România are verde spre iliberalism. Cum a ajuns Liviu Dragnea să decidă investiţia de zeci de miliarde de euro în gazele din Marea Neagră

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este clar că avem o problemă atunci când domnia legii şi interesul naţional nu mai contează dacă cineva care vrea să facă afaceri în ţara asta trebuie să ajungă la marele jupân în birou pentru a-l face să înţeleagă rostul unei investiţii de zeci de miliarde de euro.

În orice colţ de pe lumea asta, regimul fiscal al hidrocarburilor a fost şi este într-o continuă schimbare. Între stat şi producători va exista întotdeauna o bătălie pe ceea ce înseamnă o cotă echilibrată aplicată producţiei din cauza volatilităţii mediului geologic, a concurenţei, a preţului sau a cantităţii de resurse.

Ambii actori au şi un obiectiv comun: să asigure o parte echilibrată din resurse pentru piaţa internă, cea mai bună pentru livrarea produsului pentru că este cea mai apropiată! Dar pentru ca investiţia să fie rentabilă, regimul fiscal trebuie să fie clar şi stabil.

La noi, însă, evident, este altfel! Exploatarea resurselor de gaze naturale este în faţa momentului adevărului iar discuţiile au fost şovăielnice şi în spatele uşilor închise. Producătorii au de partea lor textul a două legi vechi, de pe vremea când minerii o luau pe jos spre Bucureşti şi care stabilesc care este cadrul fiscal în baza căruia se fac operaţiunile de exploatare a gazelor naturale.

La ultima şedinţă a Comisiei de Industrii şi Servicii de la Camera Deputaţilor care a avut loc marţea trecută, Iulian Iancu i-a trimis pe producători să discute cu Liviu Dragnea modificările aduse de parlamentari Legii Offshore. Proiectul de lege este anunţat astăzi pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor odată şi cu raportul final al Comisiei pentru Industrii.

„Textul vă stă la dispoziţie. Noi vă oferim ce avem noi ca mandat din partea statului român în acest moment. Vă oferim acest material să faceţi dumneavoastră modificările pe care le consideraţi absolut obligatorii şi în spiritul celor discutate cu Preşedintele Camerei şi ne revedem într-o şedinţă specială pentru a urgenta discuţia acestei legi, păstrând principiile asumate de comun acord la întâlnirea cu preşedintele Camerei.“

Afirmaţia preşedintelui Comisiei de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor pare că este mai mult decât gravă. Adică, parlamentarii din Comisie au un mandat din partea statului român să încalce, practic, dispoziţiile unei Ordonanţe de Urgenţă, în schimb, producătorii au setat o altă înţelegere cu cineva care nu are un mandat din partea statului român, adică cu Liviu Dragnea!? Ce-o fi vrut să spună, de fapt, Iulian Iancu?

În tot acest timp, Parlamentele şi Guvernele României nu au fost în stare să facă o diferenţiere clară de taxare între producţia de pe uscat şi cea din apele de la mare adâncime, deşi nu am aflat abia ieri că avem nişte zăcăminte importante în largul Mării Negre. Aşa că parlamentarii din comisia condusă de pesedistul Iulian Iancu, chipurile s-au trezit cu un regim fiscal ambiguu despre care nu ştim pentru cine este, de fapt avantajos: pentru statul român, sau pentru producători?!

Spun „chipurile” deoarece aceşti băieţi care sunt de-o eternitate în Comisia de Industrii sunt, de fapt, nişte mici campioni la fuga de răspundere. După ce a fost pus în dezbatere publică în toamna anului trecut, a fost trimis din februarie de la Senat la Camera Deputaţilor, iar parlamentarii PSD şi ALDE s-au trezit abia luna trecută să se consulte cu autorităţile statului! 

Fiind captivi unei lumi centralizate în care statul decidea din pix, discreţionar, preţul resurselor naturale şi unde să fie direcţionate, mecanismele pieţei libere îi înspăimântă. Ei nu s-au mai adaptat vremurilor, au rămas prizonierii erei dinainte ca România să adere la Uniunea Europeană şi nici nu vor să se adapteze la modul cum arată astăzi piaţa de gaze la nivel UE. Ei reneagă din răsputeri ideea că preţul trebuie să fie transparent, nediscriminatoriu, că securitatea energetică nu înseamnă doar să ai resurse ci că trebuie să ai şi interconexiuni între state pentru a creşte sursele de import şi că trebuie să fie mai mulţi jucători pe piaţă pentru a exista un preţ cât mai aproape de valoarea reală a produsului.

Şapte ani a avut la dispoziţie statul român, prin Parlament şi Guvern, ca să pregătească terenul pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră şi nimeni nu este tras la socoteală! Şapte ani în care, prin discuţii clare şi transparente cu producătorii, s-ar fi putut schimba mecanismul de aplicare al redevenţelor. Şapte ani în care statul român ar fi trebuit să găsească mecanisme noi pentru a stimula industria românească, să facă interconexiuni regionale, să blocheze păienjenişul rusesc din Republica Moldova prin care controlează politica de la Chişinău, să îmbunătăţească infrastructura de transport, să construiască o piaţă competitivă şi să facă în aşa fel încât să păstreze excedentul de gaz natural pe piaţa internă. Şapte ani! Şapte!

Dar la adăpostul indemnizaţiei grase de parlamentar şi al puterii conferite de această funcţie, factorii de răspundere s-au ascuns în spatele unor lozinci deşănţate. Pozând ca mari luptători ai intereselor României au ratat, de fapt, o groază de momente când ţara noastră putea să fie un actor important pe piaţa energiei din regiune şi să sprijine consumatorii să beneficieze de un serviciu mai bun si eficient.

Numai graţie unui context nefericit suntem şi astăzi independenţi energetic, dar nu pentru că secretul a stat în izolarea de pieţele din jur, ci pentru că ne-am omorât cu bună ştiinţă industria şi consumăm mai puţin.

Planul ultimilor ani a fost simplu. Hai să-i dăm poporului nişte pâine ieftină şi nişte bani de cheltuit ca să tacă din gură în timp ce companii cheie din sectorul energetic au fost abandonate în negura insolvenţei. S-a direcţionat ani la rândul gaz ieftin care ar fi trebuit să fie pentru populaţie unor nababi şmecheri care, în final, şi-au abandonat afacerile şi au lăsat oameni pe drumuri să moară de foame. Ne-am excitat că avem creştere economică şi, la final de an, ne-am decapitalizat companiile de stat de parcă ar fi nişte covrigării, jupuindu-le de banii destinaţi investiţiilor. Cine a ajuns să plătească mai mult? Poporul cu gura plină de pâine!       

Pentru aceşti domni parlamentari şi guvernanţi nu interesul industriei contează, nu posibilitatea de a crea bunăstare, ci ambiţia lor de a dovedi cine este şeful şi de a se agăţa de nişte funcţii care le-au permis să controleze sectorul energetic la sânge şi care i-au făcut să se creadă nişte stăpâni peste o feudă.

Aici a ajuns România, să funcţioneze ca un stat latino-american ai anilor '60-'70, acolo unde trebuie să discuţi cu jupânul, fie dacă vrei să investeşti în producţia de cocotiere sau dacă vrei să extragi diamante.

S-au schimbat miniştri, guverne, au trecut trei rânduri de alegeri parlamentare, dar, de exemplu, şeful Comisiei de Industrii şi Servicii de la Camera Deputaţilor, forul decizional şi care are cea mai mare influenţă legislativă în domeniu, nu a decontat niciodată nimic din dezastrul în care a ajuns Compania Naţională a Uraniului, din insolvenţele care au lovit sectorul energetic, din facturile ridicate pe care le-am achitat din cauza schemelor la energia regenerabilă, din halul în care a ajuns mineritul din România şi pentru starea deplorabilă a reţelelor de transport!    

Astăzi, sub mantia patriotismului, gazele din Marea Neagră sunt jucate, de fapt, ca la alba-neagra. „Asta are, asta n-are, asta-i cea câştigătoare!” Cam aşa sunt discuţiile din Comisia de Industrii de la Camera Deputaţilor pe marginea Legii Offshore, cea care ar fi trebui să lămurească odată şi pentru totdeauna cadrul fiscal pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Dar aşa se întâmplă când avem oportunişti şi oameni nepricepuţi în Parlament şi în instituţiile de stat.   

Aici a ajuns România, să funcţioneze ca un stat latino-american ai anilor '60-'70, acolo unde trebuie să discuţi cu jupânul, fie dacă vrei să investeşti în producţia de cocotiere sau dacă vrei să extragi diamante. Aşa se întâmplă când votăm oameni slabi cu ochii închişi şi îi trimitem în Parlament şi în structurile statului. Vor face întotdeauna legi proaste, strâmbe, ambigue, interpretabile, pentru a găsi tot timpul portiţe şi oportunităţi. Iar când nu mai merge, soluţia este la jupân! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite