O solicitantă gay de azil, care a fost deportată din Marea Britanie şi agresată în ţara sa, a câştigat procesul cu autorităţile britanice

O solicitantă gay de azil, care a fost deportată din Marea Britanie şi agresată în ţara sa, a câştigat procesul cu autorităţile britanice

Protestatari pro-migranţi în faţa Ministerului britanic de Interne 25 august 2020 FOTO EPA-EFE

O lesbiană, solicitantă de azil, care a fost deportată de Marea Britanie înapoi în Uganda în 2013, iar apoi i s-a permis să se întoarcă după ce legislaţia a fost declarată abuzivă, a câştigat luni procesul cu Ministerul de Interne care a făcut apel la decizie. Revenită în ţara sa, femeia a fost jefuită şi violată, relatează The Independent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Femeia numită doar P.N., în vârstă de 27 de ani, a obţinut anul trecut în instanţă permisiunea de a se întoarce în Marea Britanie, după ce sistemul de azil ce prevedea soluţionarea cererilor în 2 săptămâni a fost declarat abuziv. Sosită în această ţară în 2011, femeia a solicitat azil în baza orientării sale sexuale ce o expunea riscului de persecuţie în Uganda. După patru luni în care s-a aflat în custodia autorităţilor, Ministerul de Interne i-a respins cererea, întrucât nu a putut dovedi că este gay.
 
PN a declarat anul trecut într-un interviu acordat The Independent că a fost violată de un grup de bărbaţi în Uganda şi nu a putut merge la poliţie din cauza istoricului ei de homosexualitate.
 
În 2013, Ministerul de Interne a decis deportarea ei în baza sistemul de detenţie şi azil, introdus în 2005, conform căruia solicitanţii de azil au 14 zile să-şi argumenteze cazul. Înalta Curte de Justiţie a decis în 2015 că sistemul, care presupune şi custodia autorităţilor, e „structural nedrept”.
 
PN este primul reclamant care obţine o astfel de victorie după ce Curtea de Apel a hotărât că femeia a fost dezavantajată de sistemul de azil rapid care nu i-a dat timp să dovedească că este gay. Curtea a mai hotărât şi că reţinerea ei timp de 4 luni a fost ilegală.
 
În acelaşi interviu acordat din Uganda în iulie 2019, femeia a povestit că a rămas însărcinată după ce a fost atacată în locuinţa ei şi a fost nevoită să păstreze copilul, care acum are 4 luni.
 
„Dormeam când un grup de oameni a venit la mine acasă, şi m-au jefuit şi violat. Eram singură în cameră. N-am putut merge la poliţie, întrucât nu voiam să afle cine sunt. M-am mutat de acolo. Am vrut să întrerup sarcina, dar doctorul mi-a spus că mi-aş putea pierde viaţa. Nu am pe nimeni în afară de copil şi oamenii care mi-au sărit în ajutor în Marea Britanie”.
 
PN a declarat după verdict că a fost o luptă lungă şi nu mai credea că va câştiga.
 
„Amintindu-mi prin ce am trecut la Yarls Wood (centrul de detenţie pentru imigranţi -n.r) mă simt rău - nu vreau să mă mai gândesc, sunt lucruri foarte tulburătoare pentru mine...A fost îngrozitor şi experienţa mea nu poate fi redată în cuvinte. Decizia mă face fericită, dar nu pot uita ce mi s-a întâmplat. Mă va urmări toată viaţa”.
 
Grupul activist Mişcarea pentru justiţie, care a susţinut-o pe femeie, a transmis: „Este sfârşitul unei lupte de şapte ani pentru PN, al strădaniilor noastre de a o aduce înapoi după deportarea ei în baza sistemului rapid de azil. A fost o luptă lungă şi dificilă în măsura în care Ministerul de Interne a făcut totul pentru a o împiedica să se întoarcă - prin amânări şi altele, dar PN nu a renunţat şi nici noi, iar decizia este o mărturie a ce se poate obţine când lupţi”.
 
Organizaţia a precizat că un număr mare de solicitanţi de azil au fost deportaţi în baza sistemului de-a lungul anilor şi ei au posibilitatea de a contesta acele decizii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările