Anul 2021 se anunţă a fi unul foarte dificil pentru Putin: Principalele provocări ale Kremlinului. Un politolog compară revenirea lui Navalnîi cu cea a lui Lenin

După un 2020 marcat de pandemia de COVID-19, otrăvirea lui Aleksei Navalnîi şi diversificarea opoziţiei, 2021 se anunţă a fi unul dintre cei mai dificili ani pentru puterea de la Kremlin.

Într-o analiză publicată în The Moscow Times, Abbas Galiamov, politolog şi fost autor de discursuri pentru preşedintele rus Vladimir Putin, prezice un 2021 foarte dificil pentru puterea de la Kremlin. În opinia lui Galiamov, după 21 de ani la putere, Putin este epuizat şi se gândeşte în mod serios la succesiune. În acelaşi timp, scena politică din Rusia devine tot mai dinamică, cu o opoziţie tot mai diversă, în timp ce reîntoarcerea lui Navalnîi de la Berlin, unde a fost internat la sfârşitul lui august după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok, reprezintă un mare risc pentru regimul Putin, putând fi un act „detonator”, aşa cum a fost în cazul lui Lenin în 1917.

Vladimir Putin şi-a epuizat agenda politică. Nici recentul său referendum pentru „resetarea” ceasului politic nu a ajutat în vreun fel. Putin s-ar putea să rămână fizic la putere pentru o perioadă, dar în ochii multora a devenit deja un preşedinte de tip „raţă şchioapă”, adică un lider care iese pe uşă. Nimeni - nici măcar loialiştii - nu are vreo speranţă că Rusia va cunoaşte vemuri mai bune cât timp Putin rămâne la Kremlin, îşi începe analiza Abbas Galiamov.

Potrivit autorului, două întrebări sunt curente acum în Rusia: când se va termina era Putin şi cine va fi următorul preşedinte al Rusiei? În Rusia, premierul este, în mod tradiţional, primul în linia succesiunii la Kremlin, motiv pentru care numirea lui Mihail Mişustin în acest post a fost unul dintre cele mai importante evenimente politice ale anului 2020.

Deşi Vladimir Putin poate candida legal pentru a fi reales, în 2024, el ar putea opta să demisioneze şi să numească un succesor. Ori, după ce a asistat la turbulenţele iscate în Belarus de insistenţa lui Aleksandr Lukaşenko, supranumit „Ultimul dictator al Europei”, de a rămâne la putere, Putin ştie că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în cazul său. Poporul rus se satură de el, subliniază politologul.

Cota sa de încredere a scăzut sub 50%, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din populaţie nu vrea să îi voteze. Deşi exploziile de popularitate pe termen scurt sunt teoretic încă posibile, creşterea pe termen lung este puţin probabilă. Baza electorală a actualului lider de la Kremlin va continua să scadă. Având în vedere că este un tip refractar la risc, Putin ar putea prefera mai degrabă să cedeze o parte din puterea sa unui succesor, decât să rişte totul, aşa cum a făcut Lukaşenko.

În ultimii ani ai preşedinţiei lui Boris Elţîn (1991-1999), fiecare premier pe care l-a numit - Evgheni Primakov, Serghei Stepaşin şi Vladimir Putin - s-a bucurat de o creştere automată a popularităţii. În acel moment, opinia publică rusă privea favorabil pe oricine îl putea înlocui pe nepopularul Elţîn. În prezent, variaţiile procentajelor de aprobare în cazul Putin-Mişustin ar putea indica faptul că acesta din urmă este văzut nu doar ca o completare a liderului naţional, ci tot mai mult ca posibilul său succesor. Astfel, toate acestea dau o importanţă sporită remanierii guvernamentale din noiembrie, operate în favoarea celor loiali nu atât faţă de Putin, cât faţă de Mişustin. Acest lucru sugerează faptul că Putin ar putea nu doar să ia în considerare în mod serios predarea puterii, dar probabil că a decis deja să o facă.

O nouă opoziţie sistemică

Modificările aduse partidelor politice din Rusia capătă o importanţă deosebită în perioada premergătoare alegerilor pentru Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus. Există două tendinţe principale în acest sens.

Prima este radicalizarea eşalonului inferior al Partidului Comunist, al doilea cel mai mare partid al Rusiei. Acest lucru pune presiuni pe conducerea partidului în a lua poziţii din ce în ce mai greu de suportat de Kremlin. Aşa se explică de ce Partidul Comunist a votat iniţial împotriva referendumului lui Putin, după care a prezentat amendamente constituţionale alternative şi a organizat un plebiscit alternativ. Cea mai recentă iniţiativă a acestora este de a instrui un milion de observatori pentru a împiedica autorităţile să falsifice voturile la alegerile pentru Duma de Stat.

A doua tendinţă este apariţia puternicului partid de dreapta „Oameni Noi”, care a fost capabil să câştige alegeri. Permiţând acestei formaţiuni politice să se înregistreze şi să participe la ultima campanie electorală, Kremlinul a arătat că doreşte să oprească eroziunea bazei sale sociale şi radicalizarea electoratului de dreapta. Totuşi, este de remarcat faptul că „Oameni Noi” a obţinut victorii la alegerile regionale din septembrie fără ajutorul celor de la putere şi, în unele cazuri, cum ar fi la Voronej, în ciuda eforturilor depuse de autorităţi pentru a-l contracara.

Prin urmare, există indicii clare că noua aripă de dreapta va avea o voce puternică în orice discuţie cu Kremlinul şi se va bucura de atâta libertate pe cât are acum Partidul Comunist. Reprezentanţii lor nu vor fi nevoiţi să păşească pe vârful degetelor, aşa cum fac cei ai unor partide precum „Rusia Dreaptă” şi „Pentru Adevăr”.

Revenirea lui Navalnîi

Dincolo de peisajul politic ales de Kremlin, principalele evenimente ale anului îl privesc, fără îndoială, pe opozantul Aleksei Navalnîi. Otrăvirea i-a întărit semnificativ poziţia. Faptul că a supravieţuit şi a continuat să-şi expună, apoi să-şi umilească asasinii îi conferă un avantaj puternic. Abilitatea de a înfrunta şi de a învinge moartea este un atribut arhetipal al unui lider adevărat. Este un tip iraţional de forţă, unul care nu poate fi diminuat de Kremlin prin insinuări precum că Navalnîi are legături cu CIA sau prin apeluri la „raţiune”.

Revenirea lui Navalnîi în Rusia ar putea juca un rol decisiv în situaţia actuală. Cu cât va avea loc mai aproape de începutul campaniei electorale, cu atât mai mare va fi efectul ei. Tensiunile politice vor fi mari atunci, iar sosirea principalului lider al opoziţiei ar putea acţiona ca un detonator, la fel cum s-a întâmplat în cazul întoarcerii lui Lenin, în aprilie 1917, scrie Abbas Galiamov.