Cum s-au furat 20 de tone de ciocolată Milka, dintr-un camion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ştire demnă de reclama cu marmota care învelea ciocolata în staniol, dar adevărată. Poliţiştii austrieci încearcă să dea de urma a douăzeci de tone de ciocolată Milka, evaluată la aproximativ 50.000 de euro, care au fost furate dintr-un camion în timp se îndrepta spre Belgia.

Camionul, care trebuia să preia încărtura dulce, proaspăt produsă la fabrica Milka din Bludenz, din vestul Austriei, pe 15 noiembrie, „avea de fapt placuţe furate”,  a declarat Stefan Eder, purtătorul de cuvânt al poliţiei tiroleze. Compania de transport din Tirol a ales să transporte marfa cu ajutorul unei companii maghiare, care la rândul a subcontractat o firmă din Cehia să livreze în Belgia. 

Un necunoscut s-a prezentat la compania maghiară de transport afirmând că este şoferul ceh acreditat pentru preluarea acestei comenzi şi a putut ridica marfa din Austria. El a arătat hârtii false de fabrica Milka din Austria, a încărcat  ciocolata, dar aceasta nu a mai ajuns niciodată la destinaţie. Nici până acum  camionul nu a fost găsit. Potrivit poliţiei tiroleze, furtul unor astfel de cantităţi de ciocolată este rar, dar nu inedit. Un eveniment similar a avut mai avut loc în regiune.

Faimosul brand violet Milka, înregistrat în 1901, domină piaţa austriacă în ceea ce priveşte vânzările de ciocolată. Acesta aparţine grupului agroindustrial american Mondelez International. Numele vine dintr-o contracţie în limba germană a celor două ingrediente principale: lapte (Milch) şi cacao (Kakao). O parte din producţia de ciocolată - care creşte la sfârşitul anului în apropierea sărbătorilor – se fabrică de un secol în Austria, în provincia alpină Vorarlberg, vecină Elveţiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite