În chestiunea divorţului britanicilor din UE şi a încercărilor şefei guvernului londonez, May, de a se fofila cu un Brexit moale, de natură să împace şi varza europeană şi capra durilor de dincolo de Canalul Mânecii, partizani ai unei separaţii nete, Donald Trump şi-a rămas sieşi loial. Şi-a afişat, ca de obicei, brutala candoare.

Theresa May, a spus el, cu o lipsă de diplomaţie parcă fără precedent şi, sigur, greu de egalat, ar fi „făcut-o de oaie“. Într-un interviu acordat miercuri ziarului britanic „The Sun“, şeful Casei Albe a reliefat că şefa guvernului de la Londra i-a ignorat sfaturile. Şi, dacă i se va face voia, iar raporturile Regatului Unit cu UE rămân atât de strânse pe cât le doreşte ea, May va fi compromis şansele unui tratat comercial bilateral, americano-britanic. Căci „SUA s-ar vedea silite să negocieze iar cu UE şi nu doar cu britanicii, deşi au oricum mari greutăţi“ cu europenii.

În pus, dacă s-ar încheia tranzacţia pe care o doreşte May, s-ar ivi altceva decât au vrut britanicii când au optat, în referendum, pentru Brexit. În fine, culmea bădărăniei, Trump l-a elogiat pe demisionarul ministru de externe britanic, Boris Johnson, calificându-l drept un virtual „premier grozav“. Ca şi ministrul pentru Brexit, Davies, Johnson aruncase zilele trecute prosopul, preferând controversatei susţineri a cursului foarte pro-european al şefei conservatorilor şi guvernului, să demisioneze.

În reacţie, un purtător de cuvânt al dur urecheatei şefe a executivului britanic a ripostat, replicând că May ar fi gata să-i „explice“ lui Trump pe îndelete, „într-o convorbire particulară“ cum vede ea Brexitul. Întrevederile preşedintelui american cu May, iar apoi cu regina Elizabeta a II-a fuseseră programate să aibă loc vineri.

Mult înainte de a începe aceste discuţii ar fi trebuit să le fie clar observatorilor care e tiparul acţiunilor politice ale lui Donald Trump. Preşedintele american vine, spune tare şi răspicat adevăruri crunte, de care nimeni n-a vrut să ţină cont mult timp. Apoi, după ce, mârlan ca nimeni altul, şochează, animează reflexivitatea şi obţine concesiile necesare scoaterii căruţei din mlaştina în care au propulsat-o superbia, lenea, moleşeala, laşitatea şi duplicitatea, face o voltă. O întoarce ca la Ploieşti.

Se declară mulţumit şi-şi laudă, uneori ditirambic, gazdele. Exact aşa a acţionat el la summitul NATO. Unde, înjurat cu spume de comentatorii vest-europeni, ba chiar şi de unii răsăriteni, le-a făcut europenilor şi, mai ales, germanilor un inestimabil serviciu, evidenţiindu-le slăbiciunile, carenţele, contradicţiile şi neajunsurile regretabile, din pricina cărora nu dispun, din vină proprie, de forţe militare demne de acest nume, dar emit pretenţii fără vreo acoperire, ca SUA să le furnizeze securitatea. Aceasta, deşi ştiu că americanii se simt înşelaţi la cântarul schimburilor comerciale.

Şi anume nu doar de chinezii comunişti, ci şi de europenii. E prea puţin important, în context, dacă preşedintele american are sau nu dreptate în chestiunea raporturilor comerciale, în baza cărora, de pildă, SUA percep 2,5 la sută taxe pentru automobile germane, iar Europa, care insistă ipocrit asupra antiprotecţionismului, prohibitive 10 la sută pentru cele americane.

Semnificativ este că Trump e convins că are. Şi că niciun european n-a reuşit încă să demonstreze credibil că n-ar avea. Dimpotrivă, birocraţii UE, încurajaţi masiv de formatori de opinie care, incapabili a gândi cu propriul cap, cred că grosolănia lui Trump, nu propria neghiobie şi manipulare ar fi crima supremă, resping Brexitul soft, de tip european, marca Theresa May, pentru că vor cu dinadinsul să pedepsească americăneşte, deci radical, Marea Britanie. Că Regatul Unit furnizează securitate europenilor şi nu e cazul să fie tratat ca o colonie, fie nu le dă prin cap preopinenţilor. Fie nu-i interesează, ori, mai probabil, îi deranjează. De pildă pe comunişti.

Nu mai puţin important e că, în materie de securitate, America are în orice caz dreptate. Iar vest-europenii, în ciuda nasului unui Juncker la care, când nu e mangă, e greu să ajungi, sunt blatişti profitând ordinar, de vreme ce se lasă plătiţi de SUA pentru protecţia furnizată Bătrânului Continent de americani. Că Trump se manifestă ca un mitocan greu suportabil e clar. Dar este el impredictibil, cum frecvent s-a spus? Defel. Pare, dimpotrivă, lesne de prevăzut ce urmează să facă şi să zică.

Va pune degetul pe răni supurânde, îndelung refulate, despre care mai nimeni n-a mai vrut să ştie mai nimic. Le va indica strident, în stilul nediplomatic al unor tirani de duzină, bazându-se pe forţa lor brută. Şi, pentru că are în spate superputerea, nu poate fi expediat ori ignorat. În final, câştigă.

Fie şi regretabilă şi, cert, şocantă, bădărănia lui Trump aduce beneficii enorme.

Că în campania electorală americană din 2016 contracandidaţii săi l-au subestimat in corpore, se poate înţelege. Incomprehensibil este că oamenii politici europeni şi crema analiştilor şi politologilor continuă să se mulţumească să-l vitupereze şi să-l subestimeze, crezând că-şi fac datoria dacă-l consideră impredictibil, iresponsabil şi idiot, pe scurt, imposibil de luat în serios.

Nu mai puţin aberant este că-şi mint, în continuare popoarele, cerându-le să-şi silească liderii să se comporte „demn“ nu faţă de criminali, dictatori sau infractori ca Putin, Dragnea, Erdogan et eiusdem farinae, ci faţă de Trump, care, după cum a afirmat fostul şef al diplomaţiei germane, Gabriel, ar promova „o schimbare de regim în Germania“.

În realitate, o promovează, iată, în Marea Britanie. Fie şi regretabilă şi, cert, şocantă, bădărănia lui Trump aduce beneficii enorme. Căci, zgâlţâind-o nediplomatic, grobianul preşedinte scoală Europa din morţi. Îi deschide ochii, edificând-o că pune un fals semn de egalitate între diplomaţie şi o politică inteligentă. Ori între pacifism şi un curs politic rezonabil.

Toate acestea ar trebui să-i atragă atenţia Bătrânului Continent, că, ameninţat de Putin şi de terorism, ca şi de cearta pe migraţie, în speţă de propria sa inadecvare la aceste ameninţări, are o problemă, de rezolvat urgent, nu doar cu deficitara politică de securitate. Ci şi cu mentalitatea sa postbelică şi o cultură din care au dispărut valori cheie ca dârzenia, onestitatea şi voinţa autoapărării. Dar şi-au făcut loc cinismul şi o ipocrizie ameninţându-i grav omenia, care-i susţine, excesivă, mândria. 

Petre Iancu - Deutsche Welle