Băieţelul bolnav de leucemie, a cărui fotografie alături sora lui a devenit virală, s-a vindecat şi merge la şcoală. Cum arată acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Băieţelul bolnav de leucemie a cărui fotagrafie devenise virală, s-a facut bine şi merge la şcoală. O fotografie din spital, unde sora mai mare încerca să îşi sprijine frăţiorul, a făcut înconjurul internetului şi a devenit virală acum doi ani.

Beckett Burge a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută pe 25 aprilie 2018, la vârsta de 2 ani. Sora acestuia, mai mare doar cu 15 luni, Aubrey, pe atunci în vârstă de 4 ani, şi-a văzut fratele chinuindu-se să meargă şi să se joace.

Mama lor, Kaitlin, povesteşte că Aubrey a avut de îndurat o perioadă grea. Primele 35 de zile petrecute de Beckett în spital au fost 35 de zile pe care le-a petrecut fără fratele ei. Tot ce ştia era că ceva nu era în regulă cu el.

Lucrurile au fost departe de a fi uşoare şi simple pentru întreaga familie. 

„L-am văzut pe singurul meu fiu trecând prin atâtea lucruri şi încă zâmbeşte. Am văzut-o pe dulcea mea Aubrey trecând printr-o perioadă dificilă din viaţa ei şi devenind atât de independentă. Şi-a văzut cel mai bun prieten/frate într-o stare pe care nici o soră nu ar trebui să o experimenteze.”, a spus mama copiilor.

Beckett a învins cancerul după 2 ani întregi de durere şi suferinţă, iar acum merge la şcoală. 

„Se simte grozav, a terminat cu tratamentul şi s-a întors la şcoală, în prezent în clasa întâi”.

Ultimul său tratament a fost pe 8 august 2021, iar acum este complet sănătos. Astăzi, Beckett are 6 ani, iar sora lui de 7 ani este în continuare alături de el. Fraţii ţin foarte mult unul la celălalt, legătura dintre ei doi a devenit atât de strânsă în perioada în care Beckett era bolnav.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite