Rusia îşi laudă vaccinul anti-Covid-19 : E mai ieftin şi poate fi transportat la temperaturi pozitive. Ungaria îl va testa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccin SPUTNIK-V

Vaccinul rusesc „Sputnik V“' va fi de câteva ori mai ieftin decât cele produse de companiile Pfizer şi Moderna şi va putea fi transportat începând din luna februarie la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius, a declarat Kiril Dmitriev, şeful fondului statal (Fondul de Investiţii Directe al Rusiei - FIDR) însărcinat cu vânzarea şi distribuţia vaccinului. Ungaria a anunţat că va testa vaccinul rusesc anti-Covid-19.

Acesta nu a precizat care va fi preţul vaccinului, promiţând că-l va anunţa săptămâna aceasta. El a amintit că eficacitatea vaccinului rusesc este de 92%, conform datelor preliminare al testelor clinice de fază a treia.

Începând din decembrie sau ianuarie va începe furnizarea către alte state a acestui vaccin, care va fi produs de asemenea în ţări precum Brazilia, India, China sau Coreea de Sud.

Cât despre transportul vaccinului, care în cazul Pfizer are nevoie de o temperatură de -70 de grade, iar în cazul Moderna de -20 de grade, Kiril Dmitriev a susţinut că primele loturi ale vaccinului Sputnik V vor putea fi conservate la -18 grade, iar din luna februarie se va folosi tehnologia liofilizării, utilizată pentru deshidratarea vaccinului, ceea ce îi va facilita transportul.

''Începând din februarie, cele mai multe doze le vom furniza la o temperatură între 2 şi 8 grade. Aceasta va diminua restricţiile privind transportul'', spune responsabilul rus. El a adăugat că Rusia nu are drept obiect ca Sputnik V să fie singurul vaccin pe piaţă, ci să facă parte dintr-o serie de vaccinuri care să fie distribuite în întreaga lume, întrucât ''numai împreună, unindu-ne eforturile, putem învinge coronavirusul''.

Kiril Dmitriev a mai susţinut că cererea înregistrată pentru vaccinul Sputnik V este pentru circa un miliard de persoane, iar capacitatea de producţie a Rusiei pentru întreg anul următor ajunge la aproximativ jumătate din această cerere.

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis sâmbătă celorlalţi şefi de stat participanţi la summitul online G20 că Rusia este pregătită să furnizeze vaccinul său ''Sputnik V'' şi altor state care au nevoie de el pentru a combate pandemia de COVID-19, relatează agenţiile Reuters şi DPA.

Acest vaccin împreună cu alte două vaccinuri experimentale ruseşti împotriva coronavirusului vor fi disponibile şi pentru alte state, în efortul de stăvilire a pandemiei la nivel global, potrivit liderului de la Kremlin.

Deşi va exista o competiţie între diferiţii producători, prioritatea principală trebuie să fie ''latura umanitară'' şi ''obiectivul nostru comun este să construim o ofertă de vaccinuri şi să oferim protecţie de încredere întregii populaţii la nivel global'', a mai spus Putin la summitul online.

La un alt summit, cel al grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), desfăşurat marţi, preşedintele rus a îndemnat statele membre ale acestui grup să-şi unească eforturile pentru producţia acestor vaccinuri pe scară largă. ''Vaccinurile ruseşti există, ele sunt eficace şi sigure. Problema care rămâne este cea a producţiei lor de masă'', a declarat Putin.

El a precizat că ţara sa a semnat deja acorduri cu Brazilia şi India pentru efectuarea de teste clinice pentru vaccinul Sputnik V, primul anunţat de Rusia şi dezvoltat de centrul Gamaleia. El a vorbit şi despre existenţa unui acord cu China şi India pentru ''deschiderea de centre de producţie a vaccinului nostru în aceste ţări, nu doar pentru nevoile lor proprii, ci şi pentru statele terţe''.

Rusia susţine că vaccinul Sputnik V, aflat în faza a treia a testelor clinice, are o eficacitate de 92%. Moscova nu a prezentat deocamdată vreo documentaţie ştiinţifică despre acest vaccin, dar cei care l-au conceput au promis că cercetarea va fi publicată curând ''într-una dintre principalele reviste medicale din lume'' şi va putea fi evaluată de alţi experţi.

Şi alte vaccinuri împotriva COVID-19 dezvoltate de alte laboratoare ruseşti sunt în prezent în faza testelor clinice.

Rusia a înaintat la sfârşitul lunii octombrie Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) o cerere de precalificare şi autorizare rapidă a vaccinului Sputnik V, botezat după numele primului satelit sovietic lansat pe orbită şi care, potrivit Moscovei, a fost deja administrat mai multor responsabili ruşi de rang înalt.

   Dar vaccinul rusesc împotriva COVID-19 este privit cu scepticism în multe ţări, în primul rând pentru că a fost înregistrat în Rusia înaintea finalizării testelor clinice şi pentru că rezultatele preliminare ale acestora nu au fost evaluate de cercetători independenţi şi nici nu au fost publicate în reviste ştiinţifice.

Ungaria va testa vaccinul rusesc pentru Covid-19 

Ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, a spus că Ungaria merge mai departe cu testarea vaccinului rusesc pentru coronavirus după e a devenit prima ţară europeană care primeşte mostre din Sputnik-V în urmă cu o săptămână.

Szijjarto a spus luni că 10 doze din vaccin - prezentat în august de Vladimir Putin drept primul vaccin pentru Covid-19 certificat în lume - vor trece prin procedurile de siguranţă şi eficacitate din Ungaria.

„Săptămâna trecută, 10 doze de vaccin au ajuns în Ungaria", a arătat şeful diplomaţiei de la Budapesta. „Transportul a sosit alături de documentele necesare , pentru ca autorităţile maghiare să desfăşoare testele care vor ajuta cercetătorii să determine dacă vaccinul este sigur, eficient, recomand pentru maghiari sau nu".

Săptămâna trecută, Szijjarto arată că sunt în desfăşurare discuţii între o companie farmaceutică maghiară şi partenerii ruşi privind posibila producţie domestică a vaccinului.

Premierul Viktor Orban a anunţat că Ungaria va achiziţiona vaccinuri împotriva noului coronavirus din ţări neoccidentale, precum Rusia sau China, dacă sunt disponibile înainte în cantitate mare, deşi Comisia Europeană a avertizat că numai produselor autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) pot fi folosite în statele membre ale UE.

Viktor Orban a reacţionat afirmând că "nu este o chestiune politică, ci sanitară", adăugând că "laboratoarele ungare, care vor analiza vaccinurile, şi ungurii înşişi" vor decide şi vor alege între diferitele alternative.

Comisia Europeană a semnat până în prezent, în numele statelor membre ale UE, contracte pentru achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19 dezvoltate de companiile AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi, Pfizer şi CureVac.

Potrivit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ''Comisia a asigurat, până în prezent, cel puţin 1,2 miliarde de doze şi îşi îndeplineşte angajamentul de a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficace şi la preţuri accesibile, nu numai pentru cetăţenii din UE, ci şi pentru persoanele cele mai sărace şi mai vulnerabile din lume''.

Sputnik-V a fost deja administrat în Rusia personalului medical şi altor persoane din grupele de mare risc, în ciuda faptului că nu a trecut prin teste clinice avansate. Nu a fost evaluat încă de Agenţia Europeană a Medicamentului, principala instituţie de certificare a tratamentelor din Uniunea Europeană.

Szijjarto a arătat că Ungaria, stat membru UE, negociază şi cu trei producători chinezi şi a cumpărat 2.8 de milioane de doze de medicamente antivirale chineze.

„Am vorbit telefonic cu omologul chinez şi am confirmat că vom sta în legătură şi vom menţine consultările. După ce dezvoltarea vaccinului chinez va ajunge în punctul în care mostre şi studii pot fi trimise în Ungaria, autorităţile maghiare vor desfăşura testele", a arătat ministrul de Externe.

Budapesta are de asemenea rezervate un număr de 12 milioane de doze de vaccin de la producător din Europa şi Statele Unite, printre care AstraZeneca, Janssen sau Pfizer-BioNTech.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite