Ungaria îşi scoate la vânzare flota de avioane MiG-29 dezafectate, dar are nevoie de aprobarea Rusiei

Ungaria îşi scoate la vânzare flota de avioane MiG-29 dezafectate, dar are nevoie de aprobarea Rusiei

MIG 29 din dotarea armatei ungare

Ministerul Apărării de la Budapesta a scos la vânzare întreaga sa flotă de avioane MiG-29 dezafectate, a anunţat luni grupul britanic Jane's, specializat în informaţii de ordin militar.

Întregul lot include 19 avioane, dintre care multe necesită reparaţii capitale, 20 de motoare, precum 293 de alte articole (inclusiv piese de schimb şi arme integrate). Preţul de pornire al lotului este de 2,8 miliarde forinţi (10 milioane dolari), iar, după ce se va găsi un cumpărător, tranzacţia mai trebuie aprobată de autorităţile ruse competente.
 
Potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, la ora actuală costul unui avion MiG-29 este estimat la aproximativ 25 milioane de dolari, în funcţie de modificare şi configuraţia acestuia.
 
Media ruse notează că Ungaria a primit un număr de 28 de MiG-29 de la Rusia în 1993 ca plată a datoriilor sovietice.
 
După aderarea la NATO în 1999, Ungaria a început să înlocuiască treptat avioanele de luptă de fabricaţie rusească (sau sovietică) cu aparate suedeze, iar, din 2010, armata ungară nu a mai folosit deloc avioane de tipul MiG-29. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: