Amestecul CIA în alegerile din alte ţări: o scurtă istorie recentă şi ce se întâmplă în prezent
0
În timpul Războiului Rece, CIA şi KGB au fost competitori în domeniul propagandei, astfel că CIA a intervenit în alegerile mai multor ţări de la Chile la Guyana la El Salvador şi Japonia. Interviuri cu foşti directori şi oficiali implicaţi în operaţiuni fac un tablou al istoriei mai recente a acestor interferenţe contrar percepţiei că CIA, precum Rusia, se implică şi în prezent în astfel de misiuni, arată Foreign Affairs.
David Shimer a realizat în Foreign Affairs o scurtă istorie „modernă” a operaţiunilor CIA de interferenţă în alegerile democratice ale altor ţări pe baza unor interviuri cu peste 130 de oficiali între care foşti directori şi ofiţeri CIA, dar şi directori ai agenţiilor de informaţii naţionale, secretari de stat, consilieri în materie de securitate, un fost general KGB şi fostul preşedinte american Bill Clinton.
Dacă percepţia curentă a multor oficiali guvernamentali de la Kiev la Bruxelles şi Londra nu este prea diferită de cea răspândită şi de Vladimir Putin, şi anume că „SUA intervin activ în campaniile electorale din alte ţări”, lucrurile s-au schimbat după Războiul Rece: de atunci Washingtonul a luat în considere să implice CIA în doar două alegeri de peste hotare, în Serbia şi Irak. Doar în Serbia a mers până la capăt, ca ulterior SUA să renunţe de tot sau în mare măsură la aceste manevre.
O formulă de succes
În anul 2000, SUA au folosit CIA pentru a-l împiedica de dictatorul Slobodan Miloşevici să câştige un nou mandat. Acesta a dus campanii de epurare etnică în Bosnia şi Herţegovina şi Kosovo şi abuzurile sale au determinat ofensiva NATO împotriva sa, iar curtea penală internaţională l-a declarat criminal de război.
SUA au considerat că alegerile din Serbia sunt o bună oportunitate de a-l da jos şi au acţionat atât la vedere, cât şi prin operaţiuni CIA. Organizaţii publice şi private americane au investit 40 de milioane de dolari în programe de sprijin al opoziţiei sârbe, presei independente, organizaţiilor civice şi iniţiativelor de mobilizare a cetăţenilor la vot. Cum era de aşteptat ca Miloşevici să încerce să măsluiască voturile, SUA interveneau pentru a echilibra raporturile de forţe.
John Sipher, un ofiţer CIA, a declarat că, între 1991 şi 2014, SUA au desfăşurat o singură operaţiune de interferenţă în alegerile altor ţări, una care a şi avut succes, cea din Serbia, în 2000. Principala misiune a fost sprijinirea şi finanţarea anumitor candidaţi ai opoziţiei. Sipher, care a devenit şef de operaţiuni în Serbia după alegeri, a spus că au avut loc întâlniri peste hotare cu consilieri cheie ai liderilor opoziţiei şi aceştia au primit bani în numerar pentru campaniile lor.
Clinton a confirmat că a autorizat operaţiunea CIA fără a avea probleme cu asta, întrucât era vorba de „un criminal cu sânge rece care a provocat moartea a zeci de mii de oameni”, iar intenţia sa era întărirea democraţiei în Serbia: „Nu l-am considerat pe Miloşevici un candidat al unei democraţii, din contră, m-am gândit că vrea să o elimine”.
Clinton a explicat că nu s-au măsluit voturi şi nici nu a existat o dezinformare a votanţilor. Liderul majorităţii din Senat a subliniat că a sprijinit decizia şi că Miloşevici o luase complet razna. SUA nu luau în calcul o invazie, dar trebuia să facă ceva. Douglas Wise, ofiţer de operaţiuni CIA pentru Balcani, a spus că agenţii de informaţii s-au implicat „substanţial”, având un spaţiu de manevră mult mai mare spre deosebire de acţiunile la vedere ale Washingtonului.
Clinton i-a vorbit lui Putin, nou ales preşedinte al Rusiei, despre îngrijorările sale că Miloşevici va frauda alegerile. S-a întâmplat cu două săptămâni şi jumătate înainte de vot: „Miloşevici este în urmă în sondaje, aşa că probabil va fura voturi. Ar fi preferabil să piardă, dar cel mai probabil se va asigura că nu o se întâmple”. Putin a replicat plângându-se de intervenţia NATO din anul precedent:„noi nu am fost consultaţi cu privire la decizia de a bombarda Iugoslavia. Nu este corect”.
ONG-urile pro-democratice americane au instruit de activişti în monitorizarea votului. La numărătoarea paralelă, a reieşit că dictatorul conducea la un scor strâns, în timp ce opoziţia a dezvăluit o înfrângere usturătoare. În faţa unor proteste masive, Miloşevici a demisionat.
Foşti ofiţeri CIA au spus că intervenţia lor s-a dovedit decisivă şi că o combinaţie a tacticilor a fost o formulă de succes, în pofida faptului că influenţa asupra votanţilor nu a putut fi propriu-zis măsurată. Totuşi, spun aceştia, oficialii guvernului sârb au oferit credit CIA pentru eforturile depuse în campaniile lor mult timp după aceea în condiţiile unui sprijin pe toate fronturile: promovare, finanţare şi instruire.
Oficialii mai înalţi nu vorbesc la fel de confortabil despre implicarea CIA în alegerile din Serbia, în contextul în care nu-şi doreşte o asemenea imagine despre operaţiunile sale după sfârşitul Războiului Rece. John McLaughlin, director adjunct al CIA în 2000, a spus:„Ştiu anumite lucruri despre asta, dar nu pot vorbi despre ele”.
Ofiţerii CIA detaşaţi în regiune în acel moment spun însă că exista un nivel de confort sporit în comunitatea de informaţii din lume , dar şi la nivelul comunităţii în materie de politici că „ceva trebuia făcut în Balcani”.
Wise, ofiţerul CIA citat mai sus, spune că pentru Washington „manipularea electorală” a devenit un instrument de ultimă instanţă, iar cazul Serbiei a fost o „absolută excepţie” determinată de atrocităţile regimului dictatorial, dar favorizată de natura opoziţiei „receptive, credibile şi atractive”. Acesta a argumentat că, în astfel de cazuri, „mijloacele justifică scopul...riscul este să faci pesemne ceva nereprezentativ pentru America în ochii unora”. În Serbia rezultatul a fost, a completat acesta, că „un maniac responsabil de genocid a fost dat jos de la putere”.
Întrebat de ce a meritat acţiunea din Serbia, Clinton a spus: „Există un prag al morţilor, iar Miloşevici l-a depăşit”.
CIA a fost pusă pe tuşă
În 2004, preşedintele Bush a fost pe punctul de a autoriza o a doua operaţiune de interferenţă în alegeri, de data asta în Irak. În martie 2003, SUA au invadat Irakul pentru a-l da jos pe Saddam Hussein şi a confisca armele de distrugere în masă presupuse a fi deţinute de acesta. Acestea nu au fost găsite, iar Bush, într-o încercare de a justifica războiul, şi-a reînnoit promisiunea de a transforma sistemul politic din Irak. „Democraţia din Irak va învinge”, declara el la sfârşitul anului.
Arturo Muñoz, un ofiţer senior de operaţiuni în Irak, a declarat că era foarte important atunci pentru SUA ca în Irak să fie organizate alegeri libere şi corecte, întrucât astfel invazia devenea legitimă, iar în lipsa unor arme de distrugere în masă „puteam cel puţin să creăm democraţie acolo”.
ONG-uri americane şi, în special, Institutele republicane şi democrate de apărare a democraţiei au lansat programe substanţiale de educaţie a votanţilor, a candidaţilor, a facilitat dezbateri politice şi au chemat oamenii la vot.
Dar Bush primise de la comunităţile de informaţii rapoarte că exista o problemă: candidatul preferat, Ayad Allawi, urma să piardă în viitoarele alegeri parlamentare de la începutul anului 2005. Agenţii de informaţii aveau motive să creadă că Iranul manipula electoratul în favoarea opoziţiei lui Allawi. McLaughlin, directorul adjunct al CIA de atunci, a explicat că nici nu putea fi altfel: Iranul era în preajmă şi avea această putere, mai ales că era apropiat de lideri irakieni.
Agentul CIA Wise a fost detaşat în Irak înainte de alegeri şi, câţiva ani mai târziu, a devenit şef de operaţiuni acolo. Acesta a spus că interferenţa Iranului era una puternică şi cuprinzătoare: bani, activişti, ameninţări, şantaj, prezenţă paramilitară.
Bush a dezbătut cu consilierii săi dacă se impune o operaţiune secretă a CIA. John Negroponte, fostul ambasador american în Irak care a participat la discuţiile inter-agenţii, a admis că varianta a fost luată serios în considerare şi el însuşi a fost deschis soluţiei la întâlnirile cu alţi oficiali seniori ai administraţiei prezidenţiale.
S-a ajuns până la stadiul de informare a Congresului, iar unul din liderii minoritari spune că se vorbea de oportunitatea unei implicări pentru rezultate mult mai sigure, doar că multe dintre detaliile planului implicau „multe activităţi pe care noi le consideram prea nepotrivite şi nerecomandabile”.
Allawi, candidatul susţinut de SUA, se aştepta la un ajutor sub acoperire: „Atitudinea iniţială a SUA au fost să sprijine forţe moderate, financiar şi în media”, spunea el în 2007. Apoi asistenţa s-a oprit brusc „sub pretextul că SUA nu vor să se amestece”.
Oficiali ai CIA, Congresului şi Casei Albe s-au unit împotriva operaţiunii. Fostul ambasador Negroponte şi-a amintit că CIA a fost cea care s-a opus cel mai mult. Directorul adjunct al CIA de atunci a comentat: „Până la urmă invadasem o ţară să o facem democratică. Cât de ipocriţi am fi fost să ne amestecăm în alegerile lor? Agenţii CIA spun că, în general, astfel de operaţiuni sunt scurse şi apoi se spune că CIA a făcut cutare şi cutare lucru să câştige acel candidat, şi iată aşa „tocmai s-a ruinat toată aventura politicii externe”.
Congresul american a obiectat şi el, din două motive în principal: o dată, ar fi arătat destul de prost, iar apoi era şi o chestiune normativă la mijloc: Războiul rece se sfârşise, spune Tom Daschle, liderul minorităţii din Senat. Între vocile opoziţiei a fost şi Nancy Pelosi din Camera Reprezentantanţilor, iar ea şi-a găsit un aliat în Condoleezza Rice, consilierul în probleme de securitate.
Negroponte a spus că în final planul a fost respins. „Nu se merita, oamenii nu voiau s-o facă”, a spus el.
Fostul director adjunct CIA a explicat că orice operaţiune sub acoperire implică considerarea unor consecinţe neintenţionate şi că, în privinţa unor interferenţe în alegeri, cel mai bine e să acţionezi curat şi liber. Allawi a pierdut răsunător şi o coaliţie de guvernare cu legături apropiate Iranului s-a instalat la putere.
O nouă epocă
CIA şi-a schimbat direcţia de acţiune, spre deosebire de Rusia care continuă să interfereze în alegeri în campania sa de stârnire a dezbinării în societăţile occidentale.
Interviuri cu directori CIA şi foşti directori ai agenţiilor de informaţii naţionale efectuate între 2004 şi 2017 au arătat că SUA au abandonat aproape în totalitate operaţiunile secrete de interferenţă în alegeri.
În legătură cu natura programelor actuale de spionaj, oficialii se împart în două grupuri: unii care susţin că nu au mai existat astfel de operaţiuni CIA de 18 ani şi alţii care se exprimă în termeni mai puţin absoluţi, şi anume că CIA a renunţat în mare parte la asemenea practici şi că ele oricum nu se fac la un nivel comparabil cu perioada Războiului Rece. Dar asta nu înseamnă că propuneri în acest sens n-au mai fost ridicate, chiar dacă respinse.
Leon Panetta, director CIA între 2009 şi 2011, a descris metoda CIA în cazul unor operaţiuni: „câştigarea presei dintr-o ţară sau regiune, una capabilă să transmită un mesaj specific sau influenţarea acelora care deţin canale de media şi îl pot da mai departe. În orice caz, operaţiunea se face în combinaţie cu campaniile deschise pentru a asigura răspândirea aceluiaşi mesaj. Pannetta atrage atenţia asupra riscurilor unor astfel de misiuni:„Nu încape îndoială, sunt un pariu”, ceea ce le face şi opţiuni de ultimă instanţă.
Michael Hayden, fost director CIA, a explicat că amestecul în procesele electorale sunt acţiuni contrare democraţiei pe care vor să o instaureze şi sapă la baza unor convingeri fundamentale, fie că sunt făcute să aducă un echilibru de forţe, fie din motive de securitate naţională. Or, ceea ce putea fi scuzat în timpul Războiului Rece arată acum a ipocrizie.
Mai mult, spune Avril Haines, fost director adjunct CIA, credibilitatea SUA ar fi compromisă în cazul descoperirii unor campanii de dezinformare sau amestecului în procesul de vot, bătându-se cap în cap cu valorile americane, ceea ce nu e însă valabil şi pentru Rusia.
Prima astfel de operaţiune secretă a CIA a avut loc cu ocazia alegerilor din 1948 din Italia, când forţele de centru au fost ajutate să câştige în faţa Partidului Comunist.
Se încarcă comentariile...
