Reacţia TVR după ce Mircea Radu a fost acuzat de falsificarea declaraţiei privind salariul încasat de la televiziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Radu, om de televiziune şi Director de comunicare al TVR
Mircea Radu, om de televiziune şi Director de comunicare al TVR

TVR încearcă să clarifice situaţia lui Mircea Radu, director de comunicare al televiziunii, care se află în mijlocul unui scandal după ce a fost acuzat că şi-ar fi falsificat declaraţia de avere. Televiziunea acuză sindicatul de propagare de informaţii false.

După ce, în urmă cu o lună, angajaţii TVR şi-au depus declaraţiile de avere, Mircea Radu, şef al comunicării în TVR şi consilier al Doinei Gradea (PDG al SRTV), este prins în mijlocul unui scandal. MediaSind (Sindicatul Român al Jurnaliştilor) a solictat luna trecută ANI şi DNA să cerceteze neconcordanţele flagrante din declaraţia de avere a prezentatorului, acuzându-l că şi-a declarat doar jumătate din câştiguri.

„MediaSind TVR cere conducerii TVR demiterea de urgenţă a lui Mircea Radu din toate funcţiile deţinute în TVR, iar Comisiilor de specialitate ale Parlamentului demararea unei anchete privind condiţiile în care s-a încheiat un asemenea contract plătit cu sume discreţionare din bani publici", se arată într-un comunicat remis de Mediasind în data de 15 septembrie.

Cum răspunde TVR 

„Un sindicat nereprezentativ la nivel de SRTv pune un titlu-şoc ”Mircea Radu, şeful Comunicării din Televiziunea Naţională, recunoaşte că şi-a falsificat declaraţia de avere!”

Pe scurt, suma trecută în precedenta declaraţie de avere a fost greşită. A fost o eroare omenească, neintenţionată şi reparată în termen legal. Atât şi nimic mai mult. Pentru cei interesaţi pe larg de subiect,  există site-ul Secretariatului General al Guvernului unde e scris în clar că Rectificarea declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese poate fi iniţiată şi de către angajaţii care au obligaţia depunerii acestora, în termen de 40 de zile de la depunerea iniţială (pagina 10, cap. 5.11, punctul 5).

Reamintim însă:
•       Prin propagarea constantă de informaţii false, neverificate, acest sindicat nereprezentativ, MediaSind, devine un periculos colportor de minciuni şi sursă de fakenews;
•      Acţiunile acestui sindicat nereprezentativ, MediaSind, pot fi calificate drept grave şi periculoase iar Televiziunea Publică are dreptul, dar şi obligaţia, să ceară în instanţă încetarea acestor abuzuri şi corectarea nedreptăţilor şi a prejudiciilor aduse SRTv.“ 

Dacă iniţial, Mircea Radu declarase un venit de 64.670 de lei, în rectificarea depusă la ANI, fosta vedetă confirmă că suma reală primită de la TVR pentru emisiunea Down The Road-Aventura este de 112.574 lei, adică aproximativ 3.100 de euro pe ediţie.

„Este revoltător faptul că administraţia Gradea atribuie contracte, din bani publici, de cele mai multe ori pe sume consistente, unor realizatori externi, în timp ce peste 80 la sută din profesioniştii din TVR sunt plătiţi la minimul grilei de salarizare”, mai spun sindicaliştii MediaSind.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite