
Cea mai mare problemă a sectorului nuclear din România este resursa umană, în condiţiile în care oamenii se instruiesc la centrala de la Cernavodă, apoi pleacă în alte ţări, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
El a fost prezent la
Cernavodă la startul campaniei de vaccinare pentru Covid a angajaţilor din
centrala nucleară.
„Am discutat despre
problemele care sunt şi cum putem trece peste ele. Avem o provocare foarte
mare: să construim unităţile 3 şi 4, să retehnologizăm unitatea 1, iar cea mai
mare provocare este resursa umană. Avem nevoie de resursă umană calificată,
profesionistă, aşa cum este acum”, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.
El a amintit că
centrala de la Cernavodă are cele mai eficiente reactoare nucleare din lume,
conform unui studiu independent care se publică anual.
„Provocarea cea mai
mare va fi să asigurăm resursa umană pentru funcţionarea unităţilor 1 şi 2 şi
pentru construcţia şi funcţionarea reactoarelor 3 şi 4. Oamenii vin, stau aici,
sunt instruiţi, instruirea unei persoane din domeniul nu este simplă, durează
foarte mult, după care, evident, omul caută ceva mai bun şi sunt oameni care au
plecat de la Cernavodă şi lucrează în alte ţări în sectorul nuclear. Trebuie să
fim pregătiţi să trecem şi peste acest lucru, să găsim şi să aducem oameni
tineri, oameni noi. Este o mare provocare, pentru a menţine standardul de
eficienţă şi de securitate nucleară”, a completat oficialul guvernamental.
Popescu a mai spus că
furnizarea de echipamente nucleare este o altă provocare.
„Aceasta deoarece
Legea securităţii nucleare se cam loveşte de Legea achiziţiilor, dar noi, la o
centrală nucleară, trebuie în primul rând să asigurăm securitatea din punct de
vedere nuclear şi apoi să vorbim de partea comercială. Suntem printre cele mai
sigure centrale din lume, cea mai eficientă şi vrem să rămânem aşa”, a punctat
el.
În ceea ce priveşte
campania de vaccinare pentru Covid, ministrul a precizat că el însuşi s-a
vaccinat şi recomandă tuturor românilor să facă acest lucru, pentru ca
lucrurile să revină la normal.
„Am venit pentru a fi
alături de colegii mei de la Cernavodă, care au început procedura de vaccinare.
Le mulţumesc pentru tot ce au făcut în cursul anului 2020, să nu uităm că ei au
fost primii care au intrat în autoizolare în campusul de la Cernavodă tocmai
pentru a asigura producţia de energie necesară ţării şi alături de ei mai sunt
şi alţii în sectorul energetic şi le mulţumesc tuturor”, a arătat Popescu.
Potrivit acestuia,
1.100 din cei 1.400 de angajaţi ai centralei s-au înscris deja pentru a fi
vaccinaţi.
„Am vorbit cu primarul
din Cernavodă şi am anunţat un sprijin de investiţii sociale de 5 milioane de
lei pentru comunitatea locală. Acesta se va materializa în investiţii în zona
medicală, de educaţie şi în alte zone. 40% medical, 40% educaţie şi 20% alte
activităţi. Practic vrem să continuăm ce am început anul trecut, ca toate
companiile mari din sectorul energetic să ajute comunităţile de pe tot
teritoriul României şi acum vreau o implicare mai mare în comunitatea de acolo
de unde îşi au sediul”, a mai spus Popescu.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: