Ai observat, probabil, că, la căpătâiul unui răposat din zilele noastre,
mai mult sau mai puţin celebru, fiecare frază a celui care vorbeşte începe cu
„Eu“.
Aş
vrea să-mi exprim public admiraţia faţă de o revistă. Să scriu ceva pozitiv şi
luminos. Să-i laud pe autorii articolelor, pentru munca, inspiraţia şi talentul
lor. Dar nu pot, pentru că mi-e ruşine.
De când am început să scriu articole despre restaurante şi am făcut
primul site de evaluare a lor, primesc în fiecare zi telefoane şi mesaje
cu rugăminţi de asistenţă în alegerea celui mai bun restaurant pentru
un eveniment important al întrebătorului:
Poate ai aflat
deja că sunt primul blogger-specialist în soluţii de organizare din România,
membru al International Association of Professional Organizers. Datorită
specializării făcute şi a afilierii la cea mai prestigioasă asociaţie de profil,
scriu constant despre modalităţi în care îţi poţi ţine în ordine casa, biroul
şi lucrurile în general.
Gazele arse ţâşneau cu o forţă imensă prin cele două duze, izbindu-se de
aerul din atmosferă. Doar că atmosfera era mai mare şi nu se lăsa
împinsă, drept care gazele se arcuiau şi îmi catapultau rucsacul în care
se afla motorul, fixat bine pe spatele meu, spre cer. Acţiune şi
reacţiune. Imensitatea albastră mă fascina.
Una dintre tehnicile de bază în trainingul chelnerilor bucureşteni e
aceea cu „Uită-te şi tu cum fac cei de la alte restaurante şi fă la
fel!“. Şi merge din plin, e foarte eficientă, nu încetez să fiu uimit să
văd cât de asemănătoare sunt reacţiile şi replicile suspomeniţilor.
Trăieşti aşa cum ai ales. E alegerea ta. Nu te
interesează politica, partidele, deciziile guvernului, cine conduce ţara şi cum
o conduce, nu te duci să votezi.
Ştiu: ziua aceasta a femeii nu este
lipsită de impurităţi ideologice şi este, oricum, exploatată crâncen de
vânzătorii fără bon ai fericirii noastre de moment. Este o înscenare care,
totuşi, ajunge să fie copleşită de sentimentele celor care o marchează.
Rugămintea mea ţi-a sunat ca o poruncă. Nici
măcar nu ţi-ai întors capul. Ai întins mâna la raft, ai apucat borcanul cu
mazăre şi mi l-ai dat. Ţi-am mulţumit: „Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!“.
Ciorbă de legume,
cartofi prăjiţi şi apă plată. Asta scrie pe bonul fiscal. Te uiţi pe bucăţica
de hârtie: mănânci şi bei ce scrie acolo. Mai scrie şi ora, e trecut de ora
prânzului, mai scrie şi ziua, n-ai niciun motiv de sărbătoare.
Cea de a patra revoluţie industrială a făcut posibil şi conceptul de oraş inteligent. Se înmulţesc deci dezbaterile publice despre oraşul inteligent (smart city). Îmbucurător este că Bucureştiul a lansat la sfârşitul lui decembrie 2017 a licitaţie pentru a avea în fine o strategie. Contestată sau nu, este bine că a început, dar mai ales să fie şi pusă în practică!
Am mers cu multe aşteptări la Ivan Pescar & Scrumbia Bar, dar
mâncarea nu a fost atât de bună pe cât am crezut. Am fost trei oameni
acolo, toţi trei am strâmbat din nas, deci domnul Ivan & co. mai au
încă de lucru la nou deschisul lor restaurant. La bucătărie, cu
siguranţă, însă poate că nu ar strica să-şi arunce un ochi şi pe la
servicii...
Asta mi-a trebuit, să fiu chinuit ca un sclav!
Stau culcat pe o rână, abia mai respir şi simt cum ceva mi se mişcă aiurea în
stomac, de parcă ar fi un Alien.
Farsa genială şi monumentală a englezului care a făcut să ajungă Nr. 1
în Londra pe TripAdvisor un restaurant care nu există e deja celebră.
Am scris şi eu aici, pe site, despre ea.
Belli Siciliani e o mică vedetă a cartierului sau, pe la Mătăsari, acolo
unde e deschis de ani buni. Am auzit şi de la alţii şi am văzut că e
popular şi în cele câteva, puţine, daţi în care am ajuns eu la ei,
pentru că nu e aproape de mine.
Mai sunt câteva zile
şi, cu voia Domnului, am să te preiau în custodia mea. De Revelion, preţ de
câteva secunde, ai să te gândeşti la mine, să fiu mai bun, mai bogat – gânduri de
om cherchelit.
Am fost la restaurantul Furnica din Sinaia de multe ori când eram elev,
şi apoi student, în vremurile când afară era comunism. Dar cine a mers
la Sinaia fără să fi mâncat la Furnica?
Ţi-am adus un plic. E
mare. Şi o foaie de hârtie. Scrie o scrisoare lui Moş Crăciun! Da, o scrisoare,
ce te uiţi aşa la mine de parcă eu aş fi Moş Crăciun?
Uite că vine Crăciunul! Te-ai gândit ce-o să
faci de Crăciun? Cumpărături, alergătură, îmbulzeală, trebuie să fii un om bun,
să dai un ban unui cerşetor, să fii generos!
La intrare în piaţă, citesc pe un panou, imposibil de evitat cu privirea,
anunţul unui magazin: „Încălţăminte din
piele românească naturală“. Magazinul are destui clienţi. Români.
Îmi place să recrutez asistente pentru oamenii importanţi din business, adesea îmi pune mintea la contribuţie mai mult decât atunci când trebuie să-i recrutez pe şefii lor. Puţini ştiu cât de mare poate să fie rolul lor în marile companii şi cât de mult pot contribui la eficienta activităţii directorului sau a boardului de care se ocupă.
Capitolul se numeşte „Operaţii cu numere
raţionale“. Parcurg cu privirea: „definiţie“, „exemple“, „proprietăţile
adunării numerelor raţionale“... Mi-am amintit, ştiu!
