Minţile din spatele programelor secrete de rachete ale Coreei de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Test rachetă Coreea de Nord
Test rachetă Coreea de Nord

Recentele teste cu rachete ale Coreei de Nord, inclusiv cele pe care le numeşte „hipersonice”, arată cât de importanţi sunt inginerii şi cercetătorii militari însărcinaţi cu dezvoltarea acestor arme, relatează Reuters.

Cu poziţii înalte în structura militară şi de stat, aceştia sunt persoane nepreţuite şi chiar de neînlocuit, mai ales că liderul Kim Jong-un, spun analiştii, are planuri militare ambiţioase cu privire la programele de rachete.

Coreea de Nord are o ierarhie riguroasă a militarilor şi cercetătorilor care se ocupă cu dezvoltarea celor mai noi arme, iar regimul trebuie să se asigure de loialitatea lor. Care sunt minţile responsabile de cele mai avansate rachete?

Primul nivel: cercetătorii 

Deşi se cunosc puţine lucruri despre funcţiile celor de rang mediu şi inferior, analiştii spun că aceştia se bucură de o siguranţă mare a locurilor de muncă datorită unei munci dificile în care statul a investit numeroase resurse, inclusiv educaţionale.

Ei lucrează în districte militare speciale, închise, şi de aceea sunt consideraţi un risc mic pentru regim.

„Spre deosebire de cadrele economice sau de şefi de armată, aceşti oameni nu pot fi înlocuiţi atât de uşor”, spune Michael Madden, expert în leadership nord-coreean la Stimson Center din Washington D.C.

Cei mai mulţi sunt absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Apărare Kim Jong-un, care formează specialişti în tehnologie militară şi care are un nou program dedicat rachetelor hipersonice.

Ken Gause, director la o organizaţie de cercetare şi analiză pe probleme de relaţii internaţionale din Virginia, a explicat că la aceste arme lucrează echipe diferite ce intră în competiţie pentru explorarea mai multor căi alternative de dezvoltare a acestor arme.

Mai mult, un studiu din 2018 al James Martin Center for Nonproliferation Studies a arătat că cercetătorii nord-coreeni au colaborat cu colegi de peste hotare la cel puţin 100 de articole ştiinţifice despre tehnologie duală – arme de distrugere în masă sau alte obiective militare.

Oficialii de la vârf

Kim Jong-un se bazează pe trei persoane pentru a conduce programul militar secret şi accelerat al Coreei de Nord: un fost general de aviaţie de top, Rin Pyong Chol, un experimentat cercetător în materie de rachete şi şeful centrului de dezvoltare de armament, Jang Chang Ha.

Un al patrulea oficial, Pak Jong Chon, are o funcţie de rang înalt în cadrul Departamentul de Industrie Militară, responsabil de producerea armamentului strategic. Pak a supravegheat în 2021 testele de rachete în absenţa liderului nord-coreean.

Organizaţiile

Academia Naţională de Ştiinţe Militare (NADS) este coordonatoarea programului balistic al Coreei de Nord.

Potrivit expertului Michael Madden, de la Stimson Center din Washington D.C.,  stadiul de dezvoltare al rachetelor poate fi dedus în funcţie de oficialii prezenţi la teste.

Personalul Academiei participă doar la teste ale armelor aflate în faza de dezvoltare.

Prezenţa Comitetului Economic 2 indică faptul că acele arme au intrat în producţie.

Prezenţa personalului exclusiv militar este un semn că sistemul este finalizat şi poate fi desfăşurat.

Asistenţă străină

Programul de rachete al Coreei de Nord îşi are rădăcinile în asistenţa primită din partea URSS şi ulterior Rusia, spun analiştii, remarcând că propulsoarele recentelor rachete hipersonice seamănă cu schiţe sovietice mai vechi.

Deşi asistenţa actuală este subiect de dezbatere, potrivit listelor de sancţiuni ale SUA, nord-coreeni conectaţi cu NADS şi Rusia procură materiale şi informaţii tehnice pentru programul de rachete. Cel puţin o companie de telecomunicaţii rusă şi un cetăţean rus ar oferi acest ajutor.

Markus Schiller, expert european în rachete, susţine că succesele recente ale Coreei de Nord în testele de rachete arată că ţara primeşte ajutor extern. Totuşi, având în vedere eşecurile numeroase din ultimii ani, Schiller sugerează că Kim testează mai mult armament produs local decât predecesorii săi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite