„Trebuie să iau o pauză“. Mihai Gâdea a plecat din emisiunea Sinteza Zilei şi nu s-a mai întors

„Trebuie să iau o pauză“. Mihai Gâdea a plecat din
emisiunea Sinteza Zilei şi nu s-a mai întors

Prezentatorul TV Mihai Gâdea

Mihai Gâdea şi-a surprins telespectatorii când a anunţat că nu se simte bine şi trebuie să ia o pauză. După calupul publicitar, prezentatorul TV nu s-a mai întors. Emisiunea a fost continuată de Oana Zamfir.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prezentatorul a anunţat încă de la începutul emisiunii „Sinteza Zilei” că nu se simte bine. După aproximativ o oră şi 45 de minute, Mihai Gâdea a cerut o pauză. „Staţi! Trebuie să iau o pauză, e ceva foarte important… ce au făcut englezii zilele astea ca să îşi poată vizita bunicii. Îşi fac teste gratuite. Luăm o pauză şi continuăm…”, a spus Gâdea.

După ce a luat pauza de publicitate la finele celei de-a doua ore de emisie, Mihai Gâdea a părăsit platoul şi nu a mai revenit.

A treia oră de emisie a început cu Oana Zamfir, care nu a făcut nicio referire la ce i s-a întâmplat colegului şi şefului ei. „O să fim împreună în această ultimă parte a emisiunii”, a spus aceasta, fără să dea niciun fel de explicaţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările