Nu pot să-i condamn pe aceşti oameni, fiindcă nu ştiu cât de curajoasă aş putea fi eu, în situaţia lor.

Teama părinţilor însă, de-a se împotrivi unor învăţători corupţi care nici măcar nu-şi mai ascund lăcomia, nu o pot înţelege. Cu cât trece timpul, se pare că darurile care se oferă unor profesori în şcoli au devenit tot mai consistente, iar aceştia tot mai nemultumiţi de ele. Recenta întâmplare cu profesoara care a taxat drept „o ruşine“ ciocolata şi cafeaua primite în dar de la una din clasele la care predă, iar pe părinţi drept nişte „nesimţiţi“, a consternat o lume întreagă.

Ea nu este unică. Cu siguranţă, fiecare dintre noi am auzit asemenea întâmplări povestite de prieteni, cunostinţe sau rude, care au copii în şcoli.

De pildă, la coaforul unde merg eu, am aflat o poveste similară de la tânăra care mă coafează. Are doi copii la şcoală. Cel mic are 8 ani, iar cel mare 12. În ultima zi de şcoală la clasa celui mic s-au împărţit darurile de Crăciun. Învăţătoarea a intrat în clasă şi a pus toate darurile primite de la copii pe catedră. Părinţii pregătiseră cadouri pentru învăţătoare şi separat au strâns bani ca să fie cumpărate dulciuri şi mici daruri pentru toţi copiii din clasă şi puse sub pomul de Crăciun. Pungile destinate copiilor nu erau nominalizate, iar conţinutul era acelaşi.

Învăţătoarea a deschis mai întâi darurile care i se cuveneau, primite de la părinţii copiilor, le-a „cântărit“, şi apoi i-a scos în faţa clasei pe cei care, a spus ea, au scris şi câte o felicitare. „Aceşti copii vor primi câte două pungi cu dulciuri, fiindcă au ştiut să se poarte“, a spus ea.

Această discriminare i-a făcut pe ceilalţi copii să se simtă desconsideraţi, dar mai ales vinovaţi. Vlăduţ i-a povestit mamei lui cu lacrimi în ochi că el, deşi a scris acea felicitare cu mâna lui pentru doamna învăţătoare, nu a fost scos în faţa clasei. Desigur, nu felicitarea făcea obiectul acestei demonstraţii vulgare, ci „greutatea“ darului primit.

Foarte revoltată am întrebat-o pe mama lui Vlăduţ ce are de gând sa facă. „-Nimic“, mi-a răspuns.

„Învăţătoarea este foarte răzbunătoare şi mi-e teamă că s-ar putea să-l persecute pe copil dacă îi atrag atenţia asupra gestului ei necuvenit“.

Orice profesor, şi mai ales orice învăţător ar trebui să aibă noţiunile elementare de psihologie. Din asemenea situaţii, care par inofensive, se nasc mai târziu adevărate drame, cărora părinţii nu le pot găsi nicio explicaţie! Pricina nefericirii multora este TEAMA, dar ea trebuie combătută prin exerciţii zilnice la fel de utile ca şi cele pe care le facem la sală pentru a ne menţine silueta  sau pentru a ne îndrepta coloana. Parafrazându-l pe Mihail Şişkin, care spune că nu există frică: „Singura noastră armă este să nu ne temem de EI, de cei de care depindem într-un fel sau altul, de cei care au devenit corupţi şi care sunt puternici fiindca nouă ne este frică de ei!“

Cred că orice întâmplare recentă legată de această temă, care v-a revoltat, ar trebui povestită şi adusă la lumină prin intermediul presei.