Anchetă în Norvegia după decesul a 23 de bătrâni care au fost vaccinaţi anti-COVID-19

Anchetă în Norvegia după decesul a 23 de bătrâni care au fost vaccinaţi anti-COVID-19

FOTO  Inquam Photos/ Andreea Alexandru

Autorităţile norvegiene au deschis o anchetă după decesul a 23 de bătrâni cu vârste cuprinse între 80 şi 90 de ani care fuseseră vaccinaţi anti-COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ar putea fi doar o concidenţă, dar nu suntem siguri”, a declarat Steinar Madsen, directorul medical al Agenţiei Norvegiene a Medicamentului.

Pentru a lămuri lucrurile şi a preveni riscurile, Agenţia Norvegiană a Medicamentului a decis să deschidă o anchetă în aceste cazuri, relatează The Guardian.

„Nu există o conexiune certă între decese şi vaccin”, a subliniat Steinar Madsen.

Agenţia a anchetat 13 decese până acum. „Există o posibilitate ca aceste reacţii comune adverse (la vaccinurile ARN, precum febra, greaţa, diareea, n. red.), care nu sunt periculoase la pacienţi mai tineri, mai în formă, să agraveze boli preexistente la bătrâni”, a spus Madsen.

Toţi cei decedaţi erau bătrâni cu vârste cuprinse între 80 şi 90 de ani, din aziluri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările