Agenţia pentru procesarea vizelor din SUA avertizează că scăderea drastică a veniturilor va duce la timpi de aşteptare mai mari
0Agenţia americană pentru procesarea vizelor imigranţilor a avertizat marţi că a evitat trimiterea în concediu fără plată a 70% dintre angajaţi, dar a avertizat că are încă dificultăţi financiare care ar putea duce la timpi de aşteptare mai mari, în cazul unor aplicanţi, transmite Reuters.
Serviciul pentru Imigraţie şi Cetăţenie (U.S. Citizenship and Immigration Services - USCIS), agenţia care procesează permisele de muncă, aşa-numitele green-carduri şi alte vize, a anunţat că a evitat trimiterea angajaţilor în concediu fără plată de la 30 august. Dar reducerea agresivă a cheltuielilor care este planificată de agenţie va afecta toate activităţile, inclusiv naturalizările, a anunţat USCIS într-un comunicat.
USCIS depinde de comisioanele încasate pentru aplicaţiile noi pentru imigraţie. În luna iunie, agenţia a consemnat o scădere de 50% a comisioanelor, din cauza pandemiei de coronavirus.
Dar experţi în imigraţie şi foşti oficiali afirmă că şi înainte de pandemie veniturile agenţiei scăzuseră semnificativ, din cauza încetinirii procedurilor şi a altor restricţii impuse aplicaţiilor pentru imigraţie.
Preşedintele republican Donald Trump a făcut din reducerea imigraţiei o prioritate a mandatului său.
Directorul adjunct al USCIS, Joseph Edlow, a avertizat într-un comunicat că există nicio garanţie că agenţia va putea evita în viitor trimiterea angajaţilor în concediu fără plată şi a cerut Congresului să se asigure că agenţia are fonduri suficiente pentru anul fiscal 2021, care începe în octombrie.
În luna mai, USCIS a solicitat Congresului fonduri de salvare în valoare de 1,2 miliarde de dolari, pentru a evita trimiterea angajaţilor în concediu neplătit, dar parlamentarii au spus că agenţia are fondurile necesare pentru a-şi continua operaţiunile până la încheierea anului fiscal.