Autorităţile spaniole verifică dacă premierul bulgar i-ar fi cumpărat o vilă în Barcelona amantei sale, Miss Bikini 2006

Autorităţile spaniole verifică dacă premierul bulgar i-ar fi cumpărat o vilă în Barcelona amantei sale, Miss Bikini 2006

Borislava Iovceva, fosta Miss Bikini 2006

Ziarul spaniol El Periodico scrie că premierul bulgar Boiko Borissov este cercetat de poliţia catalană pentru o presupusă implicare în spălare de bani şi criminalitate organizată. Publicaţia notează că fosta Miss Bikini 2006, Borislava Iovceva şi tatăl ei au primit, după 2013, 5 milioane de euro cu care au cumpărat o vilă şi un magazin. Banii au venit de la persoane din anturajul lui Borisov prin firme off-shore.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit informaţiilor , o vilă în valoare de 3 milioane de euro şi alte proprietăţi scumpe, care ar valora în total 5 milioane de euro, au fost cumpărate la Barcelona de două companii off-shore ce au legături cu un fost model bulgar, despre care se spune că a avut o relaţie cu premierul Boiko Borisov. Poliţia catalană a stabilit că veniturile lui Borissov nu ar putea justifica un astfel de stil de viaţă.
 
„El Periodico” citează numele modelului Borislava Iovceva (Miss Bikini 2006) care trăieşte împreună cu tatăl şi cu fetiţa sa născută în 2012 într-o vilă de lux la Barcelona. Vila împreună cu un magazin de modă în centrul oraşului este înregistrată pe numele unei companii al cărei preşedinte este tatăl acesteia.
 
Ancheta poliţiei spaniole a demarat în 2019 pe baza unei cereri trimite de organizaţia nonguvernamentală Boeţ (Luptătorul) trimisă prin Ambasada Spaniei la Sofia.
 
Iovceva şi tatăl ei au primit, după 2013, 5 milioane de euro cu care au cumpărat vila cu piscină şi un magazin. Banii au venit din persoane din anturajul lui Borisov prin firme off-shore.
 
Poliţia catalană a verificat veniturile oficiale ale modelului, tatălui ei şi pe cele ale premierului bulgar şi a stabilit că ele nu corespund investiţiei de 5 milioane de euro, scrie site-ul e-vestnik.bg. În Spania Iovceva conduce un Porsche Macan de 70 000 de euro cumpărat în 2017. Magazinul de modă şi compania pe numele tatălui însă nu aduc venituri mari, ba chiar sunt în pragul falimentului.
 
La sfârşitul lui 2015 în Bulgaria au apărut înregistrări audio în care şefa de atunci al tribunalului municipal Sofia, Vladimira Ianeva, (prietena de familie a numărului 2 în partidul premierului, Ţvetan Ţvetanov) declară în faţa judecătoarei Rumeana Cenalova că Borisov a cumpărat o vilă la Barcelona pentru amanta sa. Cu 3-4 ani în urmă ziarul „Mariţa” de la Plovdiv (oraşul în care a trăit familia modelului) a publicat un articol despre legăturile sale amoroase cu primul ministru. Fratele fostei Miss Bikini 2006 este coechipier al lui Borisov în echipa de fotbal Tigrii de la Bistriţa (cartier rezidenţial al Sofiei), potrivit europa libera.
 
Problema vilei de la Barcelona a fost abordata în cadrul campaniei pentru ultimele alegeri europene de către ziarista de investigaţii Elena Ionceva, acum – membră a Parlamentului european.
 
Borisov a declară, citat de euractiv.com : „De 100 de ori am spus că nu am nimic la Barcelona. Nu am fost căutat de poliţia spaniolă…” Premierul a făcut aluzie că este victimă a unui complot finanţat de ruşi în care este implicat şi „vecinul” (preşedintele Radev)
 
La întrebarea dacă o cunoaşte pe Iovceva, el a răspuns că nu poate vorbi pe cine cunoaşte şi pe cine – nu, dar este sigur că povestea miroase a ruble.
 
De asemenea, Borissov a arătat spre o legătură rusă, spunând că cei care au ajutat au fost „fii ai ofiţerilor GRU care lucrează în Parlamentul European”. 
 
El a mai spus că este gata să parieze cu colegii „pentru câteva ruble”, că atunci când lucrurile vor fi rezolvate, va fi evident că atacul a venit din est.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: