Bogătaşele care au făcut avere prin forţe proprii vs moştenitoare: s-au strâns mai multe femei miliardar ca niciodată în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta, cu cinci zile înainte de Ziua Internaţională a Femeii, recenta ediţie a topului Forbes a dezvăluit cel mai mare număr de femei miliardar din istoria clasamentului, 172 de doamne şi domnişoare din totalul celor 1.645 de persoane aflate în lista din 2014, în creştere cu 25% comparativ cu 138 de femei în 2013.

Conform datelor oferite de forbes.com, SUA a dat anul acesta cel mai mare număr de miliardari femei, 58, urmate de Germania (16) şi Brazilia (14). Cea mai înstărită femeie de pe listă este Christy Walton (locul 9 în clasamentul general) cu o avere de 36,7 miliarde de dolari. Din totalul celor 258 de persoane proaspăt intrate în top, 42 sunt femei, însă numai 32 din cele 172 de reprezentante ale sexului frumos se pot lăuda că şi-au clădit averea prin forţe proprii. Restul de 140 sunt posesoare ale unor averi uriaşe urmare a moştenirilor primite de la părinţi sau soţi. 

Cea mai tânără miliardară dintre cele 172 are numai 24 de ani. Este vorba despre Kei Perenna, fiica unui om de afaceri chinez cu investiţii importante în zona imobiliară, Kei fiind posesoarea a 85% din acţiunile Logan Property Holdings, mai mult decât are tatăl ei, care este preşedintele companiei. Perenna a studiat Economie şi Finanţe la Universitatea din Londra şi îşi ajută tatăl (Ji Haipeng, în vârstă de 47 de ani) în administrarea afacerilor, sub atenta îndrumare a acestuia. Viaţa personală a lui Kei este învăluită în mister, foarte puţine detalii despre ceea ce face atunci când nu participă la mărirea veniturilor familiei fiind cunoscute în presa internaţională.

Christy Walton, miliardara din SUA care conduce topul femeilor Forbes, este văduva celui de-al doilea fiu al fondatorului reţelei de supermarket-uri “Wal-Mart”, cel mai mare retailer din lume. Christy, în vârstă de 59 de ani, a rămas văduvă în 2005, atunci moştenind şi partea ei din avere, estimată în prezent la 36,7 miliarde de dolari. Bogătşa are un singur copil şi este celebră şi pentru actele de caritate în care se implică, la fel cum o făcea şi soţul ei, Jim, înainte să-şi piardă viaţa într-un accident aviatic, la 58 de ani. De exemplu, în 2012 a făcut o donaţie de 1 miliard de dolari pentru o fundaţie umanitară.

Christy, alături de soţul ei, Jim FOTO ceoworld.biz

image

Christy nu a fost scutită de momente grele în viaţă, ceea ce confirmă încă o dată că banii nu aduc întotdeauna şi fericirea, chiar dacă ajută în multe situaţii de viaţă şi de moarte. Astfel, băiatul ei, Lucas a fost diagnosticat pe când avea numai trei ani cu cancer la rinichi, dar a supravieţuit după ce părinţii au făcut totul pentru a-l salva. Aşa s-ar explica, în opinia multora, generozitatea de care au dat întotdeauna dovadă.

Locul doi în clasament este ocupat anul acesta de Liliane Bettencourt, moştenitoarea imperiului L’Oreal, cu o avere de 34,5 miliarde de dolari. Ajunsă la venerabila vârstă de 91 de ani, Liliane este şi cea mai bogată personă din Franţa, şi a fost implicată ani buni în managerierea afacerilor.
Liliane Bettencourt s-a nascut la Paris şi este unicul copil al fondatorului L’Oreal, Eugene Schuller. Pe când avea numai cinci ani, mama lui Liliane a murit şi a rămas doar în grija tatălui, cu care a avut o relaţie foarte apropiată. Încă de la 15 ani a început să lucreze în cadrul comapaniei. Sarcina ei era să amestece ingrediente pentru prepararea diverselor cosmetice şi să pună etichete pe sticle de şampon. Lilliane a moştenit în 1957 majoritatea acţiunilor L’Oreal. 

În 2011, fiica lui Liliane, Francoise Bettencourt-Meyers, a deschis un proces care a făcut vâlvă la acel moment, în cadrul căruia a fost prezentat un raport de expertiză medicală prin care se dorea atestarea faptului că Liliane Bettencourt suferă de o "demenţă mixtă" şi de "o boală Alzheimer într-un stadiu moderat-sever", cu "un proces degenerativ cerebral lent", după cum menţiona publicaţia Le Monde. Dovezile prezentate în cadrul procesului l-au determinat pe judecător să decidă ca Liliane să fie pusă sub tutela nepotului său cel mai mare, Jean-Victor Meyers, în timp ce bunurile şi patrimoniul acesteia urmau să fie plasate sub tutela fiicei şi a celor doi nepoţi pe care îi are. Atunci, Liliane Bettencourt declara în Le Journal de dimanche că va pleca în străinătate dacă judecătorul va decide să o plaseze sub autoritatea fiicei sale:

Dacă face aşa ceva, plec în străinătate. Dacă fiica mea se ocupă de mine, mă va sufoca", spunea iritată bogătaşa. 

Avocatul lui Bettencourt a contestat decizia dată la acel moment, încercând să combată raportul medical prezentat de partea adversă, dar şi alte incidente care ar fi putut suţine varianta problemelor de sănătate mentală. Astfel, capacitatea lui Bettencourt de a conduce business-ul de miliarde al familiei a început să fie pusă sub semnul întrebării chiar de membrii familiei, după ce aceasta s-ar fi îndepărtat de fiica şi de ginerele ei şi ar fi început să risipească averea fără discernământ.

image

Liliane Bettencourt, alături de amantul François-Marie Banier FOTO europe1.fr

La procesul din 2011, în faţa judecătorului a fost adus pentru a depune mărturie şi un fotograf în vârstă de 62 de ani, François-Marie Banier, care a avut o relaţie amoroasă cu Liliane, şi care ar fi încercat să obţină foloase material de pe urma acestei poveşti de iubire. Fiica miliardarei a susţinut atunci că bărbatul a profitat de starea de sănătate psihică precară a mamei sale şi ar fi convins-o să-I ofere cadouri a căror valoare ajungea la 1,3 miliarde de euro. Tot cu ocazia procesului s-a avansat ipoteza că aceasta avea de gând să-l treacă pe iubitul fotograf ca unic moştenitor în testament. Mai mult, în 2008, Liliane a picat victimă unei escorcherii de tip Caritas şi a pierdut 22 de milioane de euro.

Insula Arros FOTO luxpresso.com

La creşterea averii Bettencourt se pare că a contribuit în mod semnificativ şi vânzarea, în august 2012, a grupului de insule private Arros, cumparate de Liliane în decembrie 1998, în Seychelles, pentru 18 milioane de dolari. Tranzacţia a fost încheiată pentru 60 de milioane de dolari, iar insula va fi transformată în rezervaţie naturală.

Alice Walton, cumnata lui Christy Walton (care conduce în topul celor mai bogate femei), s-a clasat pe locul trei în acelaşi clasament, cu partea ei din averea datorată tatălui ei, Sam Walton. Walton este fondatoarea muzeului Crystal Bridges Museum of American Art din Bentonville, Arkansas, deschis în 2011, unde expune şi lucrări de artă din colecţia personală. Alice are o pată neagră în cazier, după ce, în 2011, a fost arestată pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice. 

image

Alice Walton FOTO bornrich.com

O apariţie interesantă în top este şi Susanne Klatten (locul şase), în vârstă de 52 de ani, cea mai bogată femeie din Germania, a cărei avere este estimată la 17,4 miliarde de dolari. Klatten deţine 50% din acţiunile BMW împreună cu fratele ei, Stefan Quandt, şi mama ei, Johanna Quandt, de asemenea miliardari.

image

Susanne Klatten şi Helg Sgarbi FOTO ilsoleitaliano.com

De formaţie economist, Susanne Klatten controlează şi compania poducătoare de chimicale Altana. Dacă în afaceri se bucură de succes, nu acelaşi lucru se poate spune şi în ceea ce priveşte viaţa personală. La 16 ani, Susanne an fost victima unei tentative de răpire care, din fericire, a eşuat. S-a căsătorit şi are trei copii, dar în 2007 a fost implicată într-un scandal de proporţii, după ce s-a descoperit că îşi înşela soţul. Urmare a relaţiei adulterine, Susanne a ajuns să fie şantajată de Helg Sgarbi cu dezvăluirea publică a unei casete video în care era surprinsă în timpul unei partide de sex. I-a cumpărat tăcerea cu 7,5 milioane de euro, dar a ajuns să-l de ape mâna poliţiei după ce acesta a început să-I solcite şi mai mulţi bani.

Dincolo de veteranele clasamentului, trebuie menţionate, din rândul noilor intrate în top, numele femeilor care au reuşit să stea la masa bogaţilor graţie propriilor eforturi. Este cazul lui Sheryl Sandberg, 44 de ani, directorul de operaţiuni al Facebook, cu o avere de 1,05 miliarde de dolari, care şi-a clădit averea mai ales datorită celor 12 milioane de acţiuni pe care le deţine în cadrul companiei.

Sheryl Sandberg FOTO en.wikipedia.org

Ascensiunea lui Sandberg a fost influenţată major de creşterea cu 130% a acţiunilor Facebook. Sandberg s-a căsătorit pentru primas dată la 24 de ani, dar a divorţat un an mai târziu. S-a recăsătorit, în 2004, cu David Goldberg, actualul CEO al companiei SurveyMonkey, împreună cu care are doi copii.

Şi Folorunsho Alakija figurează de anul acesta în topul Forbes cu o avere de 2,5 miliarde de dolari. Alakija a reuşit să câştige bani mai ales din afacerile cu petrol pe care le deţine în Nigeria, prin Famfa Oil, unde este şi prima femeie miliardară a ţării. A urmat şcoala primară şi colegiul la Londra, apoi a făcut studii aprofundate  în domeniul modei la Londra şi în SUA.

image

Folorunsho Alakija FOTO celebritynetworth.com

Folorunsho Alakija şi-a făcut un nume ca femeie de afaceri respectată din poziţia de fondatoare a Rose of Sharon House of Fashion, o casă de modă care a pus accentual pe promovarea culturii nigeriene prin intermediul modei. Însă succesul financiar a început să se facă simţit la scară mare abia după ce, în martie 1993, Alakija a solicitat şi a primit o licenţă pentru a face prospecţii petroliere şi a dat lovitura şi în afacerile cu petrol.

Printre femeile intrate anul acesta în topul Forbes şi care se pot lăuda că au făcut bani datorită abilităţilor proprii, se numără şi britanica Denise Coates (1,6 miliarde de dolari), unul dintre directorii generali şi acţionar principal în cadrul site-ului de pariuri Bet365.

De asemenea, miliardara Liu Xiaomeng (1 miliard de dolari), deţine o parte importantă din Suning Appliance Group, companie care, la rândul, este proprietara a 14% din Suning Commerce Group, cel mai mare retailer din China în domeniul bunurilor pentru uz casnic. Şi nu în ultimul rând, Wang Laichun, preşedintele Shenzhen Luxshare Precision Industry Co. Ltd., care are o avere estimată la 1 miliard de dolari.

Top 10 cele mai bogate femei din lume, 2014:

1. Christy Walton – 36,7 miliarde $ -SUA
2. Liliane Bettencourt- 34,5 miliarde $- Franţa
3. Alice Walton – 34,3 miliarde $ -SUA
4. Jacqueline Badger Mars – 20 3 miliarde $
5. Gina Rinehart - 17.7 miliarde $ Australia
6. Susanne Klatten - 17.4 miliarde $ Germania
7. Abigail Johnson - 17.3 miliarde $ SUA
8. Anne Cox Chambers - 15.5 miliarde $ - SUA
9. Laurene Powell Job- 14 miliarde de dolari –SUA
10. Johanna Quandt - 12.8 5 miliarde $ - Germania

Top 5 cele mai bogate femei din România, conform clasamentului Forbes 500 de Miliardari, ediţia 2013

1. Veronica Guşă de Drăgan – 550 milioane de euro
2. Anca Vlad - Fildas Grup - 75 de milioane de euro
3. Camelia Şucu - 32 de milioane de euro
4. Luchi Georgescu - 31 de milioane de euro
5. Ariadna Avram -  13 milioane de euro
   

Citiţi şi: 

Povestea bogătaşei care organiza şi participa la orgii în semn de iubire pentru Hitler

Forbes: Ioan Niculae este în continuare cel mai bogat român, cu o avere de 1,1 miliarde de euro. Urmează Dan Adamescu şi Frank Timiş

Miliardarii planetei sunt mai mulţi şi mai bogaţi. Primii 10 dintre ei adună o avere cât de trei ori PIB-ul României

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite