Ministerul Educaţiei versus Legea protecţiei datelor personale. Profesor: „Ştiţi vreo altă ţară care publică numele şi mediile copiilor ce au dat un examen?”

Ministerul Educaţiei versus Legea protecţiei datelor personale. Profesor: „Ştiţi vreo altă ţară care publică numele şi mediile copiilor ce au dat un examen?”

Imagine de arhivă

Timp de trei zile, rezultatele obţinute de absolvenţii clasei a opta împreună cu numele complet al acestora sunt disponibile pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei, oricine care e interesat, putând să le vadă. Situaţia a fost sesizată de către un profesor care spune că nicio altă ţară nu face publice notele şi datele de identificare ale candidaţilor la un examen naţional.

Situaţia elevilor care au susţinut Evaluarea Naţională şi a căror medii sunt afişate online şi la avizierul centrelor de examinare, se află în afara GDPR (Regulamentul privind protecţia persoanelor fizice)), adoptat la nivelul Uniunii Europene şi asumat de România ca normă legală, conform educatieprivata.ro
 
Potrivit acestui Regulament, companiile şi instituţiile nu pot face publice datele persoanelor private, decât cu acordul acestora. În cazul minorilor, este necesar acordul părinţilor.
 
Art. 8: Condiţii aplicabile în ceea ce priveşte consimţământul copiilor în legătură cu serviciile societăţii informaţionale
(1)În cazul în care se aplică articolul 6 alineatul (1) litera (a), în ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului. Statele membre pot prevedea prin lege o vârstă inferioară în aceste scopuri, cu condiţia ca acea vârstă inferioară să nu fie mai mică de 13 ani.
 
(2)Operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri că titularul răspunderii părinteşti a acordat sau a autorizat consimţământul, ţinând seama de tehnologiile disponibile.
(3)Alineatul (1) nu afectează dreptul general al contractelor aplicabil în statele membre, cum ar fi normele privind valabilitatea, încheierea sau efectele unui contract în legătură cu un copil.
 
Situaţia a fost sesizată de profesorul Constantin Lomaca, şeful Departamentului de Ştiinţe de la Franconian International School (The-FIS). „Întreb şi eu, ştiţi de vreo altă ţară care publică numele şi mediile tuturor copiilor ce au dat un examen? Eu nu ştiu decât de India, dar poate mai sunt. De asemenea mi-ar face plăcere să aud părerile celor care cred această publicare este un lucru necesar sau..nu. Sunt necesare pentru societate, pentru organizaţii, instituţii, omul de rând? Sunt rezultatele de la un examen un bun public sau privat? Este sau nu necesar/util că fiecare să ştim aceste detalii despre copiii vecinilor de exemplu? Se face sau nu o judecată de valoare asupra unui copil de 14 ani prin prisma a două note la două examene? Înţelege publicul ce este un examen, ce spune el despre un copil? Ştie publicul ce fel de probleme a avut un copil care nu a performat bine?”, a scris profesorul Lomaca, pe pagina sa de Facebook.
 
La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că rezultatele vor fi disponibile online circa trei zile iar ulterior vor fi şterse, tocmai pentru a respecta normele GDPR. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: