Cum arată gemenii lui Celine Dion

Cum arată gemenii lui Celine Dion

Celine Dion ar face totul pentru gemenii ei ( Foto: arhivă)

Au fost concepuţi artificial, după numeroase eşecuri de-ale mamei de-a rămâne însărcinată sau de-a păstra sarcina, însă Eddy şi Nelson le-au adus numai bucurie părinţilor lor din secunda în care au venit pe lume. Despre cine este vorba?

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre gemenii lui Celine Dion şi ai regretatului ei soţ şi manager René Angélil. Eddy şi Nelson au împlinit, la sfârşitul anului trecut, 9 ani, iar mămica lor a ţinut să facă publice câteva fotografii cu băieţii ei mai mici în câteva rare postări personale online.
“Sunt foarte mândră de băieţii mei! Vă iubesc! Mama”, le-a adresat Celine câteva cuvinte fiilor ei. Dion se află, în momentul de faţă, în turneul Mondial Courage – care va include, la vară, şi Bucureştiul ca loc în care va susţine un concert , iar copiii divei canadiene n-au însoţit-o, ca în mod obişnuit, pe Celine în ţările în care ajunge pentru a cânta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: