Plagiatul lui Victor Ponta e limpede ca lumina zilei pentru orice persoană alfabetizată: faptul că două texte sunt la fel poate fi constatat de oricine prin simpla lectură a celor două texte. În plus, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a publicat un raport detaliat asupra plagiatului, susţinut şi de referatele câtorva renumiţi specialişti în ştiinţe juridice. Ar fi trebuit să se termine totul scurt şi cuprinzător, prin retragerea titlului de doctor. Asta nici măcar nu cred că i-ar fi afectat lui Victor Ponta cariera politică: ar fi fost votat din nou, căci românii votează de atâţia ani candidaţi aflaţi în conflicte de interese, dovediţi ca foşti informatori ai Securităţii ori cu dosare penale pe rol, ce mai contează un titlu de doctor luat la ciupeală?

Cu toate acestea, cazul continuă să rămână în suspensie, iar în jurul lui s-a creat o sofisticată reţea de minciuni. Mai întâi a minţit o comisie a ministerului spunând că în 2003 nu se aplicau normele de acum şi că în ştiinţele juridice e altfel decât în alte domenii. Nu, nu e altfel, iar în materie de cercetare ştiinţifică şi de norme academice simple (precum citarea unui text) nu s-a schimbat nimic. Mai nou, aflăm că şi în chimie e „altfel”: acuzată de plagiat, d-na Andronescu zice că de fapt a „preluat” doar nişte formule chimice şi nişte expresii tipice în limba engleză, că „aşa se face în chimie”. Se minte apoi în continuare pe tema competenţelor pe care cică ministerul nu le-ar avea pentru a retrage titlul de doctor, deşi s-a dovedit că le are (revista 22 a publicat recent o sinteză foarte bine argumentată pe această temă).

E greu de înţeles de ce este nevoie de tot acest balet al minciunilor sofisticate. E şi mai greu de înţeles cum de oamenii ăştia nu-şi dau seama că n-o să ţină la nesfârşit. Bine, ei ştiu că poporul îi va vota şi dacă au plagiat, aşa că aplică o tactică verificată în timp: aşteaptă ca scandalul să se stingă, să fie uitat. În schimb, nesocotesc un raport al Universităţii, un altul elaborat de un Consiliu al ministerului (pe care fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop l-a desfiinţat exact când cerceta cazul plagiatului lui Ponta) şi, mai nou, o scrisoare publică semnată de peste 2800 de persoane – intelectuali publici, cercetători, universitari, cetăţeni cinstiţi. Să nesocoteşti cu nesimţire toate astea arată ori disperarea pentru păstrarea înaltelor funcţii (iar disperarea duce la comportament iraţional şi, până la urmă, la eşec), ori prostie pură. Scandalurile astea au devenit publice în toată lumea, nu le poţi ascunde sub covor; nu poţi să-i convingi că nu e plagiat nici măcar pe toţi telespectatorii Antenei 3 (căci aşa demonstrează un sondaj recent). E complet stupid să te gândeşti că ai putea să te ascunzi în spatele turmei: de curând, Ecaterina Andronescu a sugerat că ar putea acorda un termen de „graţie” de un an în care toată lumea care se ştie cu bube la CV să-şi facă ordine (adică să-şi scoată din CV-uri minciunile şi furtişagurile), iar apoi gata, se va umple ţara de fecioare doctorale şi ştiinţifice. Sigur că pe Ecaterina Andronescu şi pe Victor Ponta îi doare-n cot de moralitate şi onestitate. Şi, oricum, pe români nu-i interesează problema plagiatului, a mai zis Victor Ponta.

Oamenii ăştia nu mai ştiu pe ce lume se află. Sigur, acum se bazează pe sondajele care îi arată mari câştigători în alegeri şi trăiesc cu senzaţia că după aceea, fiind la putere, vor tăia şi vor spânzura ce şi cât vor. Dar tocmai această încredere ridicolă în şmecheriile lor îi va pierde: gunoiul nu mai poate fi ascuns la infinit sub preş. Iar preşul a devenit prea mic.