Tarom, investigată dacă s-a înţeles cu agenţiile de turism să nu scadă preţurile la cursele charter

Tarom, investigată dacă s-a înţeles cu
agenţiile de turism să nu scadă preţurile la cursele charter

Tarom, investigată de Consiliul Concurenţei FOTO Eluveitie / CC-BY-SA-3.

Autoritatea de concurenţă investighează compania Tarom pentru a vedea dacă a avut o înţelegere cu agenţiile de turism pentru a nu scădea preţurile la cursele charter, iar cazul urmează să fie finalizat în câteva luni, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, scrie Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În cadrul unei investigaţii, am sancţionat principalele agenţii de turism pentru faptul că s-au înţeles să fixeze, să nu lase preţul la cursele charter să scadă. Majoritatea companiilor implicate, cele mai importante, au recunoscut această încălcare a legii. Acum discuţia este dacă această înţelegere a lor a fost facilitată de Tarom, care opera charterele pentru care aceste companii s-au înţeles să nu scadă preţurile. Vom finaliza cazul în câteva luni. Dacă Tarom a facilitat o acţiune ilegală, atunci va fi sancţionată în calitatea lui de facilitator. Ar trebui să vedem nivelul sancţiunii. În mod normal, facilitatorul este sancţionat cu mai puţin decât principalii făptaşi. Sancţiunea înseamnă un procentaj din cifra de afaceri”, a explicat Chiriţoiu.

Întrebat, concret, care ar putea cuantumul amenzii pe care ar putea să o primească Tarom, preşedintele Consiliului Concurenţei a menţionat că, pe baza legii, procentajul poate ajunge până la 10% din cifra de afaceri.

„În teorie, maximul legal al oricărei amenzi este de 10% din cifra de afaceri pe anul anterior. Conform legislaţiei europene, nu ai voie să dai sancţiuni mai mari de 10%. În practică, sancţiunile pentru facilitator sunt mai mici decât cele pentru făptuitori. Dacă ne uităm, făptuitorii au primit sancţiuni în jur de 3% (din cifra de afaceri pe anul anterior - n. r.). Repet, sunt lucruri pe care le vom stabili în câteva luni. Momentan, nu am constatat că Tarom este vinovat sau nu. Nu vreau să anticipăm acum, să stabilim o amendă. S-ar putea să nu fie nicio amendă, dar, dacă va fi, aceasta se va da conform regulilor de stabilire a sancţiunilor. Din practică, vă spun că facilitatorii sunt sancţionaţi mai lejer decât cei care făptuiesc efectiv”, a spus oficialul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: