Explozia nucleară din Marele Nord rus: FSB impune tăcerea. Izotop radioactiv, descoperit în ţesutul muscular al unui medic

Explozia nucleară din Marele Nord rus: FSB impune tăcerea. Izotop radioactiv, descoperit în ţesutul muscular al unui medic

FOTO Arhivă

FSB a cerut personalului medical care a lucrat direct cu victimele accidentului nuclear din regiunea Arhanghelsk să semneze acorduri de confidenţialitate, scrie The Moscow Times.

Cinci angajaţi ai spitalului în care au fost tratate victimele accidentului nuclear din Marele Nord rus au dezvăluit pentru The Moscow Times toţi cei care au lucrat direct cu pacienţii au fost puşi de FSB să semneze acorduri de confidenţialitate.

Potrivit lor, cei trei răniţi ai exploziei nucleare au ajuns la spital goi şi înveliţi în pungi de plastic transparente.

„Nimeni - nici directorii spitalului, nici oficiali din Ministerul Sănătăţii, nici oficiali regionali sau guvernatorul - nu a informat personalul că pacienţii sunt radioactivi“, a spus un chirurg al spitalului contactat telefonic de The Moscow Times.

„Angajaţii spitalului aveau bănuielile lor, dar nimeni nu le-a spus să-şi ia măsuri de protecţie“, a adăugat el.

Cei care au lucrat direct cu pacienţii s-au văzut nevoiţi să se angajeze să nu vorbească despre starea lor.

„Nu au fost forţaţi să semneze acordurile, dar când trei agenţi ai serviciului au ajuns cu o listă şi au cerut ca cei de pe listă să semneze, puţini au spus nu“, a declarat un doctor al Spitalului Clinic Regional din Arhanghelsk.

The Moscow Times precizează că nu a reuşit să obţină o copie a acordului respectiv.

Pe de altă parte, doctorii au mai declarat pentru The Moscow Times că au avut o listă de întrebări pentru oficialii din Ministerul Sănătăţii care au venit pe 12 august la spital, dar aceştia nu au dat niciun răspuns.

În schimb, au venit cu propunerea unei excursii la Moscova pentru teste. Aproximativ 60 de angajaţi ai spitalului au acceptat oferta.

Potrivit spuselor a trei medici, unuia dintre doctorii care s-a deplasat la Moscova i s-a găsit un izotop radioactiv Cesiu-137 în ţesutul muscular.

„Expunerea la Cesiu 137 poate fi prevenită - tot ce trebuie să faci este să speli pacientul foarte bine. Dar doctorii au fost vulnerabili la radiaţii pentru că nu au fost informaţi cu privire la ce s-a întâmplat“, explică Iuri E. Dubrova, un expert în efectele radiaţiilor asupra corpului uman.

Cel puţin cinci persoane au murit la 8 august în urma unui accident nuclear în Marele Nord rus.

La Severodvinsk, nivelul radioactivităţii a depăşit de 16 ori nivelul obişnuit la scurt timp de la accident. Satul Nionoksa, situat în apropiere de locul accidentului, a fost evacuat.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut târziu caracterul nuclear al exploziei, în timp ce Kremlinul a refuzat să ofere reacţii.

Agenţia nucleară rusă Rosatom a anunţat luni că cei cinci specialişti morţi în explozia din Arhanghelsk lucrau la „noi armamente“ şi a promis să continue testele „până la capăt“.

Experţi americani au legat accidentul de testarea rachetei Burevestnik - o armă cu propulsie nucleară prezentată drept „invincibilă“ de către preşedintele rus Vladimir Putin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: