A închiriat un apartament din Alba Iulia şi a plecat acasă cu 2 televizoare. Ce a păţit turistul când l-a vizitat poliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Târgovişte este cercetat penal la Alba Iulia, după ce a furat două televizoare dintr-un apartament din municipiu, în care a fost cazat în regim hotelier.

Potrivit IPJ Alba, duminică, 4 august, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţie Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe un tânăr de 25 de ani, din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, ca persoană bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de furt, faptă sesizată poliţiei la începutul lunii iulie 2019.

În perioada 4-9 iulie, în care a fost cazat, în regim hotelier, într-un apartament din Alba Iulia, bărbatul ar fi sustras două televizoare, în valoare totală de 1.000 de lei.

Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt precum şi pentru recuperarea prejudiciului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite