INTERVIU VIDEO Anisia Gafton, actriţă de stand-up comedy: „Cine zice că moldovenii nu beau vrea să pară de la Bucureşti sau din altă parte“

UMOR Anisia Gafton (29 de ani) a ajuns să încânte românii cu farmecul ei aparte, dar şi cu glumele alese cu dichis la „Românii au talent“, iar acum a povestit pentru „Adevărul“ despre experienţa din show, despre începuturi şi întâmplări haioase.

Anisia Gafton vorbeşte mult şi repede. Adică moldoveneşte. E greu să ţii pasul cu ea. Trece de la o ideea la alta, râde de una singură, poveşte cu drag întâmplări prin care a trecut şi face haz de necaz de propriile origini. E din Moldova, dacă nu aţi remarcat încă. Nu ştim ce ne-am face fără voi... Fata asta e argintul viu, cel puţin aşa se vedea la TV, la „Românii au talent“. O naturaleţe împletită cu spiritul de glumă al moldovenilor şi cu o oarecare destindere care te copleşeşte. Florin Călinescu cred că ştie la ce mă refer. Ei, bine, la fel e şi dincolo de micul ecran. Am văzut-o live în finala show-ului de la Pro TV. O zgubilitică, ce să mai! Iar acum am interacţionat preţ de mai multe minute. Anisia e excepţia de la regulă, trăieşte într-o lume dominată de bărbaţi, dar nu prea îi pasă (cel puţin aşa îmi lasă impresia). Poate să fie un exemplu şi pentru alţii sau altele. În altă ordine de idei, dacă vreţi să citiţi ce mai are Anisia Gafton de zis, vă invit să citiţi interviul. Anisia, nu ştiu ce ne-am face fără tine...

Cum s-a apucat Anisia Gafton de stand-up 

„Adevărul“: Cum te-ai prezenta celor care nu te cunosc?

Anisia Gafton: Da! Salut! Sunt Anisia Gafton! Moldoveanca, blonda, care bea, care nu bea apă... Am participat la Românii au talent, a fost foarte frumos, am participat în finală, pentru cei care nu ştiu. A fost o experienţă foarte frumoasă. Punct! Şi cam asta e!

Anisia Gafton, fata din Iaşi care a învăţat România să râdă

Cum te-ai apucat de stand-up?

E o poveste lungă (Râde). De stand-up voiam să mă apuc mai demult. Prientenii mei mă tot încurajau, „Anisia, haide, apucă-te!“. Eu povesteam de fiecare dată ce mi se întâmpla în timpul zilei. Şi ăştia râdeau! Dar râdeau tare! Toată lumea mă încuraja să fac stand-up. Am făcut şi un an de teatru, dar şi profesorul de acolo mi-a zis: „Anisia, nu ştiu ce cauţi tu aici, ar trebui să faci stand-up. Când vii în clasă râde lumea“. Dar nu aveam acea încredere în mine că pot să fac asta. Şi s-a întâmplat ca la începutul lui 2014 să fie un concurs la Târgu Mureş, un festival de satiră şi umor. Nu m-am dus să participat la secţiunea de stand-up, că nu aveam curaj. Am participat la duet. Întâmplarea o fost să pice duetul şi regizorul de acolo m-a pus pe stand-up. Cu câţiva ani înainte, la festivalul ăsta, câştigasem câteva premii. Am fost catalogată ca fiind bună. Şi acum mă gândeam: „Băi, dacă eu acum dau chix şi momentul meu nu o să fie foarte bun să vezi ce comentarii aiurea apar“. Aveam foarte mari emoţii. „Băi, Anisia, tu eşti pe stand-up!“, pur şi simplu mi s-a zis aşa. „Cum să fiu? Nu mi-am pregătit nimic!“.

Mai erau cinci ore şi începea concursul. „Participi sau ai venit degeaba în Târgu Mureş“. M-am adunat eu, m-am dus în cameră şi m-am gândit: „La ce râd oamenii, cum îmi fac eu prientenii să râdă? Ce le zic?“. Mi-am făcut repede textul, am exersat cât am putut. Toţi bărbaţii care erau pe stand-up mă descurajau: „No, Anisia, femeie pe stand-up? Never! O să vezi! Ne pare rău, oricum ştim că eşti bună. Anul ăsta ce vrei? Lasă...“, asta înainte de a intra pe scenă. Bă, no, eram aşa descurajată... M-a încurajat Claudiu Raţ! No, tu, Rozi, tu! Am dat şi un schnapps, m-am dus pe scenă şi efectiv am povestit de parcă eram cu prietenii mei. Când am ieşit nici nu mi-am dat seama ce am făcut. Dar acum nici n-aş putea să repet ce am făcut atunci. Am luat locul întâi! Deci am luat locul întâi fără exerciţiu, fără nimic! M-am concentrat, am fost oleacă veselă şi mi-am închipuit că sunt cu prietenii mei. Mi-am dat seama că pot, că într-adevăr pot să fac asta şi că a însemnat ceva. Mi-am zis: „Băi, sper să reuşesc să fac lumea să râdă cum am reuşit atunci pe scenă“. A fost greu după aia. Nu am mai reuşit aşa ca atunci.

Ţi-a ieşit la „Românii au talent“.

Da! La Românii au talent! De la un text scris am prins încredere că pot să fac asta. După care m-am dus la un open mic, am luat locul întâi. Mi-am găsit un partener, pe Serghei, şi am început să facem spectacole prin toată ţara.

Cum ai resimţit experienţa de la „Românii au talent“?

A fost ceva unic şi cred că o dată în viaţă se întâmplă! Nu mă aşteptam să ajung aşa departe. Îs foarte bucuroasă, abia acum conştientizez ce s-o întâmplat. Până acum nu mi-am dat seama. Da, am luat premiul, frumos... După aia, după reacţia oamenilor de pe stradă, după reacţia familiei, după multe reacţii... am realizat! Băi, a fost ceva uau! Mă bucur foarte tare şi sunt recunoscătoare pentru asta. 

Anisia Gafton, în timpul unui număr de stand-up la „Românii au talent“ FOTO Pro TV 

Lui Florin Călinescu i-a plăcut de tine. Cum l-ai perceput?

Florin Călinescu este un om foarte talentat, e un munte de talent! Cred că ştie foate bine să aprecieze talentul! (Râde) Acum, ce să zic şi eu! Mi-a plăcut de el, noi suntem pe aceeaşi nişă, dacă pot să zic aşa.

Ai făcut glume şi pe seama lui Smiley şi a lui Pavel Bartoş. Oare s-au supărat pe tine?

Nu! (n.r. - accentuează răspunsul) Cum să se supere? Chiar m-au îndrăgit! Bartoş ştie de glumă! Şi Smiley! Nici nu se pune problema. Oricum anunţasem că era un moment de stand-up. La stand-up trebuie să te aştepţi ca cel de pe scenă să se ia de cei din public. Dar nu răutăcios. Pur şi simplu ca „Hai să râdem“, aşa să ne destindem. Râsul e cel mai bun pentru asta. 

„Bărbaţii se uitau ciudat la mine când apăream pe scenă. Eu îi dominam şi eram femeie. Şi, de obicei, nu se întâmplă asta“ 

Lucrezi într-o lume a bărbaţilor, a misoginilor, aşa cum zicea şi Florin Călinescu în preselecţii. Cum faci faţă?

Da, da, da! Băi, prima dată, îţi spun sincer, a fost greu. Adică, tot vedeam că bărbaţii se uită ciudat la mine când apar pe scenă. Eu îi dominam şi eram femeie. Şi, de obicei, nu se întâmplă asta. „Hai, mă, vine şi asta... Ce zice aici? Două cuvinte? Bam-bam!“. Mi-o fost greu. Dar eu, probabil, am norocul să mă fac plăcută şi la fete şi la bărbaţi şi am trecut efectiv peste. Vă zic sincer că la început mi-a fost greu, dar după aia am căpătat încredere şi am mers mai departe. Atât timp cât ai încredere în tine atunci şi publicul o să aibă. Asta am observat. Adică, dacă iubeşti ceea ce faci o să te iubească şi publicul. Şi nu trebuie să te gândeşti că-s unii misogini. Misogini găseşti peste tot.

Ţi s-a zis vreodată, din public sau din rândul colegilor, să nu mai faci stand-up pentru că eşti femeie?

La început, erau foarte mulţi sceptici. Adică, „Anisia, nu ştiu ce să spun, femeile nu prea au umor“, ceva de genul îmi spuneau, cu toate că nu mă văsuze cineva. Nu eram pe gustul lor, accept orice părere, nu poţi să placi la toată lumea. Într-un fel îmi spuneau că e un avantaj că sunt femeie, probabil de-asta râd oamenii. Poate râd că sunt amuzantă, nu că sunt femeie! Sunt avantaje şi dezavantaje. Şi dacă nu sunt amuzantă atunci ce se întâmplă? Cu atât mai mult bărbaţii zic că o femeie nu are ce căuta pe scenă. Dar nu ştiu de ce la întrebarea am pornit că eu am luat-o pe câmpii! (Râde). Deci, dacă mi-a zis cineva ceva! Mi-a fost greu la început. Am fost descurajată pentru că toţi spuneau că sunt fată şi nu o să reuşesc. Cred că aveam umor şi am mers mai departe. Trebuie să ai încredere în tine. Dacă lumea râde şi tu îţi faci treaba bine atunci e OK. Mereu ai multe de învăţat. Foarte multe! M-ai am multe de învăţat, pentru mine e o plăcere, pentru că îmi place ceea ce fac.

„Am făcut prima dată lumea să râdă când eram mică“ 

Pentru cine ştie, făceai stand-up dinainte de „Românii au talent“.

Da, eu am făcut prima dată lumea să râdă când eram mică. Ţin minte că eram în clasa a doua şi am fost în vizită la o mătuşă. Acolo, am imitat-o pe învăţătoarea mea cum face la clasă. Spuneam că e neagră ca Moartea, ziceam că atunci când ieşim la tablă stăm ca la priveghi (Râde). Efectiv, o imitam! Ne cam bătea. Bătaia era pe patru nivele. Nivelul unu e când îţi dă una. Al doilea e când îţi dă două şi un pumn după cap. Tot felul! Mamă! A râs mătuşa aia atât de tare încât m-a pus să zic totul de mai multe ori. Şi am spus-o, şi iar am spus-o... O râs foarte tare! „Bă, dar ce îmi place să fac lumea să râdă“, mi-am zis. Râdeau şi verişorii mei. „Ce-o fi asta? Oare aşa face toată lumea?“. A fost prima dată când m-am întrebat. După ce am crescut, în grupul de prieteni, făceam lumea să se simtă bine, să râdă foarte tare. La Informatică la fel, mă ştiu toţi colegii (Râde). „Băi, Anisia, ce cauţi aici? Trebuie să te duci în altă parte!“.

Deci de mică?

De mică, da. Ei, când am fost în facultate nu am fost chiar mică. Adică nu-s departe de facultate (Râde). Nu-s atât de bătrână! (Râde).

Stand-up-ul din România se ridică la nivelul celui din alte ţări?

În România, stand-up-ul e de vreo 10 - 12 ani. Îţi dai seama, avem oameni foarte talentaţi, dar cred că noi încă suntem la început. Oamenii sunt talentaţi dar mai avem de învăţat. Nu o spun eu, o spune toată lumea. Stand-up-ul în străinătate e de câţiva ani buni. Mulţi, mulţi... N-avem cum să ne ridicăm la nivelul lor. Dar talent există! Şi potenţial! Cu siguranţă! 

Prejudecăţile pe seama moldovenilor sunt... adevărate

Beau moldovenii pe cât se glumeşte?

Da! Beau, n-au treabă! Au o vorbă, „Niciodată să nu mănânci pe stomacul gol“. Mai întâi bei şi după aia mănânci (Râde). Da, beau, într-adevăr! Cine zice că „Nu“ se prosteşte. Vrea să pară de la Bucureşti sau din altă parte (Râde).

Te-a deranjat vreodată o glumă pe seama moldovenilor?

Dar de ce să mă deranjeze? Aşa suntem! Păi, da, cum? Fiecare are defecte. Mi s-a întâmplat odată, în Bucureşti, un taximetrist să-mi zică „Vorbeşti de parcă ai prune în gură“. Zic, „Da, aşa vorbim“ (Zâmbeşte). 

„Înainte de Românii au talent trăiam decent. Acum trăiesc... „doi“-cent“ 

Reuşeşti să trăieşti decent din show-urile pe care le ai?

Înainte de Românii au talent, da, trăiam decent. Acum trăiesc... „doi“-cent! (Râde). Câştigul s-o dublat! Decent... „dublu-cent“, ca să zic aşa. Îi mult mai OK acum. E o perioadă, e un val, sunt conştientă, trebuie să profit de el. 

Anisia Gafton a câştigat Premiul de originalitate de la „Românii au talent“, în valoare de 10.000 de euro FOTO Pro TV 

Dacă ai fi Preşedintele României pentru o zi ce ai schimba la ţara asta?

(Ezită) Ţara! (Râde) M-aş duce în altă ţară să fiu preşedinte. Punct! Cred că asta aş face, aş schimba ţara.

Cu totul?

Nu, cu bogăţiile României nu! Că-s ale României. Conceptele le-aş schimba, încă nu suntem aşa de deschişi. Aş încerca să modernizez cumva ţara, dar mai mult la nivel de gândire. Pentru că de aici porneşte totul.

Cum vezi tu românii? Eu îi văd uneori ipocriţi, alteori leneşi, visători, curajoşi.

Păi stai puţin, aşa găseşti pe oriunde oameni ipocriţi, oameni mai puţin ipocriţi, oameni buni sau mai puţin buni. Pădurea are şi uscăciuni, şi flori, nu? Nu numai în România, în toată lumea. Nu s-au strâns în România toţi ipocriţii. Sunt de toate naţiile, găseşti ce vrei tu, taraba e deschisă pentru toate caracterele. 

„Cred că n-ar trebui să luăm nimic în serios“ 

Crezi că ar trebui să râdem mai mult?

O, da! Cred că n-ar trebui să luăm nimic în serios. Cred că tot timpul ar trebui să fim mai veseli pentru că aşa te testinzi. Şi e foarte important! Te schimbi foarte mult! Şi schimbi foarte multe în jurul tău. Am făcut un experiment cu mine. Băi, odată am fost serioasă. Oricum nu îmi ieşea. Am început să fiu mai detaşată, ca acum, luam totul în glumă, am văzut o schimbare. E mult mai simplu şi mult mai bine. Mie nu îmi plac fiţele şi figurile. N-o să le înţeleg şi nu cred că trebuie înţelese. Să ştii că deviez aşa... încep de la ceva şi ajung la altceva (Râde). Mă înţelegi ce spun acum, da? Că s-ar putea să nu mă înţelegi că vorbesc şi repede şi moldoveneşte! Şi încurcat! Nu? Mă înţelegi?

Da, te înţeleg pentru că am un prieten moldovean. Am învăţat de la el să zic „ci“, în loc de „ce“.

Ai exersat puţin. Nu face dimineaţa exerciţii de dicţie? Ua! Oui! Uee! Uăi, uăi, ce faci uăi? La cercei zice „circei“?

Aveaţi o zicală, le spuneţi la pisici „câţi!“ dacă vreţi să plece, nu?

Câţi? Da! Cum, nu şi aici? Nu zici la mâţă „câţi“? Cum zici „marş“? (n.r. - se arată surprinsă)

Nu, noi zicem „zât“!

Zââât? Noi avem „câţi“, e mai fain! Băi, ce chestie, nu ştiam că ziceţi aşa. Mai e o chestie, noi la puţin zicem oleacă. Oleacă, oleacă, oleacă! Avem un verişor din Ardeal, alergam amândoi pe stradă, nu mai ştiu de ce, şi îi zic la un moment dat: „Băi, băi! Stai oleacă!“. „No, ce-i oleacă?“ (n.r. - imită un ardelean) „Oleacă, puţin, stai!“. Pe mine m-au distrat românii din Republica Moldova. Eram înainte de un spectacol. Un moldovean era pe lângă mine. Mă gândeam la ce să spun, să intru în stare. „Dar, ce faci? Retrăieşti?“ (n.r. - imită un basarabean). „Dragul meu, încă nu am murit şi n-am înviat“. „Nu, în sensul în care te gândeşti, dacă repeţi“. Bă, m-o buşit un râs! Tot aşa, în finală la Românii au talent... (Râde) Un concurent din Republica Moldova: „Anisia, zi-mi şi mie, vorbeşte-mi puţin despre emoţiile tale“ (n.r. - imită un alt basarabean). „De unde? Din semifinală?“. „Da! Zi-mi despre emoţiile tale!“. „Au existat nişte emoţii şi cam atâta! Emoţiile sunt emoţii“. El a vrut să mă întrebe dacă am avut emoţii! M-a buşit râsul! Sunt delicioşi! 

„Când am venit în Bucureşti am început să înjur cu taximetristul“ 

Cum ţi se par oamenii din Bucureşti?

Sunt mai agitaţi şi mai şmecheri! Mai ales taximetriştii! Uau! Să vă zic o fază! Trebuia să vin la o emisiune. Am luat un taxi şi am nimerit un taximetrist care înjura. Se grăbea şi, în trafic, era o maşină roşie care nu mergea. S-o blocat! Taximetristul înjura pe oricine venea pe contrasens. „Bă, mânca-ţi-aş, bă, poate te iau în coarne acum!“. „Haideţi, vă rog, nu mai înjuraţi“, l-am rugat. N-am chef să înjure cineva când merg cum taxiul. „Haideţi, vă rog, haideţi că o să fie bine, haideţi!“, îl încurajam, dar el... „Bă, mânca-ţi-aş, băăă!“. După două-trei minute n-am mai rezistat şi am început şi eu să înjur. „Bă, ce, mânca-ţi-aş! Ţi-a luat maică-ta stradă? Hai odată!“, înjuram şi el nu se mai baga peste înjurătura mea. După aia s-a mişcat şi maşina. La un moment dat parcă te iei după om, dar nu e bine să te iei. Eu m-am trezit înjurând odată cu el Ne respectam la înjurături. Zicea el, apoi ziceam eu. Ştii? (Râde).

Cum e atmosfera la Iaşi?

Nu doar că e foarte diferit, dar oamenii sunt calmi, relaxaţi. Nici nu au după ce să alerge. Lucrurile se mişcă greu acolo, de-asta sunt mai relaxaţi (Râde). Aici, în Bucureşti, totul se întâmplă mai repede, ai mai multe oportunităţi, de-aia eşti mai stresat. Acolo e relaxant. Am stat odată foarte mult timp în Bucureşti. Când m-am întors la Iaşi aveam impresia că sunt la munte. Exact aceeaşi senzaţie.

Dar, nu ştim ce ne-am face fără voi...

Nu ştiu ce v-aţi face fără noi! (n.r. - cântă imnul moldovenilor din finala „Românii au talent“)

N-ar mai fi ştiri la ora 17?

N-ar mai fi... Aşa e!

Părinţii tăi au înţeles că vrei stand-up?

Da, au înţeles (zâmbeşte). Mi-au zis să fac ce vreu eu... deocamdată. Ştii ce m-a ajutat mult? „Românii au talent“! Pe lângă faptul că mi-am dat seama de mai multe şi că ăsta e destinul meu, familia mea a înţeles că vreau să fac stand-up. Mi-o luat un stres de pe cap! Îs mult mai fericită. Mi-a rezolvat multe probleme.

Ar trebui ca părinţii să-şi lase copiii să facă ceea ce vor?

Da, da! Ar trebui, pentru că, după aia, copilul o să regrete că face ceva ce nu îi place. Dacă faci un lucru cu plăcere nu o să fie o muncă. Cred că aia din trafic care înjură sunt ăia care şi-or ascultat părinţii ca trebuie să facă ceva anume. Adică ceea ce vor părinţii.

De ce ar trebui ca oamenii să te urmărească în continuare?

Ar trebui să mă urmărească pentru că o să vadă că lumea poate să fie mai bună. Hai să fim mai destinţi, mai bucuroşi!

În perioada următoare mai ai show-uri?

Am, am! După „Românii au talent“... Am în toată ţara! O gramadă de show-uri, în Ardeal, în Moldova, în Constanţa, unde vreţi voi. Fac super show! Am fost în Ardeal şi a fost foarte fain!