Noul mesaj al revoltei celor care nu mai au ce pierde: „Jos cu domnia băncilor!”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
blog

Povestea asta nu este despre o revoluţie. Nici măcar despre o revoltă urbană. Este o poveste absolut reală care se petrece într-o ţară anunţată ca intrată în faliment şi acţiunea disperată a unui om care, nemaiavând ce pierde, aflat el însuşi într-o situaţie-limită, recurge la un gest excepţional de protest împotriva sistemului bancar şi a reglementărilor sale pe care le consideră profund nedrepte.

Până aici, nimic nou sau, cel puţin, nimic cu adevărat nou şi care să justifice transformarea unui episod petrecut în zona socială de care orice politician demn de acest nume este oricum scârbit şi dezinteresat, acolo unde vieţuiesc cei care n-au funcţii, nu sunt membri de partid şi, ca să spunem aşa, nici măcar nu pot să se laude că posedă cel puţin un titlu de doctor în ştiinţe.  Adică, pe scurt, sunt doar masa informă a poporului care nu a învăţat să-şi respecte condiţia şi să stea cuminte pe locurile desemnate, ieşind ordonat la vot, că oricum nu contează.

Dar, de data asta, la Beirut, s-a petrecut ceva cu totul deosebit şi care, foarte rapid, a căpătat o valoare cu totul excepţională tocmai pentru că gestul de protest violent al unui singur individ a primit imediat susţinere naţională, fiind transformat într-un erou şi un simbol al dreptăţii care va să vină. Totul a început banal, cu o la fel de banală luare de ostatici într-o bancă din cartierul Hamra din vestul Beirutului, „strada cu aur”, odinioară una dintre cele mai elegante şi exclusive zone ale oraşului, acolo unde turiştii şi reporterii cazaţi în număr mare în hotelul Continental în perioada războiului şi nu numai, veneau să respire ce mai rămăsese din aerul unei metropole considerate odinioară drept „perla Orientului”. Joi la orele prânzului, răsună alarma: un om înarmat a intrat în sediul Federal Bank of Lebanon şi a luat ostatici cel puţin 5 salariaţi şi un alt client al băncii. Senzaţionalul a început din momentul în care omul a transmis revendicarea sa – una singură – echipei de negociatori: nu dorea nimic altceva decât ca banca să-i dea 2000 $ din contul său de economii în care se aflau circa 210.000 $ , bani blocaţi în conturi, asta fiind situaţia în întregul sistem bancar naţional în urma unor măsuri luate în 2019 de către Banca centrală a Libanului. După 6 ore de negocieri, omul a ieşit din bancă înconjurat de trupe de securitate şi efective ale armatei, primind, cum spun surse concordante, o sumă între 30-35.000 Ş.

blog

Foto: Bassam al-Sheik Hussein, „eroul naţional” al Libanului

Aici începe a doua parte a poveştii, cea mai interesantă şi simbolic-relevantă şi, poate, lecţie deschisă nu numai pentru Liban, ci pentru multe dintre ţările aflate sub ameninţarea intrării în faliment sau unde băncile au devenit stat în stat, crescând dincolo de orice logică presiunea asupra clienţilor, profund şi tradiţional indiferente la suferinţele acestora. Drept urmare, cred eu, ar trebui ca politicienii să studieze cu mare atenţie reacţia spontană a mulţimii care se adunase în jurul băncii a scandat neîntrerupt „Jos Băncile!”, „Terminaţi cu domnia băncilor!”, „Daţi banii înapoi!”, unii dintre cei aflaţi acolo vorbind despre atacator ca despre un „erou”, ovaţionând-o pe Mariam Chehadi, soţia atacatorului, care a venit acolo şi a spus că soţul ei „a făcut ce trebuia să facă”.

blog

Problema nu priveşte doar economia libaneză confruntată cu o criză existenţială care ameninţă să distrugă ‚ara, căci se dovedeşte care sunt consecinţele reale – pentru orice ţară în criză – atunci când instituţiile financiare nu mai au altă posibilitate de reacţie decât instituirea unui control draconic (adevărat informal) asupra circulaţiei capitalurilor pentru a împiedica efectele ultime ale unei panici care să anihileze sistemul bancar. Măsura cea mai simplă şi mai dramatică a fost limitarea accesului deponenţilor la propriile depuneri,. Cu 80% din populaţie silită să supravieţuiască acum fără accesul la cel puţin unul dintre serviciile esenţiale, reacţia imediată a oamenilor este să-şi recupereze banii, cum a fost cazul şi cu  Bassam Hussein care a afirmat că avea nevoie de 2000$ pentru a putea asigura serviciile medicale pentru tatăl său.

Nimeni nu a vrut să fie foarte atent la raportul Băncii Mondiale din această lună în care se scria că „sistemul financiar de tip Ponzi din Liban a provocat poporului libanez consecinţe dureroase sociale şi economice fără precedent”.

Dar Libanul este şi unul dintre exemplele cele mai evidente ale eşecului implicării internaţionale în rezolvarea unei crize majore care să destabilizeze suplimentar spaţiul Orientului Mijlociu. Nu s-a ales nimic, absolut nimic, după obicei, din promisiunile fabuloase făcute în cadrul Conferinţei internaţionale de susţinere şi ajutor pentru Beirut, organizată virtual pe 9 august 2020 la invitaţia lui Emmanuel Macron şi a Secretarului General al ONU şi la care au participat Germania, Arabia Saudită, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cipru, Danemarca, Egioptul, Emiratele Arabe Unite, Spania, SUA, Finlanda, Franţa, Grecia, Irakul, Italia, Japonia, Iordania, Kuwitul, Libanul, ONU, Norvegia, Qatar, Olanda, Suedia, Elveţia, UE, reprezentanţi ai BEI, Băncii Mondiale, BERD, Comitetului internaţional al Crucii Roşii, FMI şi Ligii arabe. Numai Franţa a promis 100 milioane $ plus 500.000 doze de vaccin. Şi, în total, au fost trei asemenea „conferinţe ale donatorilor” dar, condiţionate de reforme considerate ca imposibile, banii rămân blocaţi şi Libanul se înfundă în criză. Rămâne totalmente incertă şi soarta planului de finanţare pentru ieşirea din criză negociat cu FMIU (valoare de aprox. 3 miliarde$.

blog

Şi va fi din ce în ce mai dificil ca instituţiile financiare să accepte asemenea planuri de salvare pe măsură ce mari economii sunt ameninţate de intrarea probabilă în recesiune şi sistemele se destabilizează şi în alte ţări. Priviţi la ce se petrece acum în Ucraina, ţară care speră şi ea la o conferinţă internaţională a donatorilor (Germania se oferă cu generozitatea obişnuită să coordoneze programele viitoare) dar care devine brusc mai puţin atractivă pentru marii investitori după ce agenţiile de rating S&P şi Fitch au evocat probleme extrem de serioase în economia Ucrainei, cu o contracţie economică majoră în acest an, ceea ce ar apropia perspectiva unei intrări în zona falimentului şi cu efecte asupra tuturor pieţelor din zonă. Aveţi aici o analiză cu toate elementele la zi.

Povestea din Liban este oare o simplă întâmplare oarecare şi cu valoare strict locală sau, dimpotrivă, poate servi drept exemplu al unei tendinţe care s-ar forma undeva în adâncul disperării populaţiei din ţări sărace şi din ce în ce mai sărace şi lăsate în voia sorţii de marile puteri care nu vor nicidecum să înveţe ceva din eşecurile multiple din ultimii ani?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite