În schimb, rezultatele reuniunii NATO, a vizitei la Londra şi mai ales a ultimei întâlniri – post dezastrul de la Helsinki – cu preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker sunt mai degrabă încurajatoare.

Dacă prima vizită reafirmă rolul NATO şi coeziunea Alianţei ce se vrea puternică, cu contribuţia americană majoră şi o creştere a interesului europenilor, ultima vizită anunţă o reluare a discuţiilor pe TTIP – Acordul de comerţ şi investiţii transatlantic, de data asta pornind de la premize mai simple, spaţiu de liber schimb şi chiar Uniune Vamală. Rezultate excelente. Însă reacţiile de ultimă oră reconfirmă zicala că extrema naşte extremă, pornirile şi abordările radicale antrenează aceeaşi reacţie şi de la ceilalţi.

Considerând că am avut de a face cu un comportament lipsit de respect faţă de Europa Unită, pe care şi-ar dori chiar să o dezmembreze – mai ales prin apariţia fostului său şef ideologic de campanie şi de administraţie, Bannon pentru a renaşte o Europă conservatoare, naţionalistă, interguvernamentală, populistă şi anti-federalistă – Donald Trump a fost blamat – pe bună dreptate pentru abordările sale contondente şi ireverenţioase – şi a fost folosit pentru lansare unui nou curent: „Make Europe Great Again“, o abordare în oglindă cu Trumpismul radical şi excesiv, la care împingeau declaraţiile repetate ale doamnei Merkel după discuţiile cu Donald Trump potrivit cărora Europa nu poate conta pe SUA şi trebuie să-şi ia singură soarta în mâini.

Ideea despărţirii definitive a malurilor Atlanticului nu rezolvă nici o problemă, din contra. Doar facem vânt divergenţelor din interiorul Occidentului, spre bucuria Rusiei lui Putin.

Ca român şi est-european, aici la frontiera NATO şi a UE, trebuie să spun că resping pe deplin abordările de această factură. Aşa cum spuneam acum vreo 3 ani, când întrebam şi dacă ar trebui să alegem între SUA şi UE, răspunsul nostru este invariabil că nu trebuie să alegem. Nu e vorba aici despre sau UE, sau SUA, ci despre şi UE, şi SUA. Şi Europa unită, şi America. Occidentul aşa cum îl cunoaştem noi, unit de valorile şi principiile comune, animat de rivalităţi, competiţie, diferenţe de abordare, ideologii distincte, ca-n orice democraţie reală şi vie.

Fireşte că e nevoie de reformele constante ale democraţiei: vindecând tarele, umplând golurile, rotunjind colţurile şi limitând excesele care au dus la neîncrederea în proiectul democraţiei liberale cunoscut şi acceptat ca bază de joc pentru toate curentele lumii libere şi civilizate, cu drepturile omului în prim plan (nu cu excesele aberante) cu libertăţile civile pe deplin satisfăcute şi cu statul de drept, independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei, într-un cuvânt, justiţie credibilă şi legitimă pentru toţi, nu numai potentaţi, cu echilibrul puterilor în stat, nicidecum supremaţia uneia peste celelalte, cu interdependenţe şi just balans pentru a nu permite excese şi concentrarea puterii.

Ideea despărţirii definitive a malurilor Atlanticului nu rezolvă nici o problemă, din contra. Doar facem vânt divergenţelor din interiorul Occidentului, spre bucuria Rusiei lui Putin şi altor pescuitori europeni în ape tulburi, cu frustrări revizioniste faţă de dreptul internaţional şi tratatele ce fixează frontierele din Europa noastră. Nu aceasta este calea, pentru că nu sunt buni şi răi, frumoşi şi urâţi, cuminţi şi obraznici de o parte sau de alta a Atlanticului. Sau a Mânecii.

Problemele conservatorismului de tip Trump ca şi problemele falsei apropieri de eurasianismul şi pretinsul conservatorism retrograd al lui Putin-Dughin-Arbatov, confuziile unei rivalităţi interne şi competiţii ideologice a democraţiei trebuie scoase din contestarea, revizionismul şi revanşardismul Rusiei lui Putin şi a altor revizionişti frustraţi ai Europei. E un fenomen care trebuie confruntat direct, cu sprijinul establishmentului american, a think tank-urilor americane, a gânditorilor şi politologilor americani, cu respingerea fenomenelor de alunecare şi neînţelegeri transatlantice.

Da, trebuie reinventată politica şi raţiunea politică clasică, viziunea şi proiectul. Deci, la treabă!

Europa singură nu poate fi puternică în sine, poate doar fi izolată în faţa marilor probleme de securitate cărora nu le poate face faţă fără SUA şi fără Marea Britanie sau fără Turcia. Apropo, acum 80% din investiţiile în apărarea şi securitatea Europei sunt acoperite de state neeuropene sau non-UE. E şi acesta un semnal al coeziunii lumii Occidentale aşa cum greutăţile şi greşelile Brexit-ului o demonstrează, cât de unite şi interdependente sunt statele UE. Cum securitatea, ca şi piaţa, sunt indisolubil legate prin valori comune la nivel transatlantic.

Make Europe Great Again – MEGA e greşeală de proporţiile celor ale lui Huntington, care trasa şi retrasa frontierele. Şi dacă frontierele sunt în interiorul nostru, trec pe palier, prin mijlocul familiilor? Sau prin minţile noastre? O arată multiculturalismul real al statelor occidentale ignorat. Occidentul trebuie să fie unit, el are şi liberali progresişti, şi conservatori tradiţionalişti, şi federalişti, şi interguvernamentalişti pe toate părţile Atlanticului. Şi Trumpi, şi Bannoni sau cu alte etichete profund europene.

Aici se dă bătălia, în idei şi argumente. Da, trebuie reinventată politica şi raţiunea politică clasică, viziunea şi proiectul. Deci, la treabă! Nu pe varianta simplă a rupturii noi şi ei, buni şi răi, separaţi geografic de Ocean şi de Mânecă. Lupta se duce pentru menţinerea unităţii Occidentului, marelui proiect al pieţei de 1 miliard de oameni transatlantice. Numai aşa putem face competiţiei Chinei şi Indiei. Nu prin fărâmiţare şi izolare sau, doamne fereşte, prin vreun fel de eurasianism... geografic.