Ce decizie a luat prinţul Charles privind finanţarea lui Harry după distanţarea de familia regală

Ce decizie a luat prinţul Charles privind finanţarea lui Harry după distanţarea de familia regală

Prinţul Charles le dă anual o sumă consistentă de bani fiilor săi, William şi Harry, şi soţiilor lor FOTO Guliver/Getty Images

Prinţul Charles a luat o decizie în ceea ce priveşte susţinerea financiară pe care i-o va acorda fiului său, Harry, după ce a renunţat la titlul regal şi nu o va mai reprezenta pe regină în calitate de membru senior al monarhiei britanice.

Prinţul de Wales a decis să-i susţină financiar pe ducii de Sussex timp de un an, după care va reevalua situaţia acestora. Potrivit „The Telegraph“, banii acordaţi cuplului provin din propriile venituri ale prinţului Charles.

Este cunoscut faptul că, anual, prinţul Charles le dă celor doi fii câte aproximativ 3,2 milioane de euro, însă nu este ştiut dacă această sumă va rămâne neschimbată în cazul mezinului Harry, având în vedere că până acum aceşti bani erau luaţi din veniturile generate de afacerile din Ducatul de Cornwall.  

Se pare că prinţul Charles a insistat pe lângă mama sa, regina Elisabeta, să-i permită să-şi ajute fiul cel mic cel puţin în perioada de tranziţie, având în vedere costurile uriaşe la care se ridică doar securitatea cuplului, până acum asigurată din bugetul de stat.

Decizia prinţului Charles vine după ce, pe 18 ianuarie, Palatul Buckingham a anunţat că Harry şi Meghan vor renunţa la titlurile de „Alteţa Sa Regală“, nu vor mai primi fonduri publice, nu vor mai întreprinde acţiuni în numele Coroanei şi vor înapoia cele 2,4 millioane de lire din bani publici folosite pentru renovarea conacului Frogmore, care va rămâne în continuare reşedinţa cuplului din Marea Britanie.  

Totodată, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a declarat mândră de Meghan Markle şi a precizat că îşi doreşte ca Harry şi familia sa „să-şi construiască o nouă viaţă fericită şi liniştită“.

În primele declaraţii publice după anunţul făcut de bunica sa, prinţul Harry şi-a exprimat „tristeţea profundă“ şi a spus că decizia de a renunţa la statutul de membri seniori ai casei regale nu fost una uşoară şi a venit după „multe luni de discuţii şi mulţi ani plini de provocări“. În plus, Harry a mărturisit că şi-ar fi dorit să mai aibă posibilitatea de a avea îndatoriri regale în regim part-time: „Marea Britanie este «acasă» pentru mine, un loc pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. Atât eu, cât şi soţia mea am sperat că vom continua să o slujim pe regină, Commonhealthul şi asociaţiile mele militare, însă fără a primi fonduri publice. Din nefericire,  acest lucru nu e posibil“.

Amintim că prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan, au anunţat pe 8 ianuarie că renunţă la rangul de membri seniori ai familiei regale britanice pentru a-şi câştiga independenţa financiară. Mai exact, acest lucru înseamnă că nu vor mai primi indemnizaţie de la bugetul statului şi, prin urmare, nu vor mai fi obligaţi să îndeplinească îndatoriri regale. Ei au precizat că vor să aibă propriile joburi şi să-şi împartă timpul între Marea Britanie şi America de Nord, însă au subliniat că vor continua să o susţină „pe deplin“ pe regina Elisabeta. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: