The Washington Post, ziarul multimiliardarului Jeff Bezos, anunţă o extindere a redacţiei la un nivel istoric

The Washington Post, ziarul multimiliardarului Jeff Bezos, anunţă o extindere a redacţiei la un nivel istoric

Jeff Bezos FOTO CNN

Prestigiosul cotidian american The Washington Post a anunţat o extindere inedită a redacţiei sale prin crearea de filiale în Europa şi în Asia, echipa ajungând la mai mult de 1.000 de jurnalişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu această extindere internaţională, ziarul, deţinut din 2013 de multimiliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon, iese în evidenţă în peisajul mediatic american puternic afectat de criza economică, mare parte dintre trusturile de presă având tendinţa de a face economii şi de a renunţa la tipar în favoarea web-ului, scrie news.ro

„WaPo", care a afirmat că este rentabil în 2018 fără a difuza date financiare, prevede să creeze poli redacţionali la Londra şi la Seul cu scopul de a dispune de acoperire a actualităţii mai eficientă 24 de ore din 24.          

„The Washington Post înţelege să asigure tuturor cititorilor din toată lumea acces la informaţii rapid şi complet, la orice oră, cu o acoperire a actualităţii bogată şi variată de la primele ore în America de Nord", a explicat cotidianul într-un comunicat. 

Ziarul speră să-şi mărească numărul de abonaţi online şi să rivalizeze cu The New York Times, care are o echipă de cel puţin 1.700 de jurnalişti şi se concentrează în special pe cititorilor la nivel internaţional.         

The Washington Post va înfiinţa noi redacţii la Sydney în Australia şi la Bogota în Columbia, numărul total de filialelor ajungând la 26 în străinătate. 

Prin această operaţiune, redacţia cotidianului se va mări cu 44 de posturi, efectivele globale ajungând la 1.010 jurnalişti, un record de la înfiinţarea sa în 1877.                


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările