Cum a păcălit un fals preot zeci de credincioși cu ritualuri religioase care să-i ajute în dragoste și sănătate

0
Publicat:

Un fals preot a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la o pedeapsă de doi ani și cinci luni de închisoare pentru înșelăciune, după ce a păcălit zeci de credincioși cu ritualuri religioase care să le aducă noroc în dragoste și care să-i scape de boli.

Falsul preot a câștigat aproximativ 90.000 de lei Foto: Arhivă Adevărul
Falsul preot a câștigat aproximativ 90.000 de lei Foto: Arhivă Adevărul

Instanța de judecată a dispus suspendarea executării pedepsei. În plus, Alexandru Văduva trebuie să muncească în folosul comunității„… pe lângă pedeapsa închisorii de 2(doi) ani și 5 luni, aplică inculpatului V.A pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (…) de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; – dreptul de a desfăşura activitatea de preot sau orice funcție ce implică ritualuri religioase, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; pe o durată de 2 ani, (…) Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei 2(doi) ani și 5 luni închisoare aplicată inculpatului V.A , și va stabili un termen de supraveghere de 3 ani și 5 luni“, a stabilit instanța de judecată.

A câștigat o adevărată avere

Alexandru Văduva este din județul Prahova și a înșelat zeci de gorjeni cu sume de bani, pretinzând că este preot: „S-a reţinut în fapt că inculpatul Văduva Alexandru, în perioada 07.10.2022 -06.12.2022, printr-un anunţ plasat pe reţeaua de socializare Facebook s-a prezentat ca fiind preot la Mănăstirea Sfânta Treime şi, folosindu-se de această calitate, le solicita persoanelor vătămate diverse sume de bani, cuprinse între 600 de lei şi 17.000 de lei, pentru a efectua diverse ritualuri religioase (rugăciuni, slujbe), precum şi pentru confecţionarea unor lumânări şi statui din ceară, ce urmau a fi arse în cadrul ritualurilor, cu scopul de a le rezolva problemele familiale, obţinând pentru sine în mod injust respectivele sume de bani, creând un prejudiciu total de 88.800 lei şi 2800 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (32 de acte materiale)“, au stabilit anchetatorii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite