EXCLUSIV Trăistariu, despre adevăratele motive ale retragerii de la Eurovision: „Nu e firesc să vii cu telefoanele casei de discuri care te bagă direct în concurs“
0Mihai Trăistariu (39 de ani), un „veteran“ al concursului Eurovision România, a explicat pentru „Adevărul“ care au fost motivele pentru care a decis să se retragă din competiţia de anul acesta.
Anunţul lui Trăistariu privind retragerea de la Eurovision România 2019 a venit la scurt timp după ce TVR a dezvăluit numele celor două artiste care au primit câte un wild card şi care se alătură astfel celor 23 de interpreţi ale căror piese au fost selectate în semifinalele Selecţiei Naţionale.
Cântăreţul a mărturisit totodată că este mai dezamăgit ca niciodată de organizarea concursului, dar şi de faptul că un concurent a intrat „pe telefoane şi intervenţii“.
În plus, Trăistariu a invocat şi neînţelegerile de ordin financiar care au apărut între el şi TVR, acuzând organizatorii că îşi bat joc de concurenţi.
Adevărul: De ce v-aţi retras? Care au fost motivele?
Mihai Trăistariu: M-am retras din mai multe motive. Principalul motiv a fost următorul: preselecţiile s-au încheiat pe 10 decembrie. Eu m-am chinuit, toţi ne-am chinuit de fapt, că am mai vorbit cu alţi colegi, să fim gata la timp, să se facă jurizarea corect. Aşadar, 126 de piese s-au înscris şi pe 20 decembrie s-a anunţat lista semifinaliştilor, cele 24 de piese. La o zi distanţă s-a retras Dan Bittman. Noi ne aşteptam, după ce au rămas 23 de piese, să treacă în semifinale următorul din listă, în funcţie de punctajul obţinut.
Căci juriul a fost interesant şi inedit, a fost format din oameni dragi anul acesta, chiar a fost foarte fain -Magic FM, Radio Zu, Kiss FM, cele mai comerciale radiouri au fost în juriu. Până la urmă, dacă piesa e şi de radio, atunci e mai bine pentru România.
Aşadar, ne aşteptam ca după retragerea lui Bittman să intre următorul din listă, adică al 25-lea. N-a fost aşa. TVR ne-a lăsat în suspans câteva zile, fără să ne spună ce se va întâmpla, şi apoi a anunţat, printr-un comunicat oficial, după trei-patru zile, că nu va fi înlocuită piesa lui Bittman şi că vor rămâne 23 de piese în concurs. Şi am lăsat-o aşa, în pană. Noi ne-am luat această grijă şi am continuat cu ale noastre, să ne pregătim pentru luna ianuarie, când încep semifinalele. Ei bine, acum două-trei zile ne-am trezit cu toţii că s-au răzgândit (n.r. organizatorii Eurovision România) şi cum în regulament era prevăzut că ei vor muta oricând cu acest „wild card“, care este foarte discutat şi care e preluat din tenis, pe cineva din semifinală în finală. Asta însemna „wild card“, nu să aduci pe unul de acasă cum au făcut ei. Au adus două momente de acasă, adică au trecut peste cei 126 de înscrişi şi le-au băgat direct în concurs. Ceea ce ni s-a părut nedrept tuturor.
S-a făcut o petiţie care circulă şi se semnează. Din cunoştinţele mele, mai sunt vreo şase concurenţi care ar vrea să se retragă. Acum, eu m-am retras de-adevăratelea, chiar mă enervează situaţia. Dacă nu se retrag şi alţii, nu mai e problema mea. Probabil se bucură că au scăpat de mine, nu ştiu.
Deci, acesta a fost principalul motiv: că au intrat două piese în concurs din intervenţii, din telefoane, căci cu siguranţă aşa au intrat. Nu contest talentul nimănui, nu contest talentul Bellei Santiago, chiar îmi place foarte mult vocea ei, dar nu e firesc să vii de acasă cu telefoanele casei de discuri, care intervin şi care te bagă direct în concurs - „Hai să o băgăm pe Bella că vocea-i bună, că piesa-i bună“.
Şi au băgat-o direct în concurs, alături de alţii. E cusută cu aţă albă. Mai bine o trimiteau pe ea din start şi nu mai făceau preselecţii. Pe mine mă costă acest Eurovision peste 350 de milioane de lei vechi. Eu investesc tot timpul în coregrafii, dansatori, machiaj, am oameni plătiţi, cu cazări, cu mese.
A existat o confuzie în ceea ce priveşte acel „wild card“? Adică, TVR a precizat că a ales să acorde două wild card-uri, iar concurenţii vor intra în semifinale, nu în finală.
În regulamentul iniţial scria despre acest „wild card“, dar era foarte clar că vor fi din cei care pică, adică din cele 126 de piese. Dacă ai 126 înscrise, de ce trebuie să faci o altă preselecţie? Adică, ei acum vor să repare şi spun că au mai făcut o preselecţie. De ce, dacă ai avut deja 126 şi ai ales 24, nu era firesc să intre următoarea după punctaj? Asta este cusută cu aţă albă. Au lăsat o portiţă şi s-au gândit ei cum să facă şi au inventat că au anunţat dinainte. Au anunţat dinainte, dar noi ne aşteptam că... dau un exemplu prostesc: dacă pică Bittman la semifinală, la juriu, TVR-ul îşi rezervă dreptul de a-l trece mai departe în finală pentru că aşa vrea el, aşa vrea muşchiul lor. Aşa am gândit noi acest „wild card“. Dar nu că vii cu oameni de acasă, cu telefoane, cu intervenţii şi îi bagi direct în finală, că aşa vrei tu, TVR. Păi atunci nu mai organiza concurs.
De exemplu, eu acum ca să fac o glumă, chiar am zis: Mă retrag acum în semifinală şi aştept wild cardul, să mă bage TVR direct în finală. Că aşa s-a întâmplat şi cu Bella, nu? Vreau wild cardul de finală. Să trec de semifinală în felul ăsta. O să dau telefoane cui trebuie, ca să mă bage în finală.
Credeţi că Bella Santiago este cea care va câştiga Selecţia Naţională?
Asta nu ştiu, dacă mă întrebi pe mine, piesa nu mi se pare fabuloasă. Îmi place de ea foarte mult ca artistă şi-mi place vocea ei, dar ca piesă nu mi se pare nimic deosebit, e o gălăgie continuă.
A existat şi un alt motiv care v-a făcut să vă retrageţi?
A doua mea supărare este următoarea: Televiziunea ne-a chemat într-o şedinţă şi ne-a anunţat că, în acest an, nu se va mai proceda ca în anii trecuţi, să ne cazeze pe banii lor, se ne asigure masă, transport, ci să le spunem noi o sumă, să socotim fiecare cât ne-ar trebui să ne cazăm, să ne ocupăm singuri de lucrul ăsta. Eu mi-am făcut socoteala. Suntem şase pe scenă, un manager, un make-up artist, şi mi-am socotit pentru semifinala din Iaşi patru nopţi de cazare, cu camere duble, cu transport, cu maşini: 9200 de RON. Le-am trimis devizul şi ei mi-au trimis răspuns înapoi că s-au gândit, că au socotit şi tot ce pot să-mi ofere este suma de 720 de lei. Eu m-am simţit jignit şi am zis că fac mişto de mine, că n-ai ce să faci cu 700 de lei 10 persoane, patru zile, cazare, masă, transport. Şi după situaţia asta, plus cealaltă, mi-am dat seama că e bătaie de joc şi mi-am anunţat retragerea. Deşi credeam cel mai mult din ultimii ani în piesa asta. Eu m-am mai înscris la Eurovision, am avut piese mai bune, mai puţin bune, dar acum aveam atâta încredere... şi în sondaje eram pe locul 1 sau 2, încât chiar m-a... eu chiar sufăr că m-am retras, mă trezesc dimineaţa trist. Dar trebuie să vă spun că trebuia să le dau o palmă. Consider că le-am dat o palmă pentru că eu sunt de notorietate în privinţa Eurovisionului, aduc rating în plus, sunt Trăistariu care a fost la Eurovision, care a câştigat o dată Selecţia Naţională şi consider că nu vreau să le mai fac jocurile.
Nu există nicio şansă să vă răzgândiţi?
TVR-ul nu mi-a dat niciun semn, deşi le-am scris ceva pe mail, şi iarăşi mă surprinde lipsa asta de organizare. Cum să pui tu 24 de piese pe Youtube şi apoi să se retragă rând pe rând ba Bittman, ba eu, hai să scoatem piesa aia, bag-o pe ailaltă… vine altul în loc… mi se pare o debandadă. Cum să nu ai tu contractile făcute până la ora asta? Ei nici până azi n-au semnat contractile cu nimeni, ca dovadă că eu m-am retras lejer. Nu aveam vreo semnătură cu nimeni. Şi eram anunţat semifinalist. Era firesc să fie totul făcut, pentru că după aceea nu mai puteai să te retragi decât cu 100.000 de mii de euro despăgubiri. Aşa spune legea în fiecare an. Deci, multe lacune au fost anul acesta. Mi s-a părut dubios şi aiurea. Sunt mai dezamăgit de organizare ca niciodată.
Anul viitor vă gândiţi să participaţi? E Eurovision o poveste fără sfârşit, precum spuneaţi în mesajul de pe Facebook?
Sincer să fiu, şi o să vă zic în premieră, ştiţi ce-am făcut dimineaţă când m-am trezit? Eu m-am retras seara şi dimineaţă m-am trezit suferind, căci mie nu-mi place să pierd şi m-am uitat ce regulamente mai sunt în vigoare. Ce ţări mai permit înscrieri şi am trimis un mail către San Marino, unde se mai pot face înscrieri până pe 22. Şi acum aştept răspunsul lor, deşi, prin zvonuri aud că ei şi-au găsit deja un reprezentant şi nu ar mai avea nevoie.
Aşa că, de Eurovision nu mă las oricum, dar nu ştiu dacă anul ăsta sau revin la anul. M-am uitat şi la Moldova, dar acolo trebuie să fii cetăţean moldovean sau să faci un duet cu un cetăţean. Ar trebui să fac piesă în duet, dar încă nu ştiu ce să zic. Ideea este că de Eurovision nu mă las oricum. E ţelul vieţii mele şi o să merg indiferent pentru ce ţară. Dacă văd că în România nu se poate, merg în alte ţări.
Bella Santiago şi Linda Teodosiu au intrat în concurs datorită unei noi reguli
În calitate de organizator, TVR şi-a rezervat opţiunea la ediţia din acest an a Selecţiei Naţionale Eurovision să ofere câte un wild card în fiecare etapă.
După parcurgerea unui traseu similar celui impus în preselecţie, TVR a decis cele două piese care vor participa la semifinalele Eurovision România 2019 în baza activării opţiunii de wild card. Este vorba despre „Army of love“, interpretată de Bella Santiago, şi „Renegades“, interpretată de Linda Teodosiu.
Nouă interpreţi au trimis solicitări de wild card, care au fost evaluate de acelaşi juriu, în baza aceloraşi criterii de selecţie, atât administrative cât şi artistice, avute în vedere la departajarea semifinaliştilor.
De asemenea, într-un interviu pentru Adevărul, Mihai Trăistariu mărturisea, înainte de anunţarea semifinaliştilor Eurovision România, că „speră ca alegerile membrilor juriului să fie unele corecte, fără să se ţină cont de «pile şi prietenii»“.
„Sper să nu fie prietenii. Că am fost şi eu de două ori în juriul naţional, în urmă cu vreo nouă ani, şi recunosc că am primit telefoane şi nu am ţinut cont de ele, că eu sunt foarte corect şi de aceea am curaj să zic. Am primit telefoane de la compozitori. «Vezi că am şi eu o piesă, am şi eu pe cineva» şi-mi dau seama cum se poartă. Vorbesc despre etapa de preselecţii, atunci am primit telefoane de la colegi, adică pile. Şi asta zic, dacă eu am primit, de ce nu ar primi şi alţii? Sunt convins că se primesc intervenţii şi telefoane. Dacă se întâmplă asta... e clar. Să vedem“, a conchis cântăreţul.
Cel mai fidel concurent Eurovision România, Mihai Trăistariu, a terminat pe locul şapte la Selecţia Naţională de anul trecut, piesa „Heaven“ strângând doar 1.165 de voturi, lucru de care cântăreţul s-a declarat dezamăgit.