Angajaţii din eCommerce pot câştiga între 7.000 şi 10.000 lei lunar. Topul oraşelor cu cele mai mari salarii nete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cumparaturi-online-card-laptop

eCommerce-ul se numără printre domeniile care nu doar că nu au cunoscut o scădere de la începutul pandemiei încoace, dar care a şi crescut. Drept urmare, şi salariile pe care angajaţii din acest domeniu le câştigă sunt pe măsură.

Astfel, aproape 5% dintre aceştia câştigă salarii medii nete de peste 10.000 lei, conform datelor introduse de peste 313.000 de salariaţi în Salario, comparatorul de salarii marca eJobs. 10,1% dintre specialiştii în eCommerce câştigă între 7.000 şi 10.000 lei net lunar, mai arată datele celei mai mare platforme de recrutare din România, în timp ce 23,1% dintre aceştia au venituri nete lunare între 4.000 şi 7.000 lei. Totuşi, 61,9% dintre angajaţii în eCommerce au salarii sub 4.000 lei.

„Pandemia a accelerat dezvoltarea domeniului eCommerce, având în vedere că tot mai multe business-uri s-au mutat în online. Acest aspect a condus şi la o creştere a cererii de forţă de muncă. În acest moment, pe platforma eJobs sunt disponibile peste 1.700 de locuri de muncă în domeniu. Salariile sunt pe măsură, iar candidaţii cu o experienţă solidă în spate şi la curent cu trendurile din online pot ajunge să câştige salarii mult peste media altor domenii”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales eJobs România.

Cel mai mare salariu introdus în eCommerce este pentru poziţia de Marketing Manager, 20.000 lei net, iar specialiştii din acest domeniu care sunt cei mai curioşi să afle dacă sunt plătiţi în linie cu piaţa sunt cei care ocupă poziţia de Digital Marketing Specialist şi cei din Bucureşti.

Cele mari salarii medii nete din eCommerce sunt pentru poziţiile:

  • Director departament tehnic - 10.000 lei 
  • Manager procese - 10.000 lei
  • Inginer software - 10.000 lei 
  • Specialist dezvoltare reţea de telecomunicaţii - 9.800 lei 
  • Business Intelligence Specialist - 9.500 lei

Poziţiile cu cele mai mici salarii medii nete din eCommerce:

  • Operator introducere date - 2.500 lei 
  • Tehnician depanare - 2.400 lei 
  • Operator Calculator - 2.400 lei 
  • Content provider - 2.000 lei 
  • Operator telefonic - 1.800 lei 

Oraşele cu cele mai mari salarii medii nete din eCommerce sunt Bucureşti (4.000 lei net), Timişoara (4.000 lei), Braşov (3.630 lei), Cluj-Napoca (3.500 lei) şi Iaşi (3.187 lei), în timp ce, la pol opus, cele mai mici salarii medii nete din eCommerce se câştigă în Buzău (2.100 lei), Piatra-Neamţ (2.000 de lei), Sfântu Gheorghe (2.000 lei), Târgovişte (2.000 lei) şi Olteniţa (1.600 lei). 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite