Tăriceanu: Mărirea pensiilor cu 40% poate fi cheia relansării

Tăriceanu: Mărirea pensiilor cu 40% poate fi
cheia relansării

Călin Popescu Tăriceanu FOTO Inquam Photos / George Calin

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susţine, în ciuda avertismentelor economiştilor, că mărirea pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie, ar putea fi cheia relansării economiei, pentru că oamenii vor cheltui aceşti bani şi ei se vor întoarce în economie. Liderul partidului afirmă că mărirea cu doar 10% a pensiilor ar fi un cadou otrăvit.

„Ştiu, o să fiu pus la colţ de oamenii sistemului, de politrucii Guvernului, de analiştii care îşi iau soldele de la pădure, de toţi neaveniţii care nu au creat un loc de muncă şi nu au plătit o chenzină în viaţa lor, dar realitatea este cea pe care v-o spun: mărirea pensiilor cu 40% poate fi una dintre cheile relansării noastre. Ştiu că orice om politic care, în această clipă, susţine mărirea pensiilor cu 40%, conform legii, este considerat un sinucigaş politic. Cine să aibă curajul să facă o asemenea propunere când aproape jumătate de milion de concetăţeni ai noştri şi-au pierdut locurile de muncă şi încă pe atâţia s-au întors din străinătate?”, afirmă Călin Popescu Tăriceanu, într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Fostul preşedinte al Senatului spune că susţine o abordare „pro piaţă, care să nu facă din mărirea pensiilor cea mai mare catastrofă care ni se poate întâmpla, ci o reală oportunitate”.

„Se va face dreptate socială pentru mai mult de un milion de pensionari care trăiesc cu mai puţin de 800 lei pe lună. Aceşti bani suplimentari pe care îi vor încasa se vor întoarce rapid în economie, pentru că ei îşi vor cumpăra cele necesare traiului. Banii lor vor întreţine focul producţiei de bunuri şi vor permite zecilor de mii români care astăzi stau în şomaj tehnic să se reîntoarcă la muncă. Vor mai fi cel puţin alte 2,5 milioane de români care sunt acum cu pensii până în 1.500 lei şi care vor primi o sumă de bani care le va face viaţa mai bună. Şi ei vor cheltui aceşti bani pe bunuri de strictă necesitate şi vor întoarce banii în economie. A treia categorie este cea a celor care vor putea să economisească câteva zeci sau sute de lei în fiecare lună. O parte din aceşti bani pot fi atraşi prin titluri de stat cu o dobândă atractivă pentru a finanţa adevărata relansare economică”, adaugă preşedintele ALDE.

El a menţionat că, în prezent, mai mult de un milion de români beneficiază de ajutor de şomaj tehnic: „A fost un ajutor social necesar în faţa unei crize care a îngheţat economiile. Dar aceşti oameni nu vor să stea acasă pe ajutor de şomaj. O dată pentru că banii sunt puţini şi, în al doilea rând, pentru că ei sunt oameni activi care nu vor să stea cu mâna întinsă la Guvern”.

„Dar locurile lor de muncă depind de consumul mărfurilor sau serviciilor pe care ei le produc. Şi, în acest ciclu, o mărire consistentă a veniturilor pentru cât mai mulţi oameni poate fi cheia succesului. De ce să dăm ajutoare pentru stat acasă când putem să încurajăm consumul mărind pensiile aşa cum ne-am angajat?”, a completat Tăriceanu.

„Dacă guvernanţii nu ar pleca de la premisa greşită că mărirea pensiilor este doar o pomană pe care o fac pensionarilor, le-ar fi mai uşor să ia decizia corectă. Abia mărirea cu 10% a pensiilor ar fi un cadou otrăvit! Pentru că această mărire nu acoperă nici măcar creşterea preţurilor din septembrie 2019 în septembrie 2020, ca să nu mai vorbim de inflaţia care ne aşteaptă după colţ”, mai spune fostul premier.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: