De ce nu este recomandată prietenia cu un fost iubit

Încheierea unei relaţii amoroase atrage deseori după sine regrete, suferinţă, anxietate şi chiar depresie. Iar toate acestea necesită vindecare, ce nu poate avea loc în preajma fostului partener. Prietenia cu un fost iubit este deseori idealizată şi pierdem din vedere etapele de care avem nevoie înainte de a o putea lua în considerare.

Te-am pierdut, dar nu de tot...

Nu este simplu să acceptăm o pierdere, mai ales când vine vorba despre o relaţie atât de personală precum cea de iubire. Indiferent de motivele care au cauzat despărţirea, chiar dacă noi suntem cei care am iniţiat-o, emoţiile dificile nu ne ocolesc, iar procesarea lor este necesară pentru a putea merge mai departe.

Procesul care urmează unei despărţiri de persoana iubită este asemănător celui de doliu, relaţia dintre noi fiind „entitatea” care a murit. Iar etapele doliului sunt următoarele: negarea, furia, negocierea, depresia, acceptarea. Undeva după sedimentarea acceptării şi a continuării drumului propriei vieţi, putem să ne gândim dacă avem loc şi pentru prietenia cu un fost iubit.

Atunci când căutăm să rămânem într-o relaţie cu partenerul de care ne-am despărţit, ne blocăm în zona în care nu acceptăm realitatea şi refuzăm să dăm drumul iluziilor pe care (poate) ni le-am făcut în relaţia respectivă. Nu acceptăm pierderea, finalul, pe care uneori le considerăm drept eşecuri. Ne minţim că tranziţia ar fi mai uşoară dacă celălalt nu dispare definitiv. Încercăm să facem faţă pierderii transformând-o în orice altceva, doar o pierdere nu. Procedând astfel, nu ne dăm nouă timpul şi spaţiul necesare vindecării.

Provocări emoţionale în prietenia cu un fost iubit

Una dintre certitudinile unei despărţiri este că fiecare dintre cei doi parteneri, mai devreme sau mai târziu, în ritm propriu, va merge mai departe şi va intra într-o nouă relaţie amoroasă.

Sănătos pentru fiecare dintre noi este ca la finalul oricărei relaţii să ne acordăm un răgaz, să avem răbdare să ne vindecăm, să procesăm relaţia încheiată, cu bune şi rele, să învăţăm lecţiile, să revenim către noi şi nevoile noastre.

Deseori, în schimb, nu se întâmplă aşa. Sărim etape, ne agăţăm de zicale precum „Cui pe cui se scoate” şi ajungem prea repede într-o nouă relaţie pentru a evita suferinţa încheierii celei precedente, pentru a primi din nou validare, pentru a acoperi eşecul. Cu certitudine, vom intra în noua relaţie cu tot bagajul emoţional rămas din cea anterioară şi cu teama, pe care singuri ne-o confirmăm, că nu ne putem descurca (emoţional) singuri.

Un „ajută-mă să uit sau să mă vindec” inconştient spus unui nou partener, nu va duce la relaţii mai bune, mai sigure, mai securizante afectiv. Din contră, ne vom sabota orice şansă de a face lucrurile diferit pe viitor.

Ţinând cont de multiplele moduri prin care trecem prin despărţiri, această reangajare amoroasă poate surveni mai rapid la unul dintre parteneri. Iar în acest caz, cum trăieşte persoana care consideră că este sănătoasă prietenia cu un fost iubit, confruntarea cu această nouă realitate? Cât timp nu am parcurs etapele despărţirii, noua iubire a fostului partener, la care acceptăm să rămânem martori, nu face decât să ne adâncească rănile.

Continuarea articolului, aici