100 FP România/ 2015 - ce am constatat relevant în materie de Cariere: matematicieni, scriitori, muzicieni, executivi, profesori etc.

100 FP România/ 2015 - ce am constatat relevant în materie de Cariere: matematicieni, scriitori, muzicieni, executivi, profesori etc.

În cadrul Galei FP România 2016, dl Neagu Djuvara a fost premiat, la vârsta de 100 de ani, "pentru trăirea şi scrierea Istoriei" (Foto: Sorin Stana)

Avem veterani ai gândirii, în plină efervescenţă a ideilor – numai să-i ascultăm. Am avea şi scriitori de conştiinţe – dacă nu i-am ignora. Avem şi manageri de talie mondială – după care vin tineri de respiraţie globală. Şi un acord final.

 
sumarul listei 100 FP România/ 2015 - inclusă în ediţia FP România nr 50 (februarie/ martie 2016)
 
ediţii anterioare: 100 FPR/ 2014 (Cariere) - 100 FPR/ 2013 (Cariere/ Debuturi)
 
Premiile FP România 2016 - sau ediţiile anterioare: Premiile FP România 2015, Premiile FP România 2014
 
Solomon Marcus 
 
Matematician
 
Pentru neastâmpărul intelectual. 
 
Solomon Marcus este cel mai iubit dintre academicieni – cel mai cunoscut, cel mai citit şi ascultat. Anul 2015 a fost Anul Solomon Marcus, chiar dacă neoficial. Academicianul ajuns la 90 de ani – în care s-a pronunţat în matematică, lingvistică, teoria educaţiei şi în varii inter-disciplinarităţi – a fost aniversat anul trecut în aula Academiei, dar şi în alte adunări, mai mari sau mai mici, din ţară. Din discursul de recepţie a omagiilor colegilor academicieni am aflat cum îşi petrece existenţa matematicianul umanist: „În anul 2010, când am fost sărbătorit aici, la împlinirea a 85 de ani, am spus: cuvântul-cheie este proiect. În momentul în care nu mai ai proiecte, nu mai dai sens unui mâine, e ca şi cum nu mai trăieşti şi, de aceea, mă simt acum obligat să dau raportul pentru perioada din 2010 încoace şi să prezint proiectul pentru următorii ani. Aş împărţi activitatea mea, după împlinirea vârstei de 85 de ani, în trei părţi. Prima parte, toată lumea o poate vedea pe Google scholar. Acolo scrie, la Solomon Marcus – Google Scholar Citations că, din anul 2010 încoace, am primit 317 citări, numărul meu total de citări devenind astfel egal cu 2.032, cu un indice Hirsch egal cu 20. Tot din Google scholar se poate afla că din anul 2011 încoace am înregistrat 185 de rezultate, unele referindu-se la lucrări pe care le-am publicat în anii respectivi, altele la citări primite în aceeaşi perioadă. Se constată că am publicat în ultimii cinci ani peste 40 de articole de cercetare, în reviste ştiinţifice internaţionale sau româneşti, şi se mai poate vedea, evident, şi impactul. (...) În ultimii cinci ani, am călătorit mult în lume şi am participat la multe întâlniri internaţionale; în toate am căutat să fac ceea ce fac şi în interiorul Academiei Române – să sfidez graniţele dintre discipline, să fac faţă globalizării culturale actuale şi să interacţionez cu cât mai multă lume, cu preocupări dintre cele mai diverse. (...) Şi a doua parte a activităţii mele se vede pe Google. Am străbătut ţara în lung şi-n lat, sunt mereu prezent în şcoli, universităţi şi instituţii de cultură, ca urmare a invitaţiilor pe care le primesc din partea acestora.  (...) În ultimii cinci ani, am publicat la Editura Paralela 45 o carte de mari dimensiuni, Paradigme universale, care include cinci volume anterioare cu titlu similar. Paradigme ca timpul, jocul, informaţia, comunicarea, calculatorul, globalizarea, ordinea şi haosul, ştiinţa şi religia, centrul şi marginea, echilibrul, labirintul, complexitatea, energia şi entropia, stânga şi dreapta şi atâtea altele străbat întreaga cunoaştere umană şi îşi demonstrează astfel universalitatea. Am mai publicat, la Editura Spandugino, seria de 4 volume Răni deschise, primul volum din Nevoia de oameni şi am beneficiat de primele două volume din Întâlniri cu Solomon Marcus. (...) Cea de a treia categorie de activităţi, care nu se vede nici pe Google şinici pe Google scholar, este aceea a relaţiilor personale, în mare măsură concretizate în întâlniri directe şi în corespondenţa electronică pe care o am cu un număr foarte mare de persoane, de la foştii mei studenţi şi cititorii scrierilor mele până la numeroşi copii, părinţi, elevi, studenţi, profesori şi tot felul de alte categorii dintre cele mai diverse. (...) Pentru anii care vin, în mod special pentru anul acesta, agenda mea este foarte încărcată; voi participa la întâlniri internaţionale la Istanbul, Viena, Turku (Finlanda), Bonn (Germania). Am, de asemenea, o agendă foarte încărcată pentru întâlniri cu tinerii”. Omagiile tuturor, domnule profesor. 
 
 
Paul Goma
 
Scriitor 
 
Pentru că a fost mereu singur împotriva tuturor. 
 
„Lui Paul Goma nu-i lipsea nimic să devină unul dintre cei mai celebri şi mai admiraţi scriitori români contemporani, foşti contestatari ai regimului comunist. În România de azi, însă, mult mai cunoscut e numele său anagramat. Modelele unei generaţii se schimbă. Paul Goma împlineşte astăzi 80 de ani. Locuieşte în Paris şi e mai însingurat ca niciodată. În primăvara anului 1977, Paul Goma ieşea din sediul anchetelor Securităţii de pe Calea Rahovei. Fusese bătut şi umilit de către însuşi şeful Securităţii, generalul Nicolae Pleşiţă, şi de către colonelul Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei Anchete Penale. Era vlăguit şi aproape ruinat, dar era mai puternic decât oricând. Fusese eliberat şi în urma protestelor din Occident alimentate de Dumitru Ţepeneag, Mihnea Berindei, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco, postul de radio Europa liberă, gazetari români şi străini. Fusese salvat de la moarte, dar încă nu ştia – otrăvirea lui treptată cu aconitină, adică asasinarea <<curată>> fusese oprită de teama opiniei publice internaţionale. Paul Goma reuşise să învingă Leviathanul, iar lucru ăsta e, cu adevărat, legendar. Un om împotriva unui întreg sistem. Un om împotriva tuturor. Paul Goma demonstrase încă o dată că viaţa lui înseamnă libertatea lui.” – ne amintea anul trecut Laurenţiu Ungureanu, jurnalist-la-Adevărul. 
 
 
Paul Cornea
 
Istoric literar
 
Pentru întreaga literatură despre literatură. 
 
Istoricul, criticul şi teoreticianul literar Paul Cornea a primit anul trecut Premiului Naţional pentru Literatură decernat de Uniunea Scriitorilor din România. „Probabil din cauza vârstei, dar şi a îndepărtării de vanităţile meseriei nu acord atenţie premiilor literare", a spus atunci dl Cornea – mărturisind, potrivit Agerpres, că ar fi ipocrit dacă nu ar spune că nu şi-a dorit încă din tinereţe acest premiu, pe care nu-l mai aştepta. 
Paul Cornea s-a născut la 3 noiembrie 1923, în Bucureşti. Este licenţiat în litere şi filosofie (1948). Din 1949 şi-a început cariera didactică la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, iar în 1971 obţine titlul de doctor în filologie. Paralel cu activitatea universitară, între 1952 şi 1964 a fost director general în Ministerul Culturii, a condus succesiv Direcţia Teatrelor şi Instituţiilor Muzicale, Direcţia Generală a Editurilor, Studioul Cinematografic Bucureşti, a fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară George Călinescu. „Evadarea nespectaculoasă, dar nu mai puţin intensă şi ireversibilă din nomenklatura ideologică a însemnat pentru Paul Cornea o prise de conscience, o asumare a unei identităţi renăscute prin examinarea stăruitoare a lumii din care făcuse nemijlocit parte”, considera Vladimir Tismăneanu, în revista 22. După 1990, dl Cornea a fost şef de catedră şi decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti (1990-1996), apoi profesor emerit. Dintre volumele publicate menţionăm doar: Studii de literatură română modernă (1962), Originile romantismului românesc (1972, reeditată în 2008), Conceptul de istorie literară în cultura românească (1978), Regula jocului. Versantul colectiv al literaturii (1980), Itinerar printre clasici (1984), Introducere în teoria lecturii (1988), Aproapele şi departele (1990), Semnele vremii (1995). În 2013, a apărut volumul Ce a fost — cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache. 
 
de citit 
„Numai când societatea face un loc mai mare culturii, minimizează frica, instaurează cu forţă decalogică regulile dialogice, numai atunci impostura, adică forma cea mai elementară, mai primitivă, mai veche a voinţei de putere, începe să slăbească.” – Ion Vianu, Frumuseţea va salva lumea (Ed. Polirom, 2015) 
 
 
Ioan Holender 
 
Manager cultural  
 
Pentru ediţiile Enescu pe care le-a dirijat. 
 
Ioan Hollender s-a retras anul trecut de la conducerea Festivalului Internaţional George Enescu. „Prezenţa şi entuziasmul dumneavoastră, în decursul celor şapte ediţii de când am avut onoarea să alcătuiesc programul festivalului Enescu, au făcut din acesta un eveniment, care este implicit un eveniment de frunte în arta şi în cultura ţării noastre, un adevărat brand a tot ce e mai bun în România de astăzi. Fără covârşitoarea dumneavoastră prezenţă, fără aportul tuturor cetăţenilor acestei ţări care plătesc impozite, Festivalul Enescu nu şi-ar fi dobândit recunoaşterea şi sprijinul oficialilor în decursul acestor şapte ediţii, inclusiv cea prezentă", a sunat reverenţa pe care dl Holender a făcut-o publicului ca rămas bun. Ulterior a publicat, însă, în Dilema veche, un rechizitoriu la adresa administraţiei (Culturii, dar nu doar) din România, plin de detalii pe care poate nici nu le observăm: „Nesiguranţa faptului că bugetul alocat pentru alcătuirea programului va fi suficient, dependenţa de Guvern a agenţiei Artexim, cea care asigură organizarea operativă a festivalului, şi, mai ales, situaţia dezastruoasă a Sălii Palatului mi-au făcut mai uşoară decizia părăsirii festivalului. Indolenţa şi aroganţa, împletite cu lipsa de cultură şi obrăznicia conducerii Sălii Palatului, instituţie subordonată Guvernului României, sunt factori permanenţi de greutăţi şi înjosiri. Festivalul Enescu a fost dintotdeauna ca un ghimpe în coaste pentru RA-APPS, încurcându-le alte programări ce aduc profituri mai ridicate. (...) Preşedintele ţării, sub al cărui patronaj se desfăşoară Festivalul Enescu, străluceşte prin absenţă, ca şi ceilalţi membri ai Guvernului, de fiecare dată loja oficială rămânând pustie în timp ce mulţi dintre cei care vor să cumpere bilete rămân afară! (...) Intenţiile mele de a orienta programul muzical al Festivalului şi către lucrări din secolul al XX-lea şi de a prezenta un concert important din creaţia muzicii contemporane în primă audiţie la Sala Palatului au rămas, de asemenea, doar dorinţe neîmplinite. (...) Măcar am reuşit – nu fără dificultăţi şi opunându-mă chiar dorinţei Preşedinţiei – să desfiinţez companiile de domnişoare îmbrăcate în costume aberante, ce ofereau flori spectatorilor. Sper, deşi nu m-ar mira, ca acestea să nu reînvie după plecarea mea…” Să vedem, anul viitor. Până atunci, îi putem citi volumul autobiografic, De la Timişoara la Viena, unde evocă stabilirea sa în Austria, munca de antrenor de tenis, apoi cariera de tenor, impresar şi, în cele din urmă, de director al Operei din Viena, una dintre cele mai apreciate scene de operă din lume – pe care a condus-o timp de 19 ani (1992-2010). 
 
notabil 
L-am putut vedea anul trecut în festival şi pe dirijorul Ion Marin, în faţa London Symphony Orchestra. A fost a doua sa prezenţă în Festivalul Enescu de la plecarea din România, în 1986. Între timp, a condus unele dintre cele mai importante orchestre europene – de la Berliner Philharmoniker şi Staatskapelle din Dresda la Filarmonica din Sankt Petersburg şi London Symphony Orchestra – şi a colaborat cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti ai planetei – de la Luciano Pavarotti şi Placido Domingo la Montserrat Caballé, Angela Gheorghiu sau Anna Netrebko.
 
 
Nicolae Raţiu 
 
Om de afaceri 
 
Pentru discreta implicare socială. 
 
Nicolae Raţiu, unul dintre cei doi fii ai omului politic Ion Raţiu, a primit la începutul anului trecut, din partea reginei Elisabeta a II-a, însemnele de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE), „pentru efortul depus în scopul ajutorării grupurilor dezavantajate din România”. 
Născut în Davos, în 1948, Nicolae Raţiu a început să se implice în problemele din România după căderea comunismului, odată cu întoarcerea tatălui său în ţara de origine. În decembrie 1989, a înfiinţat, în Marea Britanie, un fond de caritate pentru România şi a coordonat eforturile de ajutorare imediat post-decembriste iniţiate de britanici. Din 1990, dl Raţiu conduce The Ratiu Family Charitable Foundation (RFCF), organizaţie care oferă sprijin financiar studenţilor români din Regat. RFCF susţine, încă din 1989, Catedra de Studii Româneşti Ion Raţiu de la Georgetown University din Washington, D.C., prima catedră din SUA dedicată studiilor româneşti. Dl Raţiu este şi iniţiatorul Premiului Ion Raţiu pentru Democraţie, program desfăşurat în parteneriat cu Woodrow Wilson Center for International Scholars, începând din anul 2005.
 
 
Mihai Pohonţu 
 
Manager 
 
Pentru cariera internaţională – via România. 
 
Mihai Pohonţu, fost vicepreşedinte al Disney Interactive, a preluat din ianuarie 2015 funcţia de VP pentru Emerging Platforms la Samsung – devenind românul cu una dintre cele mai înalte poziţii în companiile globale. „Zona de activitate s-a lărgit considerabil şi acum include toate iniţiativele de software dezvoltate intern la Samsung Media Solutions Center America şi de asemenea cele dezvoltate prin parteneriate externe cu studiouri independente, dar şi companii de vârf”, explica, anul trecut, pentru Business Magazin. 
În 2012 prelua jobul de vicepreşedinte al Disney Interactive: „Reţeaua pe care o conduc eu se cheamă Partners. Forţa care creează jocurile este externă. Coordonez direct o echipă de 10 producători care coordonează studiourile de jocuri; echipa mea în total are peste 500 de oameni în şapte locaţii din lume – Polonia, India etc”. Cariera sa în industria jocurilor a început în anii ‘90, pe când era la studia... Ştiinţe Politice în America – aminteşte BM. Având nevoie de un job de noapte pentru a se putea întreţine, s-a angajat ca tester la compania Activision. Când a terminat facultatea, a primit o ofertă de la un start-up fondat de foşti angajaţi ai Activision: Jamdat, primul dezvoltator de jocuri pentru terminale mobile, domeniu nou pe atunci. După trei ani, când Jamdat, care avea deja 60% din piaţa sa, a dorit să se extindă în Europa, managerul român a propus deschiderea unui studio la Bucureşti. Era anul 2004 şi avea 24 de ani. Într-un an studioul a ajuns la 70 de angajaţi – iar compania Jamdat a fost cumpărată de Electronic Arts, unul dintre giganţii de pe piaţa jocurilor, care nu erau încă prezenţi în România. În 2007, dl Pohonţu s-a întors în Statele Unite, pe o poziţie de conducere în cadrul Electronic Arts – mai apoi a devenit vicepreşedinte al companiei, iar în 2011 a preluat EA Interactive. În 2012, unul dintre foştii şefi din EA, l-a recrutat pentru o poziţie de vicepreşedinte în cadrul Disney Interactive. Aşa e face carieră globală. 
 
notabil 
Amalia Sterescu, fostă vicepreşedintă a unei divizii a Oracle Corporation în perioada 2009-2013 (responsabilă de reînnoirea unor contracte de peste un miliard de dolari, în România, India şi China) şi angajată a companiei din 2005, a reclamat la începutul anului trecut Oracle România SRL la Tribunalul din Bucureşti, con¬testând o decizie de concediere împotriva sa – şi punând în discuţie o importantă chestiune de carieră: „Am promovat până unde puteam să promovez ierarhic. Mai sus de vicepresident era doar poziţia de senior vicepresident, însă în general poziţiile de senior vicepresident sunt ocupate de oameni cărora pe paşaport le scrie Statele Unite ale Americii, Marea Britanie sau, eventual, Elveţia. Mi-a fost clar că am atins o limită din punctul de vedere al oportunităţilor de carieră. (...) Am ales să ies din acest mediul pentru că mi-am atins limita. Am simţit momentul cu doi înainte de a ieşi din multinaţională.” După care a lansat o şcoală de public speaking, cu un mesaj către Ministerul Educaţiei:  Succesul pe o piaţă a muncii globalizată depinde de modul în care ştii să-ţi prezinţi ideile. Pentru a face faţă unor concurenţi din ţări unde vorbitul în public se învaţă de la vârste fragede, elevii din România trebuie să studieze Public Speaking la şcoală. 
 
 
Laura Ştefan
 
Expertă anti-corupţie 
 
Pentru fermitate în formă continuată. 
 
„Sunt mândru să anunţ că domnişoara Laura Ştefan este câştigătoarea premiului «Femeia curajoasă» a anului 2015 şi nominalizarea Ambasadei SUA la Bucureşti pentru premiul «Femei curajoase din întreaga lume», acordat de secretarul de Stat al SUA. Laura Ştefan este de mult timp un lider în lupta împotriva corupţiei din România şi suntem mândri să-i acordăm recunoaştere în această seară. În fiecare an alegem un candidat pe care îl nominalizăm pentru premiul «Femei curajoase din întreaga lume» oferit de Departamentul de Stat al SUA, însă România are multe femei extraordinare care se dedică profund ajutării comunităţilor din care fac parte", declama anul trecut diplomatul american Dean Thompson, însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA de la Bucureşti. „Aşa cum ştim cu toţii, grupurile societăţii civile sunt o componentă esenţială a oricărei democraţii. Ele trag autorităţile la răspundere. În această privinţă, Laura Ştefan a fost o luptătoare. Ea demonstrează nu doar neînfricare, luând public poziţie împotriva abuzurilor, ci şi o capacitate unică de a identifica posibile lacune legislative care pot genera abuz." Diplomatul a amintit şi că, în calitate de director în cadrul Ministerului Justiţiei, Laura Ştefan a elaborat legislaţie reformatoare esenţială, precum statutele Agenţiei Naţionale de Integritate, care au ajutat la combaterea conflictului de interese la toate nivelurile instituţiilor publice. „Consider că este o distincţie pentru societatea civilă românească, care ani de-a rândul a încercat să aducă pe agenda publică toate problemele spinoase ale lumii în care trăim, de la copiii instituţionalizaţi la condiţiile din arest şi puşcării", a replicat, dna Ştefan. 
 
 
Florin Bîlbîie 
 
Economist 
 
Pentru indicarea unei alte paradigme. 
 
A predat la Oxford şi este unul dintre cei mai apreciaţi profesori de macroeconomie de la Sorbona – îl prezenta anul trecut corespondentul Adevărul din Cluj, unde economistul romîn a venit pentru cea de-a doua ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Anuale a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS). „Avem un absolvent care s-ar putea să ia Nobelul. Florin Bîlbîie. A predat la Oxford, acum predă la Sorbona şi e considerat de economiştii din generaţia lui cel mai bun macroeconomist din lume”, spunea în 2010, Moisa Altar, şeful catedrei de Monedă din ASE Bucureşti, citat de Adevărul. „Sunt exagerări. Sunt cuvinte de dragoste spuse de un om pe care îl respect foarte mult şi un om care a jucat un rol crucial în dezvoltarea mea”, a replicat dl Bîlbîie, care a plecat din ţară de peste 15 ani. „Cred că pentru cine voia să facă economie era mai uşor să reuşească în Vest şi încă e aşa. Îi văd pe cei de aici că se bat cu nişte munţi... am impresia că escaladează Everestul în fiecare zi. Dacă aş fi rămas, probabil aş fi fost profesor la ASE sau poate m-aş fi săturat şi m-aş fi reprofilat în privat sau... făceam masaje tailandeze, cine ştie?” Dur. „Ar trebui o reformă structurală profundă. În ceea ce priveşte cercetarea în economie e mai greu, pentru că, şi nu vreau să jignesc pe nimeni, ce se face în România nu se compară nici cu ceva mediocru din Europa de Vest sau SUA. Şi aici nu vorbesc numai de componenta financiară, care contează mult, dar sunt şi alte ţări în Europa unde cercetătorii nu sunt foarte bine plătiţi, chiar şi în Franţa sunt asemenea cazuri; oamenii, dacă ar pleca în SUA, ar fi mai bine plătiţi. Nu e numai despre bani, ci şi despre a avea independenţă de a face cercetarea pe care tu o crezi importantă. De asemenea, e nevoie de o infrastructură, de un sistem de cercetare bine pus la punct. În Franţa, profesorii sunt stimulaţi să cerceteze şi prin faptul că trebuie să predea mai puţin. Aici e un fel de stigmă, un fel de invidie pe cei care fac cercetare. Astfel, revenim la bani, pentru că universităţile din România sunt subveţionate proporţional cu numărul de studenţi.” Scurt CV: Profesor de macroeconomie la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbona şi la Şcoala de Economie din Franţa. Doctorat la Institutul European din Florenţa, cu cel mai mare punctaj din istoria instituţiei. Trei masterate (Oxford, Warwick şi Bucureşti). A predat la Oxford, a făcut cercetare la Biroul Naţional Economic din Cambridge şi la Harvard. Teza sa de doctorat, care a luat Premiul „Rotary Europa” pentru cea mai bună teză în perioada 2003-2007, propune un nou model de analiză macroeconomică. 
 
de urmărit
„Majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană au o bancă de dezvoltare proprie, iar cerinţele ultimelor întâlniri ECOFIN au fost destul de clare în ceea ce priveşte întărirea relaţiilor dintre băncile de dezvoltare naţionale şi instituţiile financiare internaţionale. România implementând un astfel de proiect ar da un mesaj pozitiv aşteptat atât la nivel european cât şi la nivel naţional deoarece o bancă de dezvoltare reprezintă o măsură concretă pentru a stimula investiţiile şi pentru a creşte locurile de muncă.” De urmărit şi subiectul, şi autorul: Mihai Precup, consilier al Vice-Preşedintelui Băncii Europene de Investiţii, din Luxemburg. 
 
 
Ruxandra Paul
 
Pentru semnalele trase în chestiunea Big Brother. 
 
Ruxandra Paul scria cândva în România Liberă comentarii foarte comentate. Între timp şi-a finalizat doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea Harvard – unde predă acum cursuri de cyberpolitics. Despre ciber-politici a scris şi în ediţia FPR nr 46 (iunie/ iulie 2015), dedicată subiectului Big Brother, de mare actualitate şi în România. Concluzia exemplarului său eseu este neliniştitoare: „Colectarea în masă a datelor creează un imens rezervor de putere, cu potenţialul de a corupe chiar şi cele mai avansate sisteme democratice.” Cu atâtea scandaluri legate de spionaj în SUA, se teme de această supraveghere, insidioasă şi ubicuă? „Deocamdată, din fericire, trăiesc şi îmi desfăşor activitatea în ţări democratice, unde dezbaterile în legătură cu riscurile supravegherii în masă sunt în plină desfăşurare. Am încredere în capacitatea instituţiilor democratice de a se adapta erei digitale ca urmare a acestui dialog. Lăsând la o parte ameninţarea <<Big Brother>>, găsesc mai îngrijorătoare, în prezent, uşurinţa cu care noi, cetăţenii, ne facem universal supravegheabili pe noi înşine şi ne supraveghem – de facto – unii pe alţii, ca nişte adevăraţi <<Little Brothers>>.”
 
de urmărit 
După volumul 7 teme fundamentale, din 2014, mursecate de câteva zeci de autori grei, Clubul România a publicat anul trecut şi un compendiu de idei ale unor autori din Noul Val, cum se numeşte şi volumul, sau #noulval, cum sunt anunţate lumii discuţiile cu autori.  
 
 
Tudor Chirilă 
 
Actor şi muzician 
 
Pentru că a câştigat Vocea României. 
 
„Începînd de anul trecut, Vocea României s-a schimbat puţin şi a devenit ceva mai mult decît un concurs muzical – constata anul trecut Sever Voinescu, în Dilema veche. A căpătat o nouă dimensiune fără să iasă, totuşi, din tiparul dulce cuminţel al <<entertainment>>-ului de familie, prin aducerea în show a actorului cîntăreţ Tudor Chirilă. Ceva nou şi proaspăt s-a putut simţi imediat. Tudor Chirilă a desfăşurat  în studiourile PRO TV steagul libertăţii. Tendinţa noastră naturală spre libertate şi consecinţele acestei tendinţe se văd clar, poate chiar exagerat pentru unele gusturi, în tot ce face şi spune Tudor Chirilă în acest show. Nu vreau să spun că, odată cu el, show-ul a devenit o tribună civică sau, cu atît mai puţin, o baricadă politică. (...) Atîta doar că a mai primit o valenţă pe care nu o avea prin aducerea acestui  <<rebel fără cauză>>, dar cu multe motive. (...) La Vocea României, el este <<antrenorul>> care insistă cel mai mult pe indicaţia asumării de către cîntăreţ a versurilor pe care le cîntă (...). Tudor Chirilă pledează, în general, pentru ceva ce aş numi dezinhibare responsabilă – adică pledează pentru libertatea de a trăi orice experienţă fără ipocrizia de a spune că nu o trăieşti sau că trăieşti altceva, de fapt. Iar ultimele sale intervenţii publice despre care am auzit (o scrisoare către liceeni de acum vreo trei ani, un apel în timpul campaniei electorale din 2014 şi o suită de comentarii după Colectiv) sînt apeluri la onestitate, la decenţă, la inteligenţă, dar, mai presus de orice, sînt manifeste de eliberare. (...) Nu spun că Tudor Chirilă este un model integral. Nu-l cunosc şi, în plus, apucătura de a judeca oamenii îmi este tot mai străină. Bănuiesc doar, în spatele lansajelor sale, o bună doză de bun-simţ şi, îndărătul vorbelor slobode ori de-a dreptul vulgare pe care le rosteşte uneori cu voluptate, o bună creştere. Chirilă e paradoxal în felul lui, pentru că libertatea însăşi e o sumă de paradoxuri. Nici reper moral nu-mi este Tudor Chirilă. Dar îmi place tipul. Îmi place pentru aerul de libertate care intră în încăpere odată cu el. În plus, cînd văd cine îl înjură mai nou, mă trezesc, spontan, de partea lui.” 
 
notabil 
Şi, ca să încheiem pe note mai mult vesele decât grave, amintim că Zdob şi Zdub au aniversat 20 de ani de năstruşnicii muzical – de când aceşti moldoveni s-au născut. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: