Un Paris numai al meu

Arcul de Triumf şi tihna la care te îmbie cafenelele sunt emblemele dintotdeauna ale unui oraş fără egal şi fără rival

Patru zile aici, pentru a patra oară. Şi tot e dragoste între noi. Parisul te acaparează de cum îi inspiri prima oară aerul, rătăcit în mijlocul unei intersecţii. Şi-l simţi în gălăgia braseriilor care-şi întind mesele până-n stradă, în dezinvoltura femeilor lui frumoase, în paharele de vin roşu de pe malul Senei.

„În acele zile, Parisul era un oraş care corespundea bătăilor inimii mele. Viaţa mea nu putea exista altundeva decât pe străzile sale. Era suficient să mă plimb singur, la întâmplare, prin Paris şi eram fericit", spunea, în 1985, scriitorul francez Patrick Modiano în „Quartier perdu", romanul despre oraşul în care părinţii săi, un evreu italian şi o belgiancă, se întâlniseră pentru prima oară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 25 de ani mai târziu, gândurile lui Modiano aveau să fie înrămate în tăbliţe colorate şi purtate cu mândrie de metroul din Paris, întocmai cum tinerele parizience îşi poartă cu trufie tocurile înalte prin nisipul din Grădinile Tuileries. Şi tot 25 de ani mai târziu, aveam să ajung pentru a patra oară la Paris.

Turnul Eiffel, un simbol al Parisului

Era luna mai şi-un soare fericit. De fapt, în Parisul meu găsesc mereu soare. Un soare care te năuceşte de fiecare dată când cobori din avion, un soare care-ţi ia ochii dacă-l priveşti cum se scaldă în Sena, şi te umple de bucurie pentru că ai prins şi de data asta vreme frumoasă. Paris în luna mai. Mai că nu-ţi vine să crezi că eşti aici şi cotrobăi cu privirea liniile colorate de pe harta metroului.

E vineri la amiază şi Parisul freamătă

E vineri la amiază şi Parisul freamătă. Femeile lui tinere îşi avântă cu nepăsare tocurile prin nisipul din parcuri, tinerii îşi butonează viaţa pe I-Phonuri între câteva staţii de autobuz şi întotdeauna un artist şi vioara lui îşi dezbracă sufletul pentru oameni şi câţiva euro la un colţ de stradă. Şi privind firescul acestor întâmplări îţi aduci repede aminte că în Paris ţi-e de ajuns s-o porneşti bezmetic pe străzi, fără să fi găsit întâi hotelul unde te vei caza, Turnul Eiffel ori Bulevardul Champs Elysees. La fel ca în clişeu. La fel ca în gândurile lui Modiano.

Catedrala Notre Dame continuă să atragă turişti

 
Parisul te acaparează de cum îi inspiri prima oară aerul, rătăcit în mijlocul unei intersecţii, neştiind încotro s-o apuci. Îl simţi în emoţia ultimei amintiri şi a zilelor care urmează. Îl simţi în gălăgia braseriilor care-şi întind mesele până-n stradă, în dezinvoltura femeilor lui frumoase, în paharele de vin roşu de pe malul Senei ori în prânzul de pe scările Operei. Şi-n câte altele: clătite cu unt şi zahăr, magazinele Monoprix, bicicletele Velo cu coşuri mari în faţă, Place de la Concorde, negrii alergând după tine să-ţi vândă turnuri de toate mărimile şi culorile, fete cu tocuri de 15 cm pe scutere colorate, piaţa lui Amelie din Montmartre, cofetăria Laduree de pe Champs Elysees, mall-urile din La Defense.

Grădinile Luxembourg, un tablou de Van Gogh

Parisul meu a zâmbit întruna acum câteva zile. A fost fericit pentru că a reuşit să mă obosească încă o dată. Totul a început în Grădinile Luxembourg, care arată ca-n tabloul pictat de Van Gogh, cu alei perfecte şi pomi înalţi. În cel mai mare parc din Paris, construit mai bine de 300 de ani în urmă, mi-a făcut cadou un mic dejun întârziat, cu cornuri pufoase şi suc de portocale. Şi amintiri cu toţi copiii lumii, care alergau în stânga şi-n dreapta mea ca să-şi mâne bărcuţele pe lacul improvizat. M-a dus apoi la Trocadero, pe o bancă, sub soare, vreo două ore. Între citatele poetului francez Paul Valery, inscripţionate pe coloanele Palatului Chaillot de la Trocadero, şi zecile de negrii care-şi întind boccelele cu ochelari de soare, genţi Louis Vuitton false şi turnuri în miniatură, mai mulţi turişti îşi caută norocul în zarurile unor români, la alba-neagra. Pe dealul de la Montmartre, unde Sf. Dionisie, primul episcop al Parisului, şi-a găsit sfârşitul, ei doi au trecut pe lângă noi. Ea în rochie albastră, legată la ochi, el cu cravată roşie, emoţionat.

 Şi-n toată mulţimea de oameni, în faţa Catedralei Sacre Coeur, el a întrebat-o. Ea a plâns şi s-au sărutat. Apoi, Turnul. „Escaladat" anual de mai mult de 5 milioane de vizitatori, turnul, noaptea, e o artificie uriaşă, care explodează în mii de luminiţe albastre. E un spectacol gratuit, de care nu ştii cum să te rupi ca să prinzi ultimul metrou. Tot noaptea, roata de la Moulin Rouge e ispititoare la fel ca o dansatoare de cabaret.

O seară La Duree

Altă dată, la Notre Dame, departe de agitaţia turiştilor, două bătrâne dansează vals cu tot cu porumbeii agăţaţi de umeri. Sunt câteva zeci, preocupaţi mai degrabă de boabele de orez împrăştiate special pe pălăriile doamnelor decât de mişcarea din jur. Seara, la cofetăria „Ladure am mâncat Macarons umplute cu îngheţată şi mi-am dorit ca la 70 de ani să fim ca doi bătrânei englezi care-şi terminau seara cu o sticlă de vin.

Pe bateaux - mouche, mulatra cu gene lungi şi strungăreaţă e ghid pentru o ultimă cursă. E frumoasă, deşi uniforma largă nu-i descoperă bine picioarele lungi şi decolteul tânăr. În engleză vorbeşte cu accent franţuzesc şi, deşi nu înţelegi nimic, nu te deranjează. Ce mai contează, când mergi fără ţintă pe Sena şi revezi în minte fotografii făcute de Robert Doiseanu cu mai bine de 50 de ani în urmă? În altă zi, nu-ţi trebuie decât o jumătate de zi în Grădinile Tuileries şi te-ntrebi dacă în Paris oamenii muncesc. Iar noaptea... Noaptea e mereu tânără, în mai, pe Champs Elysees. În Parisul meu, amintirea altor locuri se întunecă de fiecare dată. Poate pentru că pe străzile lui sunt mereu fericită.

La Paris, cu Andreea Marinescu

Andreea Marinescu a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în urmă cu trei ani. De atunci a mai făcut un master, tot în domeniu, şi s-a angajat la „Evenimentul zilei", unde a lucrat aproape doi ani, într-un departament despre care ar fi zis că nu i s-ar fi potrivit niciodată: Monden. După primul interviu cu creatoarea de modă spaniolă Agatha Ruiz de la Prada, şi-a dat seama că-i place să stea de vorbă cu vedetele. De aproape un an lucrează la „Adevărul", în acelaşi domeniu. În concediu, îi place să călătorească peste mări şi ţări. Şi reuşeşte aproape de fiecare dată.

Nu rataţi!

- Cofetăria La Duree, situată pe Bulevardul Champs Elysees, este renumită pentru celebrele prăjituri multicolore Macarons, care se vând într-un număr record de 15.000 de bucăţi zilnic. Cofetăria a devenit celebră în 1930, după ce Pierre Desfontaines, nepotul proprietarului Louis-Ernest Ladurée, a inventat reţeta pentru Macarons.

- Grădinile Tuileries, create în 1564, din ordinul Caterinei de Medici, se întind din Place de la Concorde până la Palatul Luvru. Construite în stil italian, Grădinile Tuileries au şase alei pe longitudine şi opt pe transversală, delimitând compartimentele rectangulare ce includ diferite plantaţii, arbori masivi, peluze şi rânduri de flori.

- Champs Elysees, unul dintre cele mai faimoase şi frumoase bulevarde din lume. Are o lungime de doi kilometri, de la Place de la Concorde şi până la Place de Charles de Gaulle. Din secolul al XVIII-lea, devine o importantă arteră comercială, iar astăzi bulevardul este împânzit de o serie de mărci celebre, printre care Louis Vuitton, Cartier sau Gap.