Strategie de geniu: un comedian la Preşedinţie l-a împins pe Petro Poroshenko spre al doilea mandat
0Alegerile prezidenţiale din Ucraina de duminică au adus în prim plan un rezultat neaşteptat la începutul cursei electorale:
Preşedintele Maidanului, Petro Poroshenko, cel care-şi încheie primul mandat după ce a gestionat agresiunea rusă din Estul Ucrainei, a fost împins în turul doi, alături de Vladimir Zelenski, un comediant venit de nicăieri, croit parcă de-a dreptul în laborator pentru destinaţia care i-a fost atribuită de a intra primul în turul doi ca sparing-partner al titularului postului.
Zelenski e un actor mediu, dar cu impact la public, cu precădere a publicului pro-rus din Ucraina. E născut în Krivoi Rog şi are o priză deosebită la ucrainenii etnici ruşi prin rolul său în serialul-telenovelă Servitorul Statului, acolo unde joacă exact rolul unui om normal devenit preşedinte, la televiziunea 1+1 a oligarhului Ihor Kolomoiski. De notat că acesta a fugit din ţară după un faliment răsunător şi discutat al PrivatBank, banca sa, şi după o dispută aparentă cu autorităţile, inclusiv cu Petro Poroshenko.
Cei doi, Poroshenko şi Kolomoiski, au avut mai degrabă o cooperare în Maidan – Revoluţia Demnităţii pro-europene din Ucraina, din noiembrie 2013-februarie 2014, care a dus la fuga lui Yanokovici, aşa cum au avut şi în conflictul din Estul Ucrainei. Kolomoiski este susţinător şi finanţator a mai multor partide şi candidaţi, având şi propriul partid naţionalist, şi susţinând şi un număr de grupuri de voluntari din Donbas.
Dacă e să ne uităm cu atenţie, campania a început cu Petro Poroshenko pe locul 4-5 în preferinţele electoratului, cu Iulia Timoshenko, principalul său contracandidat pe primul loc consolidat şi cu un număr de politicieni vechi, între care fostul ministru al Apărării Anatoliy Hritsenko sau Yuri Boiko, fostul ministru al Energiei din partidul pro-rus al lui Yanukovici, plasaţi înaintea sa ca sufragii. A fost testat în cursă şi un cântăreţ rock, Sviatoslav Vakarciuk, un fel de Mesia al publicului, care nu a mai intrat în cursă pentru că nu performa. După intrarea în cursă a lui Zelenski, toate calculele s-au inversat, iar astăzi Iulia Timoshenko a ajuns pe un loc trei consolidat, iar Iuri Boiko a ieşit, practic, din cursă, ca orice alt candidat cu etichetă de pro-rus. Cum s-a produs miracolul?
Ei bine, Vladimir Zelenski a jucat perfect rolul în care a fost distribuit. Consolidat ca imagine şi notorietate de către serialul de televiziune, în campanie el nu s-a regăsit decât în actele artistice ale trupei sale, chiar dacă a creat şi un partid, Servitorul Statului, cu nume omonim cu serialul în care joacă, aflat pe primul loc în sondajele de opinie. Nu a avut dezbateri publice, nici ieşiri în confruntări cu alţi candidaţi. Practic, unicele dezbateri din turul 1 au vizat candidaţii plasaţi mai prost în sondaje.
Zelenski a fost, în acelaşi timp, şi un candidat anti-sistem – unicul non-politician în cursă, cu şanse, între cei 39 concurenţi înregistraţi, o abundenţă nemaiîntâlnită, o altă găselniţă de strategie electorală – şi un candidat pentru electoratul pro-rus sau etnic rus, şi un candidat anti-regim, anti-Poroshenko. Rezultatul a fost capacitarea unor electorale multiple: unul pro-rus, unul anti-sistem, tânăr şi inovativ, în căutarea de figuri noi, unul de opoziţie, mai degrabă anti-Poroshenko şi împotriva regimului curent al Frontului Popular şi Blocului Petro Poroshenko „Solidaritatea“. Rezultatul a fost dispariţia din prim-planul cursei electorale a oricărui candidat pro-rus, pătrunderea lui Zelenski în prim plan, pe primul loc în sondaje şi, practic, intrat în turul doi şi, mai important, prăbuşirea în sondaje a Iuliei Timoshenko, căzută constant, pas cu pas, până pe poziţia a treia.
Dacă alăturăm celor două procese faptul că Petro Poroshenko a crescut constant, pe baza politicilor sale anti-ruse, pro UE şi NATO – modificarea Constituţiei pentru includerea celor două deziderate pentru Ucraina, obţinerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene, naţionalismul pro-ucrainean privind limba şi învăţământul în limba ucraineană (contrară chiar recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi în detrimentul minorităţilor inclusiv cea românească) - rezultatul a fost o creştere în sondaje şi intrarea în turul doi de scrutin, pe trend ascendent, cu contracandidatul cel mai puţin pregătit să-l înfrunte, pe care parcă şi l-a ales singur.
FOTO EPA-EFE
La ora la care fac această analiză, rezultatele alegerilor prezidenţiale din turul întâi nu au fost date publicităţii. Dacă prezenţa la vot nu a suferit mari cutremure şi deraieri, iar sondajele – toate – sunt corecte, în turul al doilea trebuie să se fi calificat Vladimir Zelenski şi Petro Poroshenko. Indiferent de rezultatul în turul întâi, cred că modul în care a fost construită campania ar trebui să fie o adevărată lecţie pentru oricine urmăreşte aceste acţiuni pentru că strategia a fost genială: să aduci un preşedinte în funcţie de la un procent cu o cifră în turul doi, cu şanse de a câştiga scrutinul, e un pas mare şi o întreprindere ce merită toată aprecierea, dacă ea se produce până la capăt.
Şi are toate şansele să fie astfel. Mai întâi pentru că electoratul tuturor celorlalţi candidaţi este unul mai degrabă tradiţional, pro-sistem, care ar capacita mai degrabă susţinere pentru un politician cunoscut decât pentru un novice. Apoi pentru că răul cunoscut e întotdeauna mai acceptabil decât necunoscutul, pentru aceşti votanţi care chiar vor veni la vot în turul doi.
În fine, pentru că Poroshenko creşte sensibil şi constant în sondaje, iar un eventual salt de trambulină în turul doi, după primele sondaje, îl vor propulsa mai lesne în câştigător. Şi chiar dacă azi Zelenski e anunţat câştigătorul în turul al doilea, aici dezbaterile publice nu vor putea fi la fel de lesne evitate fără costuri, iar faţă în faţă actorul riscă să facă o figură nepotrivită - anunţată deja de prestaţiile sale în faţa presei străine - în orice caz riscă să-şi dezamăgească votanţii şi să piardă în faţa politicianului rodat, şi în funcţia pentru care candidează.