Dispare definitiv instituţia „Consiliul de Securitate al ONU“? Cu ce consecinţe?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
gfg

De la miezul nopţii, Statele Unite au reintrodus sancţiuni foarte dure împotriva Iranului. Asta în ciuda unui vot negativ din partea Consiliului de Securitate al ONU unde americanii au primit un vot negativ din partea tuturor membrilor acestui forum, permanenţi sau nu (printre ei, aliaţii de bază din NATO ai SUA), având de partea lor doar votul Republicii Dominicane.

Reamintesc că aceste „snap back sanctions“ sunt într-adevăr prevăzute în aşa numitul „Acord nuclear“ semnat în iulie 2015 cu Iranul, SUA fiind în acel moment stat semnatar cu drepturi integrale. A renunţat însă formal la acest statut atunci când, la modul cel mai oficial, Trump a anunţat că îşi retrage ţara din Acord, acum însă invocând calitatea iniţială a ţării sale pentru a soma toate ţările lumii să impună un embargou permanent asupra livrărilor de arme către Iran. Termenul dat de Trump a expirat la miezul nopţii şi o neaşteptat de largă majoritate dintre statele membre ONU a transmis că nu va lua în considerare cererea americană.

Embargoul va fi acum reimpus pe o perioadă nedefinită şi vor reveni şi alte restricţii, inclusiv interzicerea activităţilor iraniene de îmbogăţire şi reprocesare a uraniului, interzicerea testării şi dezvoltării de rachete balistice, impunerea de sancţiuni în cazul transferului către Iran de tehnologii nucleare sau legate de fabricarea de rachete“ - a declarat Elliott Abrams, trimisul special american pentru Venezuela şi Iran, anunţând şi că luni va mai urma un comunicat foarte important în care, foarte probabil, vor fi prezentate toate domeniile care intră sub sfera sancţiunilor americane. Totul într-un context deosebit de delicat deoarece, contrar a ceea ce declarase săptămâna trecută, Trump refuză acum să vină în persoană pentru a ţine discursul obişnuit în faţa Adunării Generale a ONU. Poate, cine ştie, va avea o alocuţiune video, aşa cum o vor face foarte mulţi şefi de state, în noua realitate a relaţiilor diplomatice pe timp de pandemiei. Cea de-a 75-a sesiune a Adunării Generale a ONU va avea loc în perioada 21-29 septembrie şi va fi dedicată în primul rând luptei împotriva pandemiei dar şi „problematicii păcii şi securităţii, dezarmării, drepturilor omului, egalităţii de gen şi dezvoltării durabile“.

Suntem într-o situaţie extrem de primejdioasă deoarece, pe fond, toate acestea pot fi tot atâtea semne foarte clare că, sub ochii noştri, începe să se dizolve încet în neant sistemul instituţional prevăzut prin Carta ONU, începând cu autoritatea, credibilitatea şi forţa Consiliului Se Securitate, în principiu cel mai important garant în managementul crizelor şi, totodată, mecanismul considerat a fi de cea mai mare forţă în prevenirea declanşării unor conflicte cu foarte mare şansă de generalizare. Amintiţi-vă că uriaşa tragedie a celui de-al Doilea Război Mondial a început când s-a diszolvat instituţia multilaterală a acelui timp menită să asigure dialogul între naţiuni. N-am învăţat nimic?

Ceea ce se petrece acum este o verificare, în timp real, a sustenabilităţii nucleului central al instituţiei internaţionale: mai este oare în stare Consiliul de Securitate să impună o soluţie şi să se facă ascultat sau, din acest moment, deciziile vor fi exclusiv naţionale, bazate pe forţa armelor? Până acum, mai uşor sau extrem de dificil, până la urmă, chiar şi în cazuri-limită, Consiliul de Securitate tot ajungea să aibă o poziţie comună şi asta permitea rezolvarea unor situaţii (inclusiv de conflict militar intens) să nu escaladeze la dimensiune regională, continentală sau mondială.

Astăzi, SUA anunţă reinstituirea aproape tuturor sancţiunilor ONU împotriva Iranului pe care le ridicase anterior. Dacă statele membre ONU nu îşi îndeplinesc obligaţiile privind aplicarea sancţiunilor, SUA sunt pregătite să folosească propriile mijloace pentru a pedepsi acest lucru

Mike Pompeo, Secretar de Stat

Orice decizie sau măsură luată cu intenţia de a restabili sancţiunile nu va avea niciun fel de efecte juridice

Comunicat comun semnat de Franţa, Marea Britanie şi Germania, adresat vineri preşedenţiei Consiliului de Securitate (sursa AFP)

Iată, acum, mesajul este extrem de clar şi este nespus de serios: unul dintre statele fondatoare ale ONU, membru permanent în Consiliul de Securitate, anunţă că se poate trece la acţiune nu numai fără acordul acestor două instituţii fundamentale ale ordinii internaţionale, ci şi în prezenţa votului majoritar negativ al membrilor Consiliului de Securitate şi Adunării Generale a ONU. Ameninţând în mod direct cu represalii. Tehnic vorbind, oare asta anulează practic, formal, existenţa celor două organizaţii care, din acest moment, ar mai putea lua decizii cu caracter obligatoriu doar pentru state mici şi economii falimentare sau, aşa cum s-a spus de mai multe ori, să se rezume la ordonarea activităţilor statelor subdezvoltare şi în curs de dezvoltare, e drept acum majoritare în cadrul ONU?

fsf

Totul pare paralizat, iar declaraţia lui Antonio Guterres (foto), Secretarul General al ONU, vine parcă să confirme această constatare. Sâmbătă, el a transmis Consiliului de Securitate că nu poate lua niciun fel de măsură în ce priveşte declaraţia SUA de reimpunere unilaterală de sancţiuni deoarece „ar putea să pară că există nesiguranţă în această problemă“:

Ar părea să existe o nesiguranţă dacă acest proces a fost sau nu într-adevăr iniţiat şi în acelaşi timp, dacă sau nu, încetarea sancţiunilor continuă într-adevăr"“ (aveţi aici telegrama Reuters cu fragmentele din atât de alambicatul răspuns al oficialului ONU precum şi luările de pozii diverse).   

Aici suntem şi nu cred că e de bine. De data asta, vorbim despre Iran. Dar ce garanţii mai pot exista că, primind acest semnal, alte mari puteri nu vor considera că, dacă altora li se permite, de ce ar fi ele condamnate dacă ar repeta acelaşi gest, dată fiind completa lipsă de consecinţe a ignorării unei decizii a Consiliului de Securitate? Şi dacă vor face asta, care ar fi justificarea pe care o va găsi Consiliul de Securitate pentru a le sancţiona (sau măcar pentru a adopta o decizie în acest sens)?

Aceasta este chestiunea de bază dar, mult mai aproape de noi, pot fi  consecinţele rupturii absolut evidente nu numai în spaţiul euroatlantic, între SUA pe de o parte şi toţi aliaţii europeni de cealaltă, dar şi, suplimentar, ale izolării SUA (în fapt, o autoizolare din ce în ce mai nervoasă) care este privită cu interes şi satisfacţie de toţi competitorii săi geostrategici. De ce s-a ajuns aici merită o lungă discuţie. Dar de ce se continuă, chiar dacă rezultatele sunt sensibile la nivelul spaţiului democraţiilor occidentale?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite