Cazul ministrului din România fără pantaloni nu e unic. Ce oameni de televiziune au mai apărut în ipostaze asemănătoare
0Dress-code-ul pe timp de pandemie, când majoritatea oamenilor lucrează de acasă, nu specifică dacă este nevoie să competăm şi partea de jos a corpului cu piese din garderobă. Unul dintre oamenii nedumeriţi din acest punct de vedere a fost chiar ministrul Stroe, dar nu este singurul.
Ministrului Sportului, Ionut Stroe, care, intrat să comenteze subiectele momentului la PROX, a făcut o mişcare greşită, a mutat camera şi s-a văzut că în partea de jos purta doar un şort. A gestionat însă momentul cât a putut de bine…cu un zâmbet.
Cazul său nu este însă unic. La televiziune au apărut de-a lungul timpului prezentatori şi reporteri care au lăsat să se vadă mai mult decât şi-ar fi dorit, scrie stirileprotv.ro
Extrem de cunoscut este cazul prezentoarei din Italia, Constanza Calabrese, care a uitat că urma să prezinte ştirile de la o masă de sticlă şi…şi-a informat fanii mai mult decât şi-ar fi dorit. Clipul cu ştirile prezentate astfel de fost urcat pe youtube, unde a avut zeci de mii de vizualizări într-o singură zi.
Un alt caz a fost surprins chiar în timpul pandemiei. Un reporter american a apărut într-o transmisiune în direct purtând un sacou, însă fără pantaloni. Will Reeve a fost filmat astfel în direct din locuinţa sa, în cadrul emisiunii, „Good Morning America”. După ce înregistrarea video a devenit virală pe reţelele de socializare, jurnalistul a ţinut să menţioneze că purta pantaloni scurţi.
Un alt caz este al lui Chris Burrous, un prezentator de la televiziunea locală americană KTLA, care s-a lăsat puţin dus de val şi a uitat că, dacă se mişcă, telespectatorii vor vedea, pe sub pupitrul ştirilor, că nu poartă pantaloni.