Femeile din Minsk care luptă din umbră contra regimului Lukaşenko: „Nu doar Roman şi alte sute sunt prizonieri politici. Şi noi suntem”

Femeile din Minsk care luptă din umbră contra regimului Lukaşenko: „Nu doar Roman şi alte sute sunt prizonieri politici. Şi noi suntem”

Femei îmbrăcate în culorile opoziţiei protestează în Belarus 21 iunie 2021 FOTO EPA -EFE

Cinci femei care s-au cunoscut la protestele anti-guvernamentale după alegerile din Belarus povestesc într-un interviu organizat pe ascuns, într-o pădure, lupta lor de opozante ale regimului şi care e atmosfera în ţară, relatează Der Spiegel.

Mari este doctor şi poartă mereu cu ea o pungă cu schimburi în caz că e arestată: „Trebuie să fim pregătite pentru orice”, spune ea. La încheietura mânii stângi are o brăţară în cele trei culori ale opoziţiei - alb-roşu- alb. Steagul a fost interzis de autorităţi şi e un motiv de arest.
 
Poliţia din Minsk patrulează districtele rezidenţiale vigilentă la activităţi ale unor opozanţi ai regimului.

Cele cinci femei sunt vecine şi au acordat un interviu în pădurea din preajma blocului unde locuiesc. Ele spun că se tem tot timpul şi au coşmaruri, dar nu sunt dispuse să renunţe la lupta lor.
 
Peste 35.000 de belaruşi au fost arestaţi de anul trecut, după ce populaţia a ieşit în stradă pentru a protesta faţă de victoria dictatorului Lukaşenko care s-a pretins câştigător cu 80% din voturi. Câteva mii de manifestanţi au ajuns la închisoare unde au fost bătuţi şi torturaţi, iar unii dintre ei au fost ucişi.
 
Recent Lukaşenko a mers până la deturna la Minsk avionul în care se afla jurnalistul Roman Protasevici pe care l-a folosit pentru a fi o lecţie şi pentru alţii - el a fost forţat să se recunoască vinovat de extremism contra regimului şi constrâns să apară la TV şi să spună că îl respectă pe Lukaşenko. Protasevici avea urme vizibile de răni de la cătuşe şi activiştii spun că a fost torturat şi a dat declaraţiile sub constrângere. Avocatul său nu l-a mai putut vizita în ultimele două săptămâni.
 
Mesajul lui Lukaşenko pentru activişti a fost clar.
 
Mari spune că îi pare rău pentru tânărul jurnalist dar mişcarea dictatorului este de fapt un punct de sprijin pentru opoziţie întrucât a arătat de ce este capabil Lukaşenko.
 
„În sfârşit UE a încetat să-şi mai exprime doar profunda îngrijorare”, a spus Mari referindu-se la ezitarea UE de a aplica sancţiuni Belarusului.
 
Svetlana Tihanovskaia, contracandidata lui Lukaşenko, s-a lovit de nehotărârea UE în eforturile sale de a obţine o reacţie mai dură din partea ţărilor UE. Dar aterizarea forţată a cursei Ryanair pentru arestarea opozantului a schimbat complet lucrurile şi compania aeriană de stat Belavia are interdicţie de zbor în spaţiul aerian al ţărilor din UE, în timp ce companiile europene au fost îndemnate să evite Belarusul.
 
Doar companii din Rusia, Tadjikistan, China, Irak, Israel, Turcia şi Emiratele Arabe Unite mai aterizează acum în capitala bielorusă. 
 
Maria şi colegele sale de luptă speră ca Bruxelles-ul să sancţioneze companiile de stat din Belarus. Noi sancţiuni economice sunt pregătite pentru a fi propuse la summitul UE din 24 şi 25 iunie.
 „Cu cât mai dure, cu atât mai bine”, spun femeile în cor.
 
Olga, o profesoară universitară în vârstă de 37 de ani, face o listă a companiilor care ar trebui sancţionate: Fabricile de potasă, companii forestiere, de petrol şi de tutun.
 
Femeile spun că sunt conştiente de povara asupra populaţiei dar ele sunt convinse că şi alţi belaruşi sunt pregătiţi să suporte acest cost pentru că e singurul mijloc de a pune presiune pe regim.
 
„Nu doar Roman şi alte sute sunt prizonieri politici. Şi noi suntem”, spune Olesia, 30 de ani.
 
Olga şi-a văzut contractul prelungit la doar doi ani în loc cinci, după ce a participat la o întâlnire organizată de un politician local referitor la rezultatele alegerilor prezidenţiale.
 
Universitatea urmăreşte semne de activism şi comportament lipsit de patriotism. Personalul trebuie să avertizeze studenţii asupra spălării creierului pe Telegram, o reţea de comunicare pentru opoziţie, un act numit „instrucţie ideologică” împotriva a ceea ce numeşte extremism.
 
Mari spune că colegii săi de la clinci au fost supuşi presiunilor când au încercat să înfiinţeze sindicate. Legea nu le interzice dar nu permite decât un număr redus de membri.
 
Un număr mare de opozanţi ai regimului şi-au pierdut locurile de muncă, iar populaţia este epuizată şi are tot mai puţine motive de speranţă.
 
În mai, politicianul din opoziţie Vitold Aşuraka a murit în custodia politiei după ce s-a prăbuşit în urma unui atac de cord, spun autorităţile, care au publicat un clip cu el când i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit la pământ.
Belaruşii veniţi în număr mare la funeraliile sale au strigat: „Trăiască Belarus!”
 
Apoi a murit un tânăr de 18 ani care a căzut de la înălţime după ce autorităţile i-au deschis proces pentru participare la tulburări în masă. La începutul lui iunie, Stepan Latipov s-a înjunghiat în gât cu vârful unui pix în timpului procesului, după ce a fost acuzat alături de rude şi vecini pentru că a organizat proteste în curtea blocului său, cunoscută ca „Piaţa Schimbării”, un loc devenit centru al protestelor.
 
Tatăl său a dezvăluit că fiul său a fost bătut, torturat cu deprivare de somn şi pus în celulă cu deţinuţi bolnavi mintal care l-au atacat.
 
Vika, o educatoare de 40 ani, spune că un singur cuvânt descrie regimul : teroare. Irina, aşezată lângă ea pe un buştean, spune că are coşmaruri în care e urmărită de poliţia OMON şi aude grenade explodând lângă ea. În octombrie, Irina, 28 de ani, a fost urmărită alături de alţi demonstranţi pe străzile din Minsk, iar de atunci are nopţi de insomnie. „Să mergem şi să facem ceva”, spune ea că le îndeamnă în creierii nopţii pe colegele sale din grup.
 
În aceste ocazii, ies afară şi lipesc autocolante cu culorile opoziţiei pe semafoare, pictează steagul opozţiei pe străzi sau îl agaţă în copaci şi lipesc afişe cu un lider al opoziţiei, Maria Kalesnikava . De regulă regimul le îndepărtează repede dar odată mesajul scris cu spray „Luptă şi fii liber” a rămas pe un perete o lungă întreagă.
 
„Sunt semnale că noi şi protestatarii suntem încă vii şi nu am cedat”, spun femeile care califică aceste gesturi „acţiuni partizane”. Opozanţii comunică pe grupuri de Telegram din districtele lor - unii participă activ, alţii sprijină opoziţia din umbră.
 
Activităţile lor sunt simbolice cum ar fi să înalţe un steag al opoziţiei şi să arunce cu artificii în culorile rezistenţei şi să încarce clipurile pe reţelele sociale.
Asta face şi grupul lui Mari - în mai, după ce regimul a închis un canal independent de ştiri, tut.by, au filmat un clip în care cu feţele acoperite au strigat „Trăiască”.
 
Doar anul acesta au fost arestaţi 75 de jurnalişti din care 27 sunt încarceraţi. Printre ei se afilă  reporterul Ekaetrina Andreieva de la Belsat, un canal al opoziţiei. Ea a fost arestată în noiembrie împreună cu cameramanul care o însoţea pentru că transmitea în direct de la proteste. 
 
Grupul de femei are şi o foaie de ziar cu ultimele ştiri din Belarus pe care îl distribuie în căsuţe poştale, pentru că populaţia în vârstă nu are acces la Telegram sau media de opoziţie; în plus, mulţi dintre ei sunt suspinători ai regimului, pensionari care au lucrat în întreprinderi de stat. În ciuda acestui lucru, mulţi citesc newsletterul şi chiar îl pun pe panoul de la intrare.
 
Străzile din Mink sunt împânzite de steagurile ţării şi curăţate de orice urme ale protestelor.
Doar mărunte gesturi ale belaruşilor trădează ce se petrece sub faţada liniştită creată de Lukaşenko - un gest de recunoaştere când la supermarket oamenii observă o carcasă în alb şi roşu la telefonul mobil cuiva aşezat la coadă, un zâmbet complice când Alexandr Kalesnikav, tatăl opozantei Maria Kalesnikava, se pozează lângă închisoare formând o inimă din degete.
 
Maria se află în închisoare de nouă luni şi urmează să fie judecată curând. Belaruşii s-au schimbat mult în ultimul an, spune tatăl opozantei referindu-se la solidaritatea pe care o simte în fiecare zi.
 
Totuşi, mii de belaruşi au plecat din ţară, majoritatea tineri, ingineri şi programatori, şi mulţi alţii speră să-i poată urma., întrucât nu-şi mai văd viitorul în ţară.
 
„Cum aş putea să plec când am o fiică atât de curajoasă? Este modelul meu”, spune bărbatul despre Maria care şi-a rupt paşaportul când oamenii lui Lukaşenko au încercat să o oblige să părăsească Belarusul.
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările