Ferrari ​a prezentat noul său supercar hibrid, 296 GTB. Ce viteză maximă va atinge şi cât va costa FOTO VIDEO

Ferrari ​a prezentat noul său supercar hibrid, 296 GTB. Ce viteză maximă va atinge şi cât va costa FOTO VIDEO

FOTO Ferrari

Producătorul de automobile sport de lux Ferrari a prezentat joi un nou automobil hibrid de serie, 296 GTB, în cadrul strategiei sale de trecere la era vehiculelor electrice, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Automobilul 296 GTB este al treilea hibrid al Ferrari care va intra în producţie de serie, excluzând vehiculele ediţie limitată.

Ferrari a mai lansat hibridul SF 90 Stradale în 2019 şi o versiune decapotabilă, SF90 Spider, în 2020.

Enrico Galliera, directorul de marketing şi comercial Ferrari, a declarat că 296 GTB a creat un nou segment.

”Dacă SF 90 a fost conceput pentru a atinge vârful performanţei, acesta a fost conceput pentru vârful plăcerii de a conduce. Ne aşteptăm că acest lucru ne va ajuta şi să atragem clienţi care nu conduc acum un Ferrari”, a spus acesta într-o prezentare web.

Biplaza va costa 269.000 de euro (321.000 de dolari), iar preţul va ajunge la 302.000 de euro pentru versiunea performantă ”Assetto Fiorano”.

Automobilul va atinge o viteză maximă de peste 330 km pe oră.

Compania italiană cunoscută în întreaga lume pentru logo-ul său cu cai şi maşinile de curse roşii a promis că primul său model integral electric va fi disponibil în 2025.

"Este un proces care a început acum câţiva ani. Lucrăm pentru a face faţă reglementărilor şi sarcinii de reducere a emisiilor”, a spus Galliera.

Ferrari şi rivalii săi încearcă să îşi schimba gama la automobile pe bază de baterii fără a pierde performanţa ridicată care le susţine preţurile premium.

Porsche, care face parte din grupul Volkswagen, oferă deja un vehicul complet electric, modelul Taycan, dar Ferrari este înaintea rivalului său Lamborghini, care face parte la rândul său din Volkswagen, a cărui primă maşină complet electrică nu va apărea până în a doua jumătate a acestui deceniu.

Pentru a intra în noua eră a electrificării, Ferrari l-a ales pe veteranul industriei tehnologice Benedetto Vigna ca noul său director executiv.

Modelul 296 GTB va fi echipat cu un motor turbo cu 6 cilindri (V6) spate-mijloc, primul pe un autoturism cu insignă Ferrari, deşi astfel de motoare au rădăcini care datează din anii 1950 în maşinile de curse Ferrari.

Autovehiculele Ferrari sunt în mod normal propulsate de motoare V8 mai puternice - dar şi mai poluante - V12.

Cu toate acestea, motorul V6, împreună cu un motor electric de 122 KW, poate produce o putere masivă de 830 cai. La fel ca SF90 Stradale, poate furniza 25 km de energie silenţioasă integral electrică.

Primele livrări sunt aşteptate în primul trimestru al anului 2022, începând din Europa.

Automobilul 296 GTB este a treia dintre cele trei maşini pe care Ferrari le-a promis pentru acest an. Primul său SUV, numit Purosangue, este aşteptat anul viitor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările