Egiptul a deschis graniţa cu Fâşia Gaza pentru a permite evacuarea răniţilor
0Egiptul a deschis, sâmbătă, graniţa sa terestră cu Gaza şi a trimis zece ambulanţe în enclava palestiniană pentru a evacua şi trata în spitalele sale palestinieni răniţi în bombardamentele israeliene, a indicat pentru AFP o sursă medicală egipteană.
Cairo a „deschis în mod excepţional graniţa (de la Rafah) pentru a permite intrarea a zece ambulanţe egiptene în Fâşia Gaza cu scopul de a transporta răniţi palestinieni şi de a-i trata în Egipt”, a precizat această sursă sub anonimat.
Rafah este singura deschidere a Fâşiei Gaza către lume şi care nu este controlată de Israel. Statul evreu a impus blocadă enclavei palestiniană din 1967.
Un responsabil de securitate de la frontieră a precizat că această decizie este „excepţională” căci pasajul rămâne de obieci închis în zilele de sărbătoare, inclusiv de sărbătoarea musulmană Eid-el Fitr care a început miercuri.
Autoritatea publică de sănătate a anunţat vineri că trei unităţi sanitare au „început să se pregătească” să primească răniţi din Gaza.
Ultimul bilanţ al autorităţilor palestiniene a anunţat 139 de morţi, dintre care 39 de copii, şi aproape 1.000 de răniţi în raidurile aeriene şi bombardamentele israeliene în Fâşia Gaza de luni. Statul evreu a recenzat de partea sa nouă morţi, dintre care un copil şi un membru al armatei.
Israelul a declanşat aceste atacuri ca pedeapsă după rachetele trase de Hamas, mişcarea islamistă ce controlează Fâşia Gaza, trase după ce poliţia israeliană a rănit sute de palestinieni pe Esplanada Moscheilor în Ierusalimul de Est, sectorul din oraş ilegal ocupat de Israel din 1967.
Aceste confruntări au urmat după mai multe zile de ciocniri în Oraşul sfânt, în principal din cauza ameninţărilor cu evacuarea a palestinienilor din casele lor din Ierusalimul de Est în beneficiul coloniştilor evrei.
Reprezentând mare parte din minoritatea creştină din Orientul Mijlociu, Biserica Ortodoxă Coptă a solicitat sâmbătă „tuturor părţilor” să negocieze "pentru a evita o baie de sânge".
Vineri, Ahmed al-Tayeb, marele imam din Al-Azhar, instituţie respectată a islamului sunit, a lansat o campanie de susţinere pentru palestineni.
„Chem popoarele lumii şi liderii lor să susţină poporul palestinian paşnic şi oprimat în cauza sa legitimă şi justă pentru a-şi recupera drepturile, pământul şi locurile sfinte”, a scris şeicul pe reţelele de socializare.