E din ce în ce mai greu să ai linişte, să fii relaxat, să-ţi dai timpul şi spaţiul de care ai nevoie ca să trăieşti echilibrat.
E o criză de identitate pretutindeni! E o criză de identitate în paturi, în cupluri, în business-uri, în branding, în muzica de la radio, în pozele de pe Facebook şi Instagram, în vitrinele magazinelor, în anunţul de angajare din vitrina frizeriei, în cuvintele Andreei, centralista Vodafone, în promisiunile blondei mişto pe care ai cunoscut-o aseară, în cea mai recentă carte a Mihaelei Rădulescu.
Uneori îmi străbate mintea
un gând care îmi provoacă fiori în tot corpul... Câte feluri de a iubi există? Şi oare voi avea
timp să le trăiesc pe toate? Şansa?
Există un stereotip care spune că literatura de tip self-help este pentru cei singuri si trişti. Sunt cât se poate de bucuroasă că acest tip de gândire este în prezent considerat depăşit şi învechit. Pentru că sunt atât de multe cărţi pe piaţă care te pot ajuta să te apropii de cea mai bună versiune a ta.
Pe malul cu Piaţa Unirii şi cu Biblioteca Naţională al Dâmboviţei, şi
chiar între acestea, primăria (presupun) a avut ideea să se construiască
mai multe restaurante, pentru a valorifica un loc fost viran şi rămas
gol de când îl ştiu eu.
Cu ce vine asta la pachet în societatea noastră? Cum eşti privită şi cum se raportează lumea la tine? Cred că nu, pentru că ne-am obişnuit cu o stare care ne-a devenit cea de-a doua natură.
În ultima vreme m-am surprins într-o preocupare activă pentru perechea inimă-minte. Cumva, subiectul l-am abordat (deloc forţat) în diverse discuţii cu prieteni, l-am regăsit în filme şi, recent, în cartea lui Andrei Pleşu „Despre inimă şi alte eseuri“, pe care îmi propusesem să o citesc demult, dar a ajuns pe mâinile mele doar recent.
Vreau şi eu un Tuborg!... N-ai Tuborg?
Atunci, dă-mi un Ursus!... Noroc, la
mulţi ani, să-ţi fie barul plin de clienţi tot anul!... Uite, dom’le, că şi „norocul“ ăsta
este un brand: berea Noroc!
Sunt unii care consideră că norocul vine, la pachet, cu prostia, că este un atribut (re)compensatoriu conferit providenţial prostului ― de unde şi vorba: „norocul prostului“.
Vreau
să fiu inovator! Nu, inovativ, ci
inovator! Să declar că sunt inovator. Nu ştiu ce înseamnă, dar sună bine. Să
postez pe Facebook că, într-adevăr, sunt un tip inovator.
Ce
şanse sunt să te calce o maşină pe trecere de pietoni, în Bucureşti, când
traversezi regulamentar, ziua, pe lumină, cu semaforul verde? Sunt mari şanse,
poţi să câştigi şi la pariuri!
De unde ţi-ai cumpărat creionul ăsta galben? Este un creion negru,
HB, cu radieră, dar e vopsit în galben. Are o secţiune triunghiulară.
Adică, dacă îl secţionezi transversal cu un plan va rezulta un triunghi
cu vârfurile rotunjite.
Te uiţi pe bilet. Pentru că n-ai la ce să te
gândeşti. „Boarding Time: 2015“. Adică, îmbarcarea la tren începe la opt şi-un
sfert. Nu e tren, este avionul tău. Trezeşte-te!
Mi-e frică. A pus stăpânire pe mintea mea şi
s-a întins în tot corpul. E ca un şarpe care mă strânge încet, simt că mă
sufoc, de aceea îţi mărturisesc frica, pentru că tu ai fost curajos.
Te-ai gândit la oamenii
pe care-i cunoşti. Nu i-ai numărat. Te-ai gândit şi la cei morţi. Te-ai gândit
fără să încerci să faci vreun bilanţ, un raport sau un jurnal.
V-aţi instalat pe
locurile înscrise pe bilete. Faţă în faţă. Tragi un gât de apă din sticla de
plastic şi te uiţi la ceasul de pe peron. Mai sunt cinci minute.
Petru, Petre,
Petrişor, Petrică, Petrache, Pedro, Petrule, Petricică, Pierre... (Numele ăsta din
urmă m-a indispus cel mai tare, dar l-am suportat cu stoicism.) Aşa mi-am
purtat numele în viaţă.
Cel mai bine este să fii şef în România. Şef
pe undeva: birou, colectiv, echipă, departament. Să fii şef măcar peste unul
sau doi oameni, ca să nu fii şef peste nimic.
Băiatul prietenului meu tocmai a terminat un doctorat strălucit la una
dintre cele mai faimoase universităţi din lume. Şi nu în finanţe sau în
management, ci în tehnologii de vârf, în una dintre ramurile ştiinţei cu
cel mai solid şi mai spectaculos viitor în faţă. Poate să-şi aleagă
orice ţară ar vrea şi orice oraş curat din lume şi poate începe o
carieră despre care se ştie de pe acum unde va ajunge.
Ce credeţi despre omul din scenariul următor? Pun eu un anunţ de
recrutare pe site-ul meu, să zicem o poziţie cu greutate, director
general la o companie mare, cu salariu cât alţii câştigă într-un an.
Desigur, pe site scrie în detaliu cum trebuie să aplici, la ce adresă de
e-mail să trimiţi CV-ul, cum să fie acesta şi ce să conţină aplicaţia.
Mură-n gură, ar spune mulţi.
Care a fost ultima idee care ţi-a trecut prin minte? Ideea. Nu
neapărat cea care ţi-a schimbat viaţa sau a schimbat vieţile celor din
apropierea ta. Ideea care te-a convins că trăieşti. Îţi aminteşti?
Una dintre cele mai mari plăceri ale angajaţilor este să se răzbune pe
angajatori. Mai ales dacă găsesc şi o metodă şocantă, care dublează
efectul loviturii. Dacă răzbunarea pe propriul angajator e prea riscantă
şi pot exista consecinţe serioase, se răzbuna pe alţi manageri şi
angajatori, că doar toţi managerii sunt din acelaşi aluat, ştim noi.
