Vreau şi eu un Tuborg!... N-ai Tuborg?
Atunci, dă-mi un Ursus!... Noroc, la
mulţi ani, să-ţi fie barul plin de clienţi tot anul!... Uite, dom’le, că şi „norocul“ ăsta
este un brand: berea Noroc!
Sunt unii care consideră că norocul vine, la pachet, cu prostia, că este un atribut (re)compensatoriu conferit providenţial prostului ― de unde şi vorba: „norocul prostului“.
Vreau
să fiu inovator! Nu, inovativ, ci
inovator! Să declar că sunt inovator. Nu ştiu ce înseamnă, dar sună bine. Să
postez pe Facebook că, într-adevăr, sunt un tip inovator.
Ce
şanse sunt să te calce o maşină pe trecere de pietoni, în Bucureşti, când
traversezi regulamentar, ziua, pe lumină, cu semaforul verde? Sunt mari şanse,
poţi să câştigi şi la pariuri!
De unde ţi-ai cumpărat creionul ăsta galben? Este un creion negru,
HB, cu radieră, dar e vopsit în galben. Are o secţiune triunghiulară.
Adică, dacă îl secţionezi transversal cu un plan va rezulta un triunghi
cu vârfurile rotunjite.
Te uiţi pe bilet. Pentru că n-ai la ce să te
gândeşti. „Boarding Time: 2015“. Adică, îmbarcarea la tren începe la opt şi-un
sfert. Nu e tren, este avionul tău. Trezeşte-te!
Mi-e frică. A pus stăpânire pe mintea mea şi
s-a întins în tot corpul. E ca un şarpe care mă strânge încet, simt că mă
sufoc, de aceea îţi mărturisesc frica, pentru că tu ai fost curajos.
Te-ai gândit la oamenii
pe care-i cunoşti. Nu i-ai numărat. Te-ai gândit şi la cei morţi. Te-ai gândit
fără să încerci să faci vreun bilanţ, un raport sau un jurnal.
V-aţi instalat pe
locurile înscrise pe bilete. Faţă în faţă. Tragi un gât de apă din sticla de
plastic şi te uiţi la ceasul de pe peron. Mai sunt cinci minute.
Petru, Petre,
Petrişor, Petrică, Petrache, Pedro, Petrule, Petricică, Pierre... (Numele ăsta din
urmă m-a indispus cel mai tare, dar l-am suportat cu stoicism.) Aşa mi-am
purtat numele în viaţă.
Cel mai bine este să fii şef în România. Şef
pe undeva: birou, colectiv, echipă, departament. Să fii şef măcar peste unul
sau doi oameni, ca să nu fii şef peste nimic.
Băiatul prietenului meu tocmai a terminat un doctorat strălucit la una
dintre cele mai faimoase universităţi din lume. Şi nu în finanţe sau în
management, ci în tehnologii de vârf, în una dintre ramurile ştiinţei cu
cel mai solid şi mai spectaculos viitor în faţă. Poate să-şi aleagă
orice ţară ar vrea şi orice oraş curat din lume şi poate începe o
carieră despre care se ştie de pe acum unde va ajunge.
Ce credeţi despre omul din scenariul următor? Pun eu un anunţ de
recrutare pe site-ul meu, să zicem o poziţie cu greutate, director
general la o companie mare, cu salariu cât alţii câştigă într-un an.
Desigur, pe site scrie în detaliu cum trebuie să aplici, la ce adresă de
e-mail să trimiţi CV-ul, cum să fie acesta şi ce să conţină aplicaţia.
Mură-n gură, ar spune mulţi.
Care a fost ultima idee care ţi-a trecut prin minte? Ideea. Nu
neapărat cea care ţi-a schimbat viaţa sau a schimbat vieţile celor din
apropierea ta. Ideea care te-a convins că trăieşti. Îţi aminteşti?
Una dintre cele mai mari plăceri ale angajaţilor este să se răzbune pe
angajatori. Mai ales dacă găsesc şi o metodă şocantă, care dublează
efectul loviturii. Dacă răzbunarea pe propriul angajator e prea riscantă
şi pot exista consecinţe serioase, se răzbuna pe alţi manageri şi
angajatori, că doar toţi managerii sunt din acelaşi aluat, ştim noi.
Halatul e ud, slipul la fel, trebuie să te ştergi cu răbdare, dar n-ai
răbdare. Eşti singur în vestiar. Trebuie să profiţi şi să te schimbi până vine
cineva.
L-am văzut de departe pe căţel, am încetinit şi am oprit lângă el.
Sâmbătă dimineaţa, eram pe câmp. S-a apropiat puţin, dar nu a îndrăznit
mai mult. Când a văzut că mă uit la el, a întors capul, parcă ruşinat.
Când m-am prefăcut că nu mă uit la el, iar se uita la mine şi din nou
întorcea privirea când mă uitam la el...
Trebuia să-mi găsesc o menajeră. Lucruri relativ simple, de făcut curat,
ceva de mâncare, avut grijă de casă. Ştiam că nu mai găsesc cu 500 de
Euro. Prietenul meu, ambasador al unei ţări mari, a căutat un an, cu un
salariu mai mare, de 700 de Euro pe lună.
De când am început să scriu articole despre restaurante şi am făcut
primul site de evaluare a lor, primesc în fiecare zi telefoane şi mesaje
cu rugăminţi de asistenţă în alegerea celui mai bun restaurant pentru
un eveniment important al întrebătorului:
Ai observat, probabil, că, la căpătâiul unui răposat din zilele noastre,
mai mult sau mai puţin celebru, fiecare frază a celui care vorbeşte începe cu
„Eu“.
Aş
vrea să-mi exprim public admiraţia faţă de o revistă. Să scriu ceva pozitiv şi
luminos. Să-i laud pe autorii articolelor, pentru munca, inspiraţia şi talentul
lor. Dar nu pot, pentru că mi-e ruşine.
Poate ai aflat
deja că sunt primul blogger-specialist în soluţii de organizare din România,
membru al International Association of Professional Organizers. Datorită
specializării făcute şi a afilierii la cea mai prestigioasă asociaţie de profil,
scriu constant despre modalităţi în care îţi poţi ţine în ordine casa, biroul
şi lucrurile în general.
