Europa „ţine” la brânza ei: îi constrânge pe americani să-şi ia adio de la denumirile franţuzeşti pentru brânzeturi

Europa „ţine” la brânza ei: îi constrânge pe americani să-şi ia adio de la denumirile franţuzeşti pentru brânzeturi

FOTO lifeingrcc.wordpress.com

Europa îşi ia brânza foarte în serios, conform postului de radio NPR. Mai nou, europenii pun monopol pe denumirile a 180 de tipuri de brânzeturi, precum parmezan sau Brie, sub eticheta „Protecţiei Originii”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Protecţia originii” (Protected Destination of Origin - PDO) reprezintă indicaţia geografică potrivit căreia, dacă un produs a fost făcut într-o anumită regiune conform unor metode tradiţionale, produsele similare făcute în alte regiuni trebuie să folosească un alt nume sau riscă să fie date în judecată. Adică un fel de proprietate intelectuală asupra denumirilor de brânzeturi. 

Folosindu-se de Parteneriatul Transatlantic de Comerţ şi Investiţie dintre Statele Unite şi Europa, care este în curs de negociere, Parlamentul European doreşte ca America să adopte aceste standarde de „Protecţie a originii”- ceea ce înseamnă că americanii vor avea nevoie de un nou nume pentru parmezan, de exemplu.

Latoya Dennis, membru al echipei NPR, l-a intervievat pe Steve Stettler, un producător de brânzeturi, care este deosebit de nemulţumit de convenţia propusă.

„Producătorii de brânză americani au investit foarte mulţi bani în crearea unei mărci şi construirea unei tradiţii. Va fi efectiv oribil să nu ne putem folosi de numele produsului pe care l-am creat”, a declarat Stettler.

FOTO slate.com

Totuşi, europenii au ajuns să ia această decizie bazându-se pe felul în care producătorii americani exploatează ignoranţa publicului şi legile „sărăcăcioase” de etichetare ale unui produs, care induc consumatorii în eroare. Un exemplu ar fi brânza Brie a americanilor, care se aseamnă în foarte mică măsură cu brânza Brie aflată sub „tutela” U.E.  

Brânza produsă de francezi, Brie de Meaux şi Brie de Melum, este făcută din lapte crud, iar comercializarea de brânză din lapte crud neprocesat este ilegală în State, ceea ce înseamnă că gustul brânzei pasteurizate Brie a americanilor este destul de fad, spre deosebire de originalul franţuzesc. Majoritatea consumatorilor de brânză nu ştiu aceste detalii şi au impresia că dau banii pe o brânză franţuzească de o calitate decentă, fapt care a agasat Parlamentul European, determinându-l să afirme că, de dragul transparenţei şi al onestităţii, producătorilor americani nu ar trebui să le fie permis să folosească numele „de seamă” ale brânzeturilor franţuzeşti.

În ciuda nemulţumirilor vizavi de pretenţiile europenilor, această schimbare nu ar fi bună doar pentru importatorii europeni, ci şi pentru producătorii de brânză americani. În anii '70, când Brie şi alte tipuri de brânzeturi din Europa au început să capete popularitate în State, americanii aproape că venerau Franţa, altarul bucătăriei europene. Cu bucătarii Julia Child şi James Beard drept ghizi, Lumea Nouă (America de Nord, America de Sud şi Oceania) a pus ingredientele culinare ale Lumii Vechi (Europa, Africa şi Asia) pe un piedestal. În prezent, însă, dragostea pentru ingredientele europene este de domeniul trecutului, americanii fiind preocupaţi de propria piaţă şi de producţia locală.

Aşadar, dacă producătorii de brânză ar folosi nume care să pună în lumină provenienţa locală, caracteristicile americane şi tehnicile de producţie ale produselor, este destul de posibil ca fanii brânzeturilor să privească cu mult mai mult entuziasm producţia naţională.

Citeşte şi:

Ai pus prea multă sare în mâncare? Există o soluţie! 10 „rateuri” culinare şi căi de rezolvare pentru fiecare

Cum să prepari un chec ca la mama acasă

Tartă cu ciocolată şi cremă de brânză

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările