Decesul neaşteptat al liderului taliban, mullahul Akhtar Mansour, a lăsat în urmă o grupare pe cât de militarizată, pe atât de frământată de luptele interne pentru putere. Noul lider, mullahul Haibatullah Akhunzada, este un om religios, moderat, prea puţin preocupat de afaceri, dar în acelaşi timp fără experienţă militară semnificativă. Ce fel de moştenire a lăsat în urmă Mansour şi cum a ajuns un prelat la cârma celei mai mari şi mai cunoscute organizaţii teroriste din lume? 
 
 
 
Moştenirea lăsată de Mansour 
 
În dimineaţa zilei de 21 mai, Mansour trecea pe jos graniţa dintre Iran şi Pakistan şi se urca în maşina condusă de Mohammad Azan, un tânăr taximetrist, tată a patru copii. Avea să fie ultima călătorie pentru amândoi. Probabil, liderul talibanilor i-a cerut taximetristului să-l ducă spre o locaţie aflată în regiunea Baluchistan (Pakistan), unde ar fi trebuit să se  întâlnească cu alţi membrii importanţi ai organizaţiei, aşa-numita „Shura din Quetta”*. Călătoria le-a fost întreruptă brusc, la doar câţiva kilometri de graniţă, de uruitul unei drone americane, care le-a spulberat pur şi simplu maşină, ucigându-i pe cei doi bărbaţi într-o fracţiune de secundă. În condiţiile în care cea mai dotată armată din lume e pe urmele tale, Mansour a ştiut că poziţia sa de lider al celei mai mari organizaţii teroriste din lume nu va fi o slujbă uşoară sau de lungă durată. Aşa că a profitat la maximum de timpul scurt şi, în mai puţin de un deceniu, a schimbat profund structura organizaţiei la cârma căreia s-a visat încă de la începutul anilor '80. 
 
Influenţa lui Mansour asupra talibanilor a fost uriaşă. Acesta a lăsat în urmă o mişcare profund schimbată faţă de ce preluase de la mullahul* Omar în urmă cu şase ani, atunci când s-a produs ultima schimbare informală la nivelul superior al organizaţiei. Akhtar Mansour a avut o ascensiune fulminantă în cadrul mişcării. La începutul campaniei militare americane în Afganistan (2001), liderul defunct al talibanilor era „guvernatorul” regiunii Kandahar, o funcţie extrem de importantă din moment ce regiunea e considerată fieful talibanilor în Afganistan. Recent, chiar forţele Armatei Române au fost implicate într-un incident soldat cu moartea a doi soldaţi şi rănirea altuia. 
 

Militarii Batalionului 2 Infanterie Protecţia Forţei „Călugăreni” îşi iau rămas-bun de la camarazii căzuţi     

În 2008, Mansour devine adjunct al organizaţiei, lider de facto în 2010, ca cinci ani mai târziu să preia frâiele în mod oficial, devenind primul lider ales de la fondarea mişcării talibane, în 1988. Însă schimbarea a început cu puţin timp înainte de ascensiunea sa fulminantă, când mullahul Abdul Ghani Baradar, cel care a fost desemnat să asigure interimatul în cadrul mişcării între 2008 şi 2010, implementează aşa-zisul „Cod de conduită”, practic un ghid care, printre altele, interzicea uciderea sau torturarea civililor şi a prizonierilor de război, dar mai important, unea toate facţiunile militare sub comanda unui singur lider.  

În anul în care codul a fost făcut public, Baradar e arestat în Pakistan şi Mansur, speculând ocazia, se ridică la înălţimea momentului, devenind mâna dreaptă a mullahului Omar, care deja nu mai conducea organizaţia decât în mod simbolic. Meritul cel mai notabil al fostului lider Akhtar Mansour constă în faptul că a reuşit să implementeze disciplina şi ierarhia militară caracteristică facţiunii sale pe toate palierele mişcării, inclusiv în consiliile locale şi agenţiile civile ale organizaţiei. 
 
Astfel, sub conducerea sa, talibanii trec printr-o  periodă de înflorire extraordinară şi, probabil, cea mai organizată structură de la apariţia sa (cu excepţia perioadei 1996-2001, când aceştia au condus oficial Afganistanul). 
 
Tentaţia „celor lumeşti” 
 
Dar Mansour nu a fost tot timpul admirat şi sprijinit de talibani. În scurta dar intensa perioadă cât a fost la cârma grupării, acestea a fost acuzat de către alţi membrii ai organizaţiei de implicare în traficul de droguri pentru câştiguri personale (traficul de droguri nu este neapărat sancţionat dacă se face în folosul mişcării). Mai mult, liderul talibanilor era perceput ca un individ căruia îi place luxul, călătoreşte des şi fără să dea prea multe explicaţii nimănui. Aceste aspecte n-au fost pe placul liderilor mai pioşi din cadrul mişcării, care îl considereau mult prea puţin preocupat cu ideologia mişcării şi fundamentele religioase ale lupte şi mai mult implicat în „cele lumeşti”.  
 
Nu puţine au fost şi acuzaţiile de favoritism tribal. Mansour a preferat să se înconjoare de talibani ce proveneau din tribul său (Ishaqzais) şi asta probabil i-a călcat pe coadă pe mulţi lideri talibani influenţi în cadrul organizaţiei. Însă Mansour a ştiut exact cât se poate extinde fără să creeze tensiuni în interiorul forului organizaţional cel mai înalt (Rahbari Shura), iar faptul că el era legătura directă dintre mullahul Omar – a cărui moarte a ţinut-o secret timp de doi ani - şi ceilalţi membrii i-a oferit un avantaj crucial asupra celorlalţi lideri. 

Afganistanul este condus în baza diviziunilor etnice şi tribale. Sursa: CNN
 
Pe lângă aptitudinile militare şi de afaceri, Mansour a fost şi un excelent diplomat, aşa cum observă scriitorul şi cercetătorul politic afgan Mohammad Shafiq Hamdam. În 2013, printre ultimele decizii luate de mullahul Omar, sugerată cel mai probabil de Mansour, talibanii deschid o filială în Qatar. Deşi puţin influentă în relaţia guvernului de la Kabul cu mişcarea, acest tip de acţiune a avut un impact considerabil în rândul organizaţiilor rivale din Afganistan, care au văzut în acest gest o dovadă a puterii şi influenţei crescute a organizaţiei. 
 
Sub oblăduirea lui Mansour, organizaţia deschide canale informale diplomatice cu Rusia, Iran şi China. Nu puţine au fost ocaziile când liderii talibani au călătorit în afara zonei lor de control ca să se întâlnească cu reprezentanţii Kremlinului sau Beijingului. Vânat de cele mai temute agenţii de spionaj din lume, Mansour a fost cu mult mai eficient în negocierile purtate în numele tribrurilor afgane decăt orice alt lider al guvernului legitim, un aspect ce mai mult ca sigur i-a pus în dificultate pe politicienii aleşi de la Kabul. 
   
„Un simplu mullah de la ţară” 
 
Pe 25 mai, la doar patru zile de la moartea lui Mansour, adjunctul său mullahul Haibatullah Akhunzada a fost desemnat ca noul lider al mişcării. Mullahul Iacob, fiul fondatorului mişcării, mullahul Omar, şi Sirajuddin Haqqani i-au devenit adjunţi, ultimul păstârndu-şi funcţia. 
    
Alegerea lui Haibatullah* (47 de ani) a fost destul de neaşteptată pentru observatorii regionali. Sami Yousafzai este unul dintre puţinii jurnalişti care a reuşit să-i întâlnească pe ambii lideri şi mărturiseşte, într-un articol recent, relata că decizia i-a luat prin surprindere pe cei mai mulţi lideri talibani. Yousafzai citează un lider taliban, care mărturiseşte că, în ciuda poziţiilor înalte pe care le deţinuse în trecut şi a relaţiei special pe care o avea cu fondatorul mişcării, Akhunzada era perceput încă de mulţi lideri ca „un simplu mullah de la ţară”. 
 
                                                            Noua structura talibană
 
    
Site-urile talibanilor îl prezintă pe Haibatullah ca pe un lider religios care a luptat împotriva ruşilor în anii '80, s-a alăturat mişcării în 1994, decis să sprijine efortul mullahului Omar de a unifica ţara sub legea islamică. Omar l-a numit pe Haibatullah preşedintele tribunalului militar din Kandahar, devenind astfel un lider influent în interiorul mişcării, dar nu şi un potenţial conducător al acesteia. Nu puţine au fost ocaziile în care Omar s-a sfătuit cu Haibatullah în privinţa pedepselor aplicate liderilor militari ai mişcării. 

Dar în tot acest timo, tot în Kandahar, Mansour se înconjura de oameni de încredere pe principii tribale (deşi noul lider taliban provine dintr-un familie de mullahi foarte respectată în Kandahar, aceştia s-au poziţionat mai mereu în neutralitate când a fost vorba de lupta pentru putere). În timp ce Mansour tăia şi spânzura, Haibatullah se adâncea în studiul Coranului, devenind un lider spiritual pentru noua generaţie de luptători talibani. Cel mai probabil, Mansour l-a numit adjunctul său datorită reputaţiei sale de lider spiritual respectat în rândul tinerilor luptători, dar mai ales datorită caracterului său modest şi lipsei ambiţiei politice. 
 
Dar absenţa prelungită a lui Mansour din ultimele luni – perioadă cât se pare că a călătorit în Iran în interes personal – i-a deschis adjunctului său şi noului lider al organizaţiei apetitul pentru putere şi, într-un timp relativ scurt, a reuşit să impresioneze eşalonul superior cu caracterul său statornic şi determinarea religioasă. Înainte de a fi ucis de drona americană, se pare că Mansour a fost răpus chiar de apetitul său pentru aventură şi afaceri. 
 
Se pare însă că Haibatullah nu va fi o ţintă la fel de uşoară pentru americani. Acesta evită călătoriile, refuză apariţiile media din motive religioase şi e prea puţin interesat de câştigurile personale ca să se aventureze dincolo de zona sa de confort, graniţa Pakistan-Afganistan. Cât despre posibile negocieri cu guvernul de la Kabul, cei mai mulţi observatori sunt cel puţin rezervaţi în aaceastă privinţă. 
 
Pios în înfăţişare şi discurs, consecvent şi ultraconservator, cu o capacitate de înţelegere şi interpretare a legilor islamice mult peste cea a predecesorilor săi, Haibatullah Akhunzada promite să continue pe linia predecesorilor săi de luptă până la capăt împotriva „forţelor ocupante” într-un mod ce seamnănă din ce în ce mai mult cu tipologia terorismului noului mileniu: mijloace tehnice moderne în slujba idelor religioase milenale.  
 
Ce urmează?
 
Odată cu numirea lui Haibatullah, talibanii par să se îndepărteze de procesul de negociere a unei stabilităţi regionale. Iniţial, chiar dacă numirea nu a generat nemulţumiri majore (cu excepţia aripii Rasul), cel mai probabil vor urma momente tensionate pentru talibani. Pe de altă parte, recentul atac cu dronă al americanilor nu face decât să-i îndârjească şi mai tare împotriva guvernului de la Kabul şi a elementelor considerate aliate în interiorul serviciilor de securitate pakistaneze. Considerându-se trădaţi, talibanii îşi vor căuta resursele în interiroul mişcării şi se vor reinventa ca o o grupare pregătită să ţină piept provocărilor de orice fel în regiune. Noua conducere pare să îndrepte mişcarea spre rezistenţă prin religie şi prea puţin dialog cu forţele seculare, astfel că expansiunea la nivel internţaional pare să fie singura cale spre înainte. Cu suficiente resurse şi o reţea vastă diplomatico-militară cimentată de Omar şi Mansour, noul lider taliban poate şi cel mai probabil va canaliza aspiraţiile mişcării către scena internaţională a terorismului. Cu toate că mentalitatea generală rămâne în continuare canalizată pe rezistenţa regională, talibanii pot deveni peste noapte Al-Qaeda secolului XXI", în competiţie directă cu Statul Islamic pentru titlul de cea mai temută organizaţie teroristă din lume. 
 
Şi toate acestea în timp ce coaliţia internaţională, la care România a decis să participe în continuare, încearcă să se retragă din hăţişurile complicate ale Afganistanului, o nouă pânză de păianjen se ţese în aceste clipe în jurul bazelor militare internaţionale din Kandahar, de data aceasta motivată de singurul lucru ce nu poate fi învins de puterea glonţului: fanatismul religios. 
 
   
*mullah - lider religios cu atribuţii în aplicarea legii islamice. 
*shura (lb. arabă consultare") - formă de organizare şi forum decizional.