Proiectilele şi rachetele implicate, al căror număr nu a fost precizat, au zburat între 70 şi 200 km şi s-au scufundat în Marea Japoniei, dar în afara Zonei Economice Exclusive a Japoniei, de 200 km de la linia uscatului său. E motivul pentru care Ministerul japonez al Apărării a anunţat că testele militare nu au reprezentat o ameninţare la adresa securităţii Japoniei.

Coincidenţa dintre această lansare - considerată o provocare de către comunicatul comun al şefilor de stat major al armelor întrunite, a intelligence-ului şi a Externelor sud-coreene, statul cel mai scandalizat de situaţia create – reflectă mai degrabă un modus operandi care deja aparţine Moscovei, de ceva mai mult timp. De fiecare dată când poate, Rusia lui Putin se amestecă în zonele sensibile ale lumii, care întrunesc interese americane, şi încearcă să contreze aceste politici, susţinând dictatorii şi liderii din zonele cu probleme, că e vorba despre Siria lui Bashar al Assad, despre Libia – unde susţin trupele generalului rebel Khalifa Haftar împotriva Guvernului recunoscut de ONU din Tripoli - că e vorba de Venezuela lui Maduro sau, mai nou, de Coreea de Nord a lui Kim Jong Un.

Acţiunea liderului nord-coreean e făcută cu nuanţe, la limita acceptabilităţii unor asemenea provocări. Nu e vorba nici de test nuclear, nici de rachete balistice intercontinentale – despre care Kim anunţa, la finele lui noiembrie 2017, după un test, că le deţine, dar după prima întâlnire cu Donald Trump în Singapore a renunţat să le mai testeze, acceptând de anul trecut un moratoriu complet. Deci liderul nord-coreean nu şi-a încălcat angajamentele, dar îşi manifestă nemulţumirea şi continuă perfecţionarea armelor şi provocările „sub radar“ pentru a pune presiune pe SUA să continue negocierile şi să facă concesiile pe care le aşteaptă.

Preşedintele american a ieşit din întrevederea din Vietnam fără nici o soluţie, susţinând că oferta nord-coreeană e proastă. De atunci, avansul negocierilor a fost modest, în condiţiile în care imaginile din satelit înregistrate şi interpretate de centrul specializat al Universităţii Johns Hopkins a arătat activitate la situl nuclear şi o probabilă reluare a îmbogăţirii pentru o nouă bombă nucleară nord-coreeană, la situl principal de testare. SUA a cerut denuclearizare totală contra reprimirii Coreei de Nord în comunitatea internaţională, ridicarea sancţiunilor şi crearea de avantaje economice, în timp ce Coreea de Nord a cerut ridicarea tuturor sancţiunilor şi abia ulterior să se producă o denuclearizare verificabilă.

Reacţiile au fost distincte la această provocare, care a determinat, cel mai probabil, discuţia telefonică Trump-Putin de săptămâna trecută şi a generat summitul din Finlanda Lavrov-Pompeo, care să acopere toate temele sensibile care plasează Rusia şi SUA pe o curbă inedită a ciocnirii pe toate meridianele, pe modelul Războiului Rece, când în orice afacere internaţională SUA şi Uniunea Sovietică se aflau în spatele părţilor opuse aflate în confruntare. Şi evenimentele au subliniat reacţii şi evoluţii distincte la nivelul statelor preocupate, SUA, Coreea de Sud şi Japonia, ale căror poziţii şi cooperare s-a întărit din nou.

Astfel, Coreea de Sud a fost cea mai afectată şi cea mai vocală, capabilităţile testate în peninsula Hodo de pe coasta de Est, trase în direcţia nord-est, în Marea Japoniei, putând oricând să lovească capitala Seul. Consultări coreeano-americane telefonice şi schimburi de informaţii sunt curente. Apoi SUA a avut o poziţie mai degrabă rezervată, cu preşedintele Donald Trump anunţând sâmbătă pe Twitter faptul că e convins că se va ajunge la un acord şi că Preşedintele Kim ştie potenţialul economic al Coreii de Nord şi că nu vrea să pericliteze negocierile şi perspectivele ţării sale, ştiind totodată că Preşedintele Trump îi e alături în această acţiune de găsire a unui compromis.

Coreea de Nord, sfătuită cel mai probabil de Rusia - aşa cum se întâmplă cu mai toţi actorii de pe alte meridiane - a ales să şantajeze, să pună presiune şi să provoace Washingtonul, dar toate făcute cu nuanţe

Pe de altă parte, discuţia telefonică la nivelul secretarului de stat Mike Pompeo şi a ministrului de Externe japonez, Taro Kano, a subliniat şi îngrijorarea Japoniei pe acest subiect. Pe de altă parte, Premierului Shinzo Abe a ales să joace şi cartea propriei întâlniri şi a propriei relaţii cu Kim Jong un, care să nu fie periclitată de un ton prea serios şi belicos în reacţiile privind testele de vineri, din Marea Japoniei. De altfel, ultimele teste au arătat foarte clar nivelul de colaborare, schimb de informaţii şi alianţă mutuală ale Washingtonului, Seulului şi Tokyo-ului pe aceste teme, o veste bună pentru regiunea Asiei de Sud Est.

Ideea de a pune presiune pe SUA prin intermediul acestor lansări simbolice de rachete tactice şi proiectile de mare calibru cu rază scurtă de acţiune (inclusiv artilerie cu rază lungă) este una profund şi subtil calculată, cu grad mare de sofisticare şi cu origine mai degrabă în laboratoarele intervenţioniste de la Moscova - care doreşte să-şi asume un rol internaţional mai pregnantă şi să submineze interesele americane peste tot în lume - decât la Phenian. Ideea provocării fără a provoca e mai aproape de acţiune hibridă de negare a responsabilităţii, dar, totodată, de a efectua acţiuni suficient de provocatoare şi pătrunzătoare pentru a marca nemulţumirea, lipsa de răbdare tot mai acută şi dorinţa ca SUA să îşi schimbe opţiunile.

În fapt, Coreea de Nord, sfătuită cel mai probabil de Rusia - aşa cum se întâmplă cu mai toţi actorii de pe alte meridiane - a ales să şantajeze, să pună presiune şi să provoace Washingtonul, dar toate făcute cu nuanţe, doar-doar va obţine concesii unilaterale şi va flexibiliza poziţia SUA pe baza presiunilor create de statele din regiune, cu precădere Coreea de Sud şi Japonia, care s-ar simţi ameninţate de perspectiva utilizării acestor arme. Şantaj, presiune şi provocări inspirate care nu au cum să nu creeze dificultăţi la Washington, unde preşedintele Trump se luptă cu audierile oamenilor săi în Congres şi mai ales cu critica pentru abordările sale de politică externă. Totuşi o reacţie neaşteptat de cumpănită, dar cu trimiteri transparente, adoptată de către preşedintele american.