Dispar clasele de copii de bani gata

Dispar clasele de copii de bani gata

Fiecare unitate de învăţământ va elabora şi aproba algoritmul/metoda de repartizare a elevilor la clasă

Ministerul Educaţiei a lansat marţi în dezbatere publică metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021. Principala noutate o constituie cerinţa ca şcolile să-şi stabilească o metodă echitabilă şi nediscriminatorie de repartizare a elevilor în clasele pregătitoare.

„Constituirea formaţiunilor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unităţii de învăţământ şi aprobate de Consiliul de administraţie, procedură care să asigure transparenţă, echitate, nondiscriminare şi incluziune”, se arată într-un comunicat de presă transmis de minister. 
Concret, fiecare unitate de învăţământ va elabora şi aproba algoritmul/metoda de repartizare a elevilor la clasă, urmând ca procedura să fie postată pe site-ul fiecarei unităţi de învăţământ, la avizierul acesteia şi va fi diseminată în cadrul zilelor porţilor deschise. Spre exemplu, Inspectoratul Şcolar al Minicipiului Bucureşti, prin vocea inspectoarei generale adjuncte Liliana Toderiuc-Fedorca, a spus că şcolile pot alege între soluţii de tipul aleatoriu.alfabetic (ordonarea alfabetică pe şcoală şi distribuirea pe clase, în ordine alfabetică, câte un elev la fiecare clasă existentă: elevul 1 – repartizat la clasa pregătitoare A, elevul 2 la clasa pregătitoare B, ş.a.m.d), sau pur şi simplu să adopte o tragere la sorţi în şedinţă publică organizată de şcoală.
 

Se termină fenomenul claselor elevilor cu bani

 
Deşi o astfel de metodă este aplicată de câţiva ani în judeţul Timiş, introdusă după ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat două licee pentru discriminarea elevilor la înscrierea în clase, specialiştii din sistem susţin că principalul efect benefic al acestei măsuri va fi stoparea segregării financiare a claselor. „Măsura este foarte bună, şi noi cerem de 2,3 ani această modificare. Practic, sistemul actual permitea părintelui, pe baza unei cereri să-şi aleagă învăţătorul la care să meargă copilul său, ceea ce crea o serie de dezavantaje pentru copiii ai căror părinţi sunt mai puţin înstăriţi. Efectiv, profesorii în jurul cărora se crea o reputaţie că ar fi foarte buni primeau chiar şi de două ori mai multe cereri de înscriere la clasă. Această reputaţie este şi efectul statutului financiar al părinţilor, care-şi permit să-şi trimită copiii încă de la primele clase la meditaţii. E uşor să ai rezultate bune atunci când lucrezi cu cei mai buni copii. Noi trebuie să oferim o egalitate de şanse tuturor copiilor”, a declarat Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. 

Trebuie amintit că anul trecut, Şcoala 195 din Capitală a implementat repartizarea computerizată, fapt ce a dus la nemulţumirea părinţilor şi, în final, şi la demisia directorilor unităţii şcolare.
 

Egalitate, înainte de selecţia naturală

 
Experţii în Educaţie sunt de părere că omogenizarea claselor reprezintă un beneficiu important pentru toţi copiii. „Toate şcolile publice trebuie să aibă cadre bine pregătite iar acestă regulă va oferi şanse egale tuturor copiilor. Oricum la clasele pregătitoare nu ştim care sunt elevii extraordinari. Doar pentru că unii părinţi îşi duc copiii pe la diverse cercuri la vârste fragede nu îi face automat extraordinari. Abia în anii următori se pot vedea aceste diferenţe. Sigur, vor mai fi părinţi care-şi vor muta copiii, pentru că legea nu interzice acest lucru, însă fenomenul va fi stopat în mare parte”, este de părere Gabriel Chicioreanu, secretar general al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. 
 
Această modificare înseamnă că dacă până acum părinţii cu resurse financiare îşi puteau duce copilul la ce învăţător credeau ei, acum vor fi interesaţi să pună presiune pentru creşterea actului educaţional la clase
Dana Alexe Coteţ, Preşedinte Centrul pentru Politici Educaţionale
 
„Ştim bine că doar părinţii cu bani sau cu pile îşi puteau duce copiii în clasele super bune. Practic, vorbim de o discriminare pe alte criterii decât cele educaţionale. Iar rezultatul era să ai o clasă de proşti. Însă, e posibil să fie prost numai temporar. Ştim cum adeseori profesorilor, învăţătorilor le intră în cap că un elev e prost sau leneş şi aşa îl ţine tot liceul. Ceea ce nu e corect, dacă sunt motivaţi, toţi copiii pot performa. Uniformizarea aceasta este de dorit în locul unor clase la care să aibă acces doar cei cu pile şi bani”, este de părere şi Şteafan Vlaston, expert în Educaţie.
 

Calendarul înscrierilor la şcoală

 
Conform calendarului propus, pregătirea înscrierii în învăţământul primar începe în 24 februarie, când se vor afişa circumscripţiile şcolare şi planul de şcolarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ. Tot atunci are loc afişarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor şi a unităţilor unde acestea se realizează. În perioada 25 februarie - 9 martie 2020 în fiecare unitate de învăţământ se va organiza Ziua porţilor deschise. Între 4 martie - 23 martie se face completarea online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. În 1 aprilie este programată afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar a candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a listei copiilor neînscrişi după prima etapă. A doua etapă de înscriere începe în 22 aprilie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: