„Sunt de acord cu monarhia atât timp cât regele sunt eu” – cam asta-i chintesenţa Brexit.

Nu controlul graniţelor, de dragul suveranităţii, îi deranjează pe britanici. Avantajele acestui aranjament intracomunitar au fost ok şi le-au adus beneficii. Îi deranjează acum, pentru că odată cu beneficiile au apărut şi costuri (islamişti, est-europenii săraci etc.) pe care nu sunt dispuşi să le împartă cu Europa.

Retorica Brexit ţinteşte fără milă în săracii din estul Europei (printre care nu puţini sunt români) care vin să profite de sistemul de asigurări sociale britanic, fără să spună un cuvânt despre specialiştii est-europeni care contribuie la înflorirea economiei britanice, implicit la acest buget de asigurări sociale.

„Principiali”, britanicii îşi fac socoteala că vor putea atrage în continuare segmentul calificat de emigranţi care să sclavagească prin economia Reginei, în timp ce restul n-au decât să se sufoce în suc propriu. Cu tupeul celui care, atunci când împărţiţi o cafea, îţi spune că frişca i se cuvine doar lui şi zaţul e al tău.

Bine-nţeles că dezbaterea subiectului poate merge către chestiunile concrete, punctuale, care-i nemulţumesc pe britanici, însă, per total, mesajul subliminal al acestui referendum este acela că britanicii ar vrea să fim prieteni numai atât timp cât le pică bine. La ananghie, sunt gata să ne dea cu flit.

O mentalitate în contradicţie flagrantă cu discursul lor public. O făţărnicie pe care, personal, o găsesc jignitoare cu toate complexele mele de est-european. Probail francezul, neamţul sau spaniolul o tratează cu orgoliul specific şi replica „ok, cine are nevoie de voi?“. Ca om, nu pot decât să constat că pretinsa lor civilizaţie este doar o spoială şi că principiile le sunt dragi doar când îi coafează!