Dar recunosc faptul că probabil lumea are nevoie de acest adevărat tsunami de adrenalină, provocat de spectacolul înfruntării masculine, vechi de când lumea, documentat artistic de peste 4.000 de ani, de la sumerieni, mesopotamieni şi egipteni, până la greci, care l-au înnobilat, înscriindu-l la Olimpiada din 688 î.Hr., romani şi, în fine, englezi, care i-au redat vigoarea, din secolul al XVI-lea, ca lupta pentru pariuri, sportul primindu-şi şi setul de reguli în secolul al XIX-lea.

Că această confruntare a masculilor alpha generează un înalt grad de emoţie în rândul privitorilor nu încape îndoială, iar cinematograful nu putea să-i rateze potenţialul de atracţie pentru public. Aşa că încă din 1926 istoria filmului înregistrează un campion de box în rolul principal, pe ecranul cinematografului mut, în Luptătorul Butler (Battling Butler), comedia lui Buster Keaton, pentru ca Hollywoodul să aducă în fiecare din deceniile următoare personaje celebre din lumea boxului, interpretate de vedete cu succes de vânzări şi aducătoare de premii, între care să nu amintim decât Cineva acolo sus mă iubeşte (Somebody Up There Likes Me), Taurul furios (Raging Bull), seria Rocky, Ali, sau multipremiatul O fată de milioane (Million Dollar Baby).

În 2019 românul Alexandru Mavrodineanu îmbogăţeşte lista peliculelor inspirate din această zonă tematică, semnând documentarul Caisă. Autorul lui nu a căutat să fructifice instrumentele de marketing puse la lucru de filmele de ficţiune, fiindcă ţinta lui a fost să spună cu onestitate maximă, o poveste din boxul românesc, pe care şi-a luat răgazul să o urmărească şi să o filmeze vreme de cinci ani.

Cele 85 de minute ale documentarului său observaţional,care a intrat în cinematografele din întreaga ţară, aduc pe marele ecran istoria relaţiei profesionale şi afective dintre un antrenor de box (Dumitru Dobre ) şi adolescentul pe care îl pregăteşte pentru campionat (Cristian Palcuie). Retras cu discreţie în spatele camerei, regizorul i-a filmat şi înregistrat pe protagonişti, fără ca prezenţa sa să afecteze în vreun fel autenticitatea reacţiilor lor, fiindcă, aşa cum îmi mărturisea, regizorul are capacitatea de a se insinua în mediile marginale.

În fiecare zi, antrenorul de box îşi aşteaptă ucenicul în sala de antrenament de la marginea oraşului, pentru că vrea să scoată din el un campion. Îl învaţă trucurile meseriei, îi dă sfaturi, îi cultivă talentul, insistă ca tânărul să meargă la şcoală, deşi ştie că situaţia precară a familiei îl obligă ades să meargă la pescuit cu tatăl său, pentru a avea ce vinde şi a face astfel un ban. Dumitru Dobre este un personaj fabulos, plin de umor, de compasiune pentru copiii pe care îi pregăteşte, de energie, chiar dacă viaţa i-a jucat şi feste urâte, căci a lucrat ani de zile cu un tânăr care, odată ajuns campion, l-a părăsit, pentru o carieră dubioasă, dar bănoasă în Germania.

După ce face această mărturisire la cameră, înţelegem că pasiunea pe care o pune în munca lui nu este lipsită de riscuri. Dar omul e puternic, ştie meserie şi nu se lasă înfrânt de aranjamentele de la Ligă, care l-au lipsit de acreditare chiar la campionatul unde a reuşit să-şi aducă tinerii boxeri, momentul de vârf al parcursului acestei relaţii.

O victorie pentru antrenor şi pentru sportiv, care câştigă competiţia. Numai că sistemul corupt îl dezamăgeşte: deşi a participat oficial la campionatul de juniori, tot ce capătă la final este o hârtie de 100 de lei, palmată de o mână nevăzută. Atât. Ca şi cum ar fi o mită. În loc să primească un contract şi o siguranţă profesională, cum spune din off antrenorul. Şi aceasta, în timp ce şefii de la Ligă îşi plimbă costumele scumpe printre sportivi, făcând promisiuni deşarte.

Antrenorul comentează viciile acestui sistem, care îi dezamăgeşte şi îi demobilizează pe tinerii sportivi, pentru care boxul este o cale de a ieşi din sărăcie şi mizerie. Iar dezastrul are loc în final; aflat la biroul său modest, antrenorul citeşte un mesaj de la boxerul campion, tânărul introvertit, poreclit Caisă: cinci ani de lucru şi acum doar un sms în care îl anunţă că renunţă! Trebuie spus că la premiera documentarului, publicul a aflat că totuşi Caisă va reveni în ring, susţinut de maestrul său, dar la categoria profesionişti.

Deşi nu recurge la reconstituiri sau la profesionişti, regizorul reuşeşte să construiască o realitate cinematografică vie, cu personaje adevărate, echilibrând dezvăluirile semnificative şi ritmica secvenţelor, astfel încât succesiunea lor să se constituie într-un tot ce nu îşi pierde interesul până la final. Fiindcă prin ochiurile naraţiunii sportive scoate capul hidoşenia realităţii româneşti a zilei de azi: sărăcia mediilor defavorizate, romii pentru care soluţiile de viaţă ţin tot de întâmplare şi de bunăvoinţa unui individ (antenorul), iar nu de mecanisme sociale menite a-i integra pe piaţa muncii. De aceea, în una din zile, la sala de antrenament zărim şi alţi copii romi, între care şi o fată şi înţelegem de ce la hotelul unde sunt cazaţi pentru campionat, antrenorul îi îmbărbătează în stilul său macho, dar plin de umor şi înţelegere: dar la Jilava ce o să le spui, că nu intri în celulă, că eşti claustrofob? Adică aceşti copii nu prea au alternative de viaţă, furtul fiind una la îndemână, care sfârşeşte la închisoare uneori.

Dar cineastul Alexandru Mavrodineanu nu a alcătuit un discurs didactic sau melodramatic, ci a reflectat cu empatie, la problemele unui mediu pe care l-a observat îndelung, cu răbdare, în acest proiect început ca o aventură personală şi continuat apoi cu sprijin pentru postproducţie şi difuzare. A putut face acest lucru cu al doilea său documentar, pentru că este omul-orchestră în această peliculă de autor, a cărei producţie a realizat-o în mare parte el însuşi: l-a gândit, l-a filmat, i-a înregistrat sunetul şi a contribuit şi la selecţia din sutele de ore de filmare, pentru montajul final. Acesta este avantajul de a învăţa de la bază o profesie complexă, cum este producţia de film, fiindcă aşa i s-a întâmplat cineastului: după ce tatăl său, implicat în mişcarea Goma, a părăsit România, în 1981 a plecat şi el, împreună cu mama sa. După şederi în Austria, Italia şi Franţa, tânărul Mavrodineanu a lucrat ca sunetist, apoi ca operator de cameră, pentru firma de televiziune a tatălui său. Acest self- made filmmaker a învăţat meseria, făcând-o, ceea ce i-a servit la realizarea proiectelor sale ulterioare, oferindu-i independenţa pe care alţii nu şi-o permit. Ceea ce pentru realizarea unui documentar observaţional este esenţial, căci un om care face cât cinci este de cinci ori mai puţin vizibil, pentru cei filmaţi.

Lansarea acestui documentar în întreaga ţară este şi ea un semn că nu este chiar pierdută partida pentru iniţiativele individuale, chiar într-un domeniu ce lucrează cu bugete mari, cum este cinematograful. Şi mai dovedeşte că putem (măcar încerca să) reveni(m) la un sistem de distribuţie ce ia în considerare toate genurile cinematografice, punând în prim plan valoarea emoţională, cognitivă şi, de ce nu, formativă, a peliculei. Pentru ca astfel să avem un public mai sofisticat, interesat şi de formulele cinematografice, precum documentarul, care, fiind mai aproape de realitate, sunt un ghid mai bun decât ficţiunea, pentru interpretarea ei, cum credea un clasic al genului, creditat cu inventarea termenului documentar, John Grierson.

Spusele lui rămân valabile şi azi, când, deşi accesul nostru mediat la realitate a crescut exponenţial, prin miriadele de fragmente ale cotidianului, prezentate la emisiunile de ştiri ale televiziunilor, primim informaţia într-o formulă rapidă şi simplă, centrată doar pe fapte. Numai documentarul ne poate da acces cinematografic la lumea noastră largă, nu de o manieră euristică, ci prezentând contexte sociale şi emoţionale, care ne îmbogăţesc, făcându-ne să înţelegem şi oamenii care trăiesc lângă noi, fără ca noi să-i vedem sau să-i ştim.

Altfel, documentarele au destinul lor festivalier, unde publicul din alte zone geografice va cunoaşte o bucăţică de Românie, iar Caisă a început acest periplu: după ce a fost premiat la Sibiu, la Festivalul de Film „Astra“ şi la Docuart, pelicula a fost selecţionată şi la Festivalurile de Film Documentar de la Salonic, Zagreb şi Kiev. Până atunci, ne putem întâlni cu privirea parcă timidă a lui Caisă şi cu elanul antrenorului său, ca un simbol al unui om care nu se lasă răpus de circumstanţele potrivnice. O dilemă a zilei de azi, cu care mulţi români se confruntă: mă las călcat în picioare sau lupt până la capăt?

Caisă (2019)

Scenariu, imagine, sunet: Alexandru Mavrodineanu
Postprocesare sunet: Marius Lefterache
Muzica: Alexei Ţurcan
Editare: Eugen Kelemen, Gabriel Basalici, Alexandru Mavrodineanu
Regie: Alexandru Mavrodineanu
O producţie Almafilm în colaborare cu Hai-Hui Entertainment
Distribuit de Transilvania Film

 

Din 1 martie documentarul ajunge în următoarele cinematografe: 

BUCUREŞTI: Cinema Movieplex, Băneasa Grand Cinema and More, Cine Grand Titan, Cinema Muzeul Ţăranului, Elvire Popesco, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Cinema Europa, Happy Cinema; BÂRLAD: Cityplex Victoria; BISTRIŢA: Cinema Dacia; BOTOŞANI: Cinema Unirea; BRAŞOV: Cinema One, Cinemateca Patria; CLUJ-NAPOCA : Cinema Victoria, Cinema Florin Piersic; CONSTANŢA: Cityplex; CRAIOVA: Cinema Patria; FOCŞANI: Cinema Balada; GURA HUMORULUI: Casa de Cultură; IAŞI: Ateneul din Iaşi; ODOBEŞTI: Casa de Cultură; PIATRA NEAMŢ: Cinema Dacia; PITEŞTI: Cinema Bucureşti, Cinema Trivale, Cinema Sebastian Papaiani; SFÂNTU GHEORGHE: Cinema Arta by Cityplex; SUCEAVA: Cinema Modern; TÂRGU JIU: Cinema Sergiu Nicolaescu; TÂRGU-MUREŞ: Cinema Arta 3D.