Este momentul ca ministerul Educaţiei să facă urgent o demonstraţie înregistrată şi să o prezinte publicului interesat.

Ce spune ministrul Educaţiei

Pentru dna ministru Anisie lucrurile sunt simple. La întrebarea reporterului:  “În cazul în care avem o şcoală în care se desfăşoară simultan şi învăţământul cu prezenţă fizică şi cel online, cum gestionează situaţia aceasta un profesor? Are pe de-o parte orele în şcoală şi reia toate aceste ore şi în online, adică munceşte dublu? “, dna ministru răspunde:

„Nu, nu este vorba despre acest lucru, transmisia de face din şcoală. Deci în clasă profesorul intră în sala de curs, intră pe platformă, se conectează pe platformă, se conectează şi elevii care sunt acasă şi urmăresc LIVE ce se întâmplă în clasă. Deci profesorul îşi desfăşoară ora normal cu elevii din clasă şi urmăresc lecţia respectivă şi cei de acasă.”

Deci, toate bune şi frumoase până aici. Aşa i s-a explicat în minister dnei ministru, aşa spune şi domnia sa. Numai că cei care i-au explicat şi-au cam bătut joc de dânsa. Nu i-au explicat ce înseamnă o transmisie live, ce aparatură şi personal presupune această transmitere.

Persoanele care i-au explicat dnei ministru fac confuzie între camerele de supraveghere audio-video, folosite la examenele nationale,  şi cele necesare transmiterii live a unui eveniment. Camerele de supraveghere, similare celor aflate pe străzi, sunt fixe, dau o imagine de ansamblu a spaţiului supravegheat, fără focalizări live. În funcţie de calitatea camerelor de supraveghere nici nu pot fi urmărite în timp real, ci doar prin derularea, la nevoie, a unor imagini. O astfel de cameră de supraveghere, plantată în spatele clasei, dă doar o imagine statică, adesea cu imagini neclare şi sunet distorsionat şi de slabă calitate.

Să urmăreşti o lecţie live, din care să şi pricepi ceva, presupune o  cu totul altă aparatură sofisticată de transmisie live. Cei care vorbesc, profesori sau elevi, trebuie să aibă microfoane tip lavalieră, camera trebuie să fie mobilă, să focalizeze pe profesor când vorbeşte, pe tablă, dacă scrie, pe hartă la lecţiile de geografie, sau pe materialul didactic adus de profesor la clasă. De asemeni, pe elevii care pun întrebări sau răspund la întrebările profesorilor.

Toate aceste cerinţe nu pot fi realizate de camerele de supraveghere audio-video. Sunt  necesare camere speciale, de tipul celor folosite de televiziuni. Aceste camere sunt extrem de scumpe şi necesită şi operatori specializaţi. Ce facem, aşteptăm începutul şcolii să ne dăm seama că ne-am furat singuri căciula,  ne prefacem că facem transmisii live din sălile de clasă, dar ele nu pot fi urmărite de elevii de acasă, cu aparatura existentă în şcoli? Chiar presupunând că elevii au acasă  laptopuri sau tablete. Ceea ce nu este cazul cu toţi elevii. Circa 900.000 de elevi nu au aparatura necesară şi/sau acces la internet.

E foarte simplu de realizat un experiment cu o clasă oarecare din Bucureşti, de exemplu. O parte dintre elevi sunt rugaţi să vină la şcoală pentru o transmisie live, iar ceilalţi să stea acasă să urmărească transmisia, şi să comenteze apoi calitatea ei. Eventual lecţia să fie urcată pe site-ul ministerului. Aşa ar fi raţional să se întâmple, să vedem cât de adevărată este explicaţia dnei ministru: Deci în clasă profesorul intră în sala de curs, intră pe platformă, se conectează pe platformă, se conectează şi elevii care sunt acasă şi urmăresc LIVE ce se întâmplă în clasă.

Toate pregătirile şi ghidurile pentru deschiderea anului şcolar pot rămâne cel mult în zona bunelor intenţii, dacă nu se experimentează în perioada rămasă până la începutul anului şcolar,  pentru a se vedea dacă funcţionează, sau nu, soluţiile propuse. Deci, ne minţim unii pe alţii cu bună ştiinţă, să treacă timpul până la alegeri.